Strălucind lumina evangheliei în întuneric
Compilație
Atunci când citesc titlurile, ori când mă lovesc de modul în care aceste realități sunt prezentate în filme, televiziune, romane, ori în alte canale media, stau și mă gândesc…cum să fac o diferență în genul de lume în care cei mai mulți dintre noi le-ar fi frică să intre. Există vreo speranță de salvare, de transformare și de dreptate care să fie diferită de simpla pedeapsă? Ca și creștin, stau și mă întreb ce diferență ar putea face vestea bună a lui Isus într-o lume a traficanților de droguri și a violenței.
În fața acestui gen de întrebări, am descoperit munca artistului Pedro Reyes. Proiectul său muzical intitulat “Dezarmează-te”, a transformat 6.700 de arme care au fost predate ori confiscate de poliție ori de către armată în instrumente muzicale. Armele proveneau din Ciudad Juarez, un oraș de aproximativ 1,3 milioane de locuitori și care are o rată a crimei de 10 crime pe zi, în perioada de înflorire a violenței legate de droguri. În 2010, Ciudad Juarez avea o rată a criminalității de aproximativ 230 pe 100.000 de locuitori.
Reyes a comentat referitor la armele pe care le-a folosit în proiectul său ca fiind “doar vârful iceberg’ului când vine vorba de cantitatea de arme confiscate în fiecre zi de către armată și care trebuiesc distruse.” Dar în loc de a ceda disperării, Reyes a luat însăși instrumentele folosite pentru violență și a creat instrumente pentru muzică.
Reyes era deja cunoscut din 2008, atunci când proiectul său intitulat “Palas por Pistolas”, ori “Pistoale pentru lopeți”, a topit 1527 de arme pentru a face același număr de lopeți pentru a planta același număr de copaci. Reyes afirmă că munca sa “nu este doar un protest ci o propunere.” Propunerea sa este de a lua obiectele distrugerii și a le transforma în obiecte ale creației. Nu este o coincidență faptul că munca lui Reyes amintește de viziunea antică a profetului Isaia, în care în ziua cea mare a Domnului, “din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare”…Așa că în loc de obiecte de distrugere, ele au devenit obiecte de creație. Arta, pentru Reyes, este despre transformare; despre a străluci lumina în întuneric.
Ar putea Dumnezeu oare să ia haosul și distrugerea pe care deseori le vedem în lumea noastră și să le transforme cu aparentele simple și mărunte acte de creativitate antrenantă? Pentru cei ce-L urmează pe Isus, acest gen de hotărâre împotriva forțelor distructive ale lumii, este o mărturie a realității lui Isus Hristos, Creatorul vieții, a luminii, a bunătății și a dragostei. Deoarece lumina luminează în întuneric, iar întunericul n-o biruiește. - Margaret Manning Shull
Stând concentrat pe exterior
Ori de câte ori vizitez vreun liceu, ori o universitate pentru a ține prelegeri, fac un efort de a discuta cu elevii, ori cu studenții din grupurile locale Creștine active în campusurile respective. Acești studenți, deseori discută despre apatia care pare să pătrundă cultura creștină a universităților de-a lungul și de-a latul Statelor Unite. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt multe cluburi și organizații creștine importante în campusurile americane, dar este clar din discuțiile cu studenții pe care-i întâlnesc că foarte puțini creștini par a fi dispuși să vorbească cu colegii lor care nu sunt creștini, despre lucrurile în care cred. Unele grupuri sunt foarte active pe plan intern, dacă nu sunt concentrate pe exterior. Cei mai mulți creștini pregeră să-și petreacă timpul cu alți creștini în locuri sigure decât să evanghelizeze activ campusul pentru Hristos…
De ce oare ezităm să împărtășim evanghelia cu cei ce nu cred? Cred că facem asta pentru că noi considerăm evanghelia mai degrabă ca o prăjitură decât ca o cură.
Uneori îi întreb pe studenții mei dacă ar fi dispuși să mă însoțească pe străzile celui mai apropiat oraș mare pentru a încerca să-i convingem pe oameni că prăjiturile cu ciocolată sunt cele mai bune prăjituri din lume. Deloc surprinzător, studenții nu sunt prea încântați de idee. Atunci când sunt întrebați, recunosc imediat că nu are sens să încerci să convingi pe cineva de ceva atât de subiectiv precum opinia personală despre o anumită prăjitură. Ei știu că preferințele fiecăruia în materie de prăjituri sunt opinii foarte subiective și nu adevărul absolut, așa că niciunul dintre ei nu sunt dispuși să iasă și să se certe pentru o opinie.
Mai apoi îi întreb pe studenți dacă ar fi dispuși să vină cu mine într-o zonă a orașului în care a apărut un focar de tuberculoză, pentru a-i convinge pe cei infectați să se trateze cu un tratament sigur, Isoniazid. Toți studenții chestionați au considerat acest efort ca unul care să merite timpul lor, ei fiind dispuși să ajute pentru o asemenea cauză. Ei au recunoscut imediat diferența dintre o prăjitură și un tratament.
…Atunci când suntem convinși că un anumit tratament reprezintă cura exclusivă pentru o anumită boală, ne ignorăm preferințele și încervăm rapid să ne salvăm și să împărtășim adevărul cu ceilalți.
Există o relație între categorisirea adevărurilor creștine și dorința noastră de a le împărtăși cu lumea din jurul nostru. Unii dintre noi ezită să împărtășească evanghelia pentru că (chiar dacă recunoaștem asta sau nu) am ajuns să vedem adevărul religios ca pe o opinie subiectivă și nu ca pe un adevăr obiectiv. Noi tratăm evanghelia ca pe o prăjitură și nu ca pe un tratament. Și de aceea cred că este important să-i ajut pe creștini să înțeleagă cum evidențele suportă afirmațiile autorilor Noului Testament. Pe măsură ce încrederea lor crește, punctul lor de vedere asupra creștinismului, se schimbă de la opinie la convingere obiectivă. Atunci când se întâmplă acest lucru, probabilitatea ca ei să împărtășească evanghelia cu alții crește, ei apărând cu curaj ceea ce cred, reprezentându-L cu curaj pe Hristos în cultura noastră. - J. Warner Wallace1
Chemarea
Isus a făcut un lucru foarte clar, și anume acela că toți creștinii sunt chemați să propovăduiască Evanghelia, atunci când a spus în Ioan 15:16, “Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână.”
Astfel, nu este doar un lucru frumos de făcut atunci când simți că ai vrea să-l faci, ori când ai timp, ci este o responsabilitate dată de către Dumnezeu tuturor copiilor Săi, așa cum bine a spus Pavel: “Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!”2
Indiferent de naționalitatea, țara, culoarea, ori credința lor, inima oamenilor este aceeași peste tot în lume, iar durerile, tristețile, păcatele și fricile sale sunt aceleași. Dorințele, iubirile și foamea sa pentru Dumnezeu și adevărul Său, pentru bucurie, fericire și pace a minții sunt create de Dumnezeu, și sunt aceleași peste tot în lume. Niciodată nu vor fi îndeajuns oameni ai lui Dumnezeu care să fie dispuși să le arate dragostea Sa. Așa cum Isus Însuși a spus, “Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui.”3 Secerișul Său de mulțimi de oameni în frig, înfometați, încercând să-și găsească calea în întuneric, fără Dumnezeu. -David Brandt Berg
1 http://coldcasechristianity.com/2016/treating-the-gospel-like-a-cookie-rather-than-a-cure.
2 1 Corinteni 9:16.
3 Matei 9:37-38.
