Timpul este scurt!- Lucrează cu pasiune și fă o diferență
Cuvinte de la Isus
“Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. Cine seceră, primește o plată, și strânge roadă pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce samănă și cel ce seceră să se bucure în același timp.” - Ioan 4:35-36(1)
Timpul este scurt! Am spus asta nu pentru ca să vă temeți, ci mai degrabă pentru ca să lucrați în a răspândi vestea bună cu pasiune, deoarece va veni noaptea când nimeni nu va putea lucra. Așa că lăsați lucrările voastre să fie de la Mine, lăsați-le să fie de aur, de argint și pietre scumpe, nu de lemn, fân sau de trestie. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă?(2)
Așadar căutați-Mă și lăsați-Mă să trăiesc, să iubesc și să lucrez prin voi, astfel încât zilele voastre să fie petrecute în adevăratele valori, în bucurie, dragoste, iubindu-i pe ceilalți. Trăiți ca și cum fiecare zi ar fi ultima voastră zi și faceți o diferență în orice mod posibil, deoarece este o singură viață care curând se va sfârși, iar doar ce-ați făcut pentru Mine va rămâne. Căci ce este viața voastră? Este doar un nor care apare pentru puțină vreme și după aceea dispare. Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui: viața își are vremea ei și moartea își are vremea ei, săditul își are vremea lui, vremea de a sădi o mărturie, iar bucuria în sufletele ce au venit la Mine își are vremea ei.
Atâta vreme cât sunteți pe pământ, v-am poruncit și v-am încredințat chemarea Mea de a răspândi împărăția Mea veșnică cu cei săraci, cu cei ce pier din lipsa cunoștinței mesajului lui Dumnezeu. Mi-am dat viața pentru voi, căci mare Mi-a fost dragostea față de voi! Mare Mi-a fost compasiunea față de voi! Am venit la voi în ceasul vostru de cumpănă, atunci când totul părea pierdut, iar disperarea era mare, atunci când viața părea fără vreun rost și goală. Am venit la voi și v-am îmbrățișat prin viața altuia care a venit la voi cu dragostea și mântuirea Mea ce sălășluiau cu mare bucurie n inima lui/ei.
Așadar continuați să-i căutați pe cei pierduți și singuri, pierduți în întuneric și frig. Fiți treji și nu vă lăsați pe tânjală! Continuați să profitați de toate oportunitățile pe care le aveți în fiecare zi pentru a proclama numele Meu celor pierduți și singuri! Duceți-vă peste tot și adunați-i la pieptul Meu. Continuați să mergeți în toate colțurile lumii în care vă chem, propovăduind evanghelia și împărtășind dragostea Mea cu cei aflați în nevoi.
Pe măsură ce dați, vi se va da înapoi! Cu cât împărtășiți dragostea Mea cu mai mulți oameni, cu atât credința voastră va crește, iar bucuria voastră se va revărsa, iar mulți se vor uita la voi și vor ști că ați fost cu Mine, și vor dori și ei prezența Mea în viețile lor.
Continuați să propovăduiți evanghelia
“Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” - Eclesiastul 3:1(3)
Fluxul se duce, iar refluxul vine, aducând cu el pietricelele și grăunțele de nisip atunci când le este vremea să se întoarcă. Tot așa, fluxul și refluxul vieții merge și aduce pe plajele Mele veșnice copiii Mei, atunci când le-a venit vremea, înapoi la casele lor cerești și în brațele Tatălui lor.
Aceste vremuri sunt în mâinile Mele. Ele nu sunt în mâinile voastre, căci Eu v-am făcut mâinile, Eu sunt creatorul vostru. Așadar nu încercați să vă croiți timpul luându-l în mâinile voastre ci doar lăsați toate lucrurile în mâinile Mele. Căci Eu știu vremea tuturor lucrurilor, iar Eu știu când a venit vremea unui copil să se nască și când e vremea acelui copil să vină acasă pe plajele eterne.
Eu știu cât de greu este să vă luați rămas bun de la cei pe care i-am chemat acasă. În momentele voastre de durere și pierdere, vă promit că voi fi cu voi pentru a vă mângâia și pentru a vă călăuzi prin valea umbrei morții. Nu lăsați amărăciunea ori întrebările să prindă rădăcini, deoarece acestea vor umbri acel timp prețios pe care-l mai aveți pe mare - marea umanității pe fața acestui pământ.
Nu lăsați durerea să vă întunece și să oprească misiunea pe care o am pentru voi, de a fi pe mare, căutându-i pe cei pierduți, căutând sufletele care se îneacă. L-am luat pe cel la care țineai la Mine, pentru a se odihni sub aripile Mele și în brațele Mele, iar noi suntem bucuroși împreună! Iar Eu îți voi trimite mângâierea! Nu te teme! Această perioadă de durere este doar pentru o scurtă vreme. Nu te teme! Îți voi trimite mângâierea Mea pe care o vei simți în inima ta. Apucă mângâierea ce ți-o trimit și folosește-o pentru a-i mângâia pe alții care au nevoie de mângâiere.
Coboară în adâncurile mării acestei lumi pentru a găsi sufletele disperate ce se îneacă în marea vieții. Plângi cu cei ce plâng și lasă-ți inima să se frângă cu cei a căror inimi sunt frânte, cei ce sunt fără Mine, cei pierduți care n-au pe nimeni - cei ce mor spiritual în fiecare zi fără dragostea și mângâierea Mea, fără brațele Mele în jurul lor. Lăsați-vă inimile să plângă pentru copiii Mei pierduți, care-Mi lipsesc și pe care-i iubesc.
Tot așa cum inima ta acum este îndurerată și tristă, iar tu te adâncești în sentimente de tristețe pentru cei care-ți lipsesc, tot așa și inima Mea este tristă și tânjește după copiii care-Mi lipsesc și pe care-i vreau în brațele Mele și la pieptul Meu. Eu vreau ca toți copiii Mei să fie în siguranță acasă în brațele Mele.