Starurile credinţei
O compilaţie
Una dintre cele mai importante decizii pe care va trebui să o iei este: Pe cine vei supăra? Vei supăra pe cineva, asta îţi promit. Însă vei supăra omul sau pe Dumnezeu? Această decizie va da tonul pentru viaţa ta. Fie vei deveni un linguşitor, de frică să nu superi oamenii, fie vei deveni un conştiincios lui Dumnezeu, pentru că ultimul lucru pe care ai vrea să-l faci este să-L superi pe Cel de Sus.
Cum să nu te inspire poveşti precum cea cu Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Regele Nebucadneţar i-a favorizat foarte mult şi i-a pus în poziţii de autoritate. Mai greu să refuzi să te închini statuii sale de 3 metri. El era al doilea pe care nu vroiau să-l supere. Primul? Dumnezeu.
Daniel 3:16-18 spune: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!”
Faptul că nu au vrut să-L supere pe Dumnezeu a creat condiţiile unuia dintre cele mai uimitoare miracole din Scripturi. Dumnezeu i-a scos din cuptorul aprins.
Tu pe cine vei supăra? Trebui să hotărăşti asta acum. – Mark Batterson
*
Noi suntem nebuni pentru Hristos. – 1 Corinteni 4:10
*
Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă Sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare. Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său”. Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. – Evrei 11:7-34
*
Unul dintre cele mai bune versete pe care îl poţi revendica este: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii”.1
Domnul nu vorbeşte aici despre mântuire; El vorbeşte despre conştiinciozitatea ta în serviciu pentru El – dacă faci cu conştiinciozitate tot ce poţi ca să-I faci pe plac lui Dumnezeu şi să asculţi de Cuvântul Său.
Secretul pentru a „fii credincios până la moarte” este să fii credincios (conştiincios) zi de zi. Nu poţi trăi decât o zi la un moment dat; nu poţi fi conştiincios decât câte o zi o dată. Deci, nu te îngrijora dacă ai fost conştiincios ieri sau dacă vei fi conştiincios mâine. Doar fă tot ce poţi mai bine ca să fii conştiincios azi. Biblia ne spune să uităm de trecut, iar viitorul va avea el grijă de el însuşi – sau Domnul va avea grijă de el.2 Tu doar fii conştiincios azi.
Doar fii conştiincios în fiecare zi, zi după zi, şi astfel vei fi conştiincios până la moarte şi vei primi cununa vieţii.
Iisus a spus: „Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei”.3 Nu încerca să trăieşti tot anul următor în avans şi următorul după acesta. „Mă întreb dacă voi reuşi să trec prin probleme şi mă întreb dacă voi fi pregătit când va veni Domnul şi mă întreb dacă voi primi vreo cunună?” Nu te mai îngrijora despre asta! Tu doar fă-ţi treaba azi. Fă ceea ce trebuia să faci azi. Fii credincios azi!
Domnul te-a ţinut conştiincios azi şi trebuie să-I mulţumeşti pentru asta! Prea mulţi oameni cred că a fii conştiincios înseamnă să facă multe fapte bune prin forţele proprii. Dar nu aşa apare credinţa. Credinţa vine de la Domnul. El este „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre”.4 El ne dă credinţa pe măsură ce absorbim Cuvântul Său.5 – David Brandt Berg
*
Multe din promisiunile lui Dumnezeu sunt condiţionate, necesitând din partea noastră o oarecare acţiune iniţială. Odată ce am început să ascultăm, El începe să ne binecuvânteze. Lui Avraam i se promiseseră lucruri mari, dar nici una dintre ele nu s-ar fi împlinit dacă el ar fi rămas în Haldea. Avraam a trebuit să-şi lase casa, prietenii şi ţara şi să călătorească pe cărări necunoscute şi cu o ascultare de neclintit faţă de Dumnezeu ca să primească promisiunile. Celor zece leproşi pe care Iisus i-a vindecat li s-a spus să se arate preotului şi „pe când se duceau, au fost curăţiţi”. Dacă ar fi aşteptat să-şi vadă trupurile curăţite înainte de a se porni nu le-ar fi văzut niciodată. Dumnezeu aştepta să-i vindece şi în clipa în care credinţa lor s-a pus pe treabă a venit şi binecuvântarea.
Când israeliţii au fost blocaţi la Marea Roşie de armatele faraonului care înaintau, li s-a poruncit să „pornească înainte”. Nu mai aveau îndatorirea de a aştepta, ci să se ridice în picioare şi să „pornească înainte” cu credinţă eroică. După câţiva ani israeliţilor li s-a cerut să-şi arate din nou credinţa şi să-şi înceapă marşul prin râul Iordan când râul era la cotele lui maxime. Ei aveau în mâinile lor cheia pentru a deschide poarta către Ţara Făgăduinţei iar uşa nu s-ar fi deschis până ce ei nu ar fi abordat-o şi ar fi deschis-o. Cheia era credinţa.
Noi suntem sortiţi să luptăm anumite bătălii şi credem că nu vom fi niciodată victorioşi şi nu vom cuceri duşmanul. Totuşi, când ne implicăm în situaţie Cineva vine să lupte alături de noi. Prin El noi suntem „mai mult decât biruitori”. Dacă am fi aşteptat cu frică şi cutremur ca ajutorul nostru să apară înainte ca să pornim la luptă am fi aşteptat în van. Dumnezeu aşteaptă să reverse cele mai abundente binecuvântări ale Sale. „Porneşte înainte” cu încredere îndrăzneaţă şi ia ce este al tău. „Eu am început să dau ... acum tu începe să cucereşti şi să stăpâneşti”. – J.R. Miller
*
Trebuie să învăţăm să-L luăm pe Dumnezeu pe cuvânt şi să mergem înainte prin ascultare, chiar şi atunci când nu vedem calea pe care să mergem. Motivul pentru care suntem atât de des abătuţi din drumul nostru de dificultăţi este pentru că ne aşteptăm să vedem obstacolele scoase din calea noastră chiar înainte de a încerca să trecem prin ele. Dacă am merge înainte doar prin credinţă calea ni se va deschide. Însă noi stăm nemişcaţi, aşteptând ca obstacolele să fie mutate, când de fapt ar trebui să mergem înainte ca şi cum n-ar exista de loc obstacolele. – Gânduri de seară
*
Nu este prost cel ce dă ceea ce nu poate păstra pentru a câştiga ceea ce nu poate pierde. – Jim Elliot
*
Credinţa care merge înainte este ceea care triumfă. – Autor necunoscut
*
Dacă nu îndrăzneşti să-L crezi pe Dumnezeu pentru ceea ce este imposibil atunci înseamnă că dormi la cele mai bune părţi din viaţa creştină. – Steven Furtick6
1 Apocalipsa 2:10.
2 Filipeni 3:13; Matei 6:34.
3 Matei 6:34.
4 Evrei 12:2.
5 Romani 10:17
6 The Day the Sun Stood Still [Ziua în care soarele s-a oprit] (Multnomah, 2010).
