Siguranţă eternă Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit
De David Brandt Berg
„Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” – Ioan 10:28-29
Mi-am dat seama în sfârşit că eram mântuit şi că nu-mi pierdusem mântuirea după care să mi-o câştig din nou şi tot aşa, în momentul în care citeam Evangheliile într-una din zile şi am dat peste următorul verset:”Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică.”1 Bine-nţeles că sunt multe alte versete bune despre mântuire, pe lângă acesta. Dacă l-ai primit pe Isus, eu cred că eşti mântuit chiar dacă faci greşeli sau te sinucizi. Bine-ţeles că dacă te pocăieşti, sunt sigur că Domnul te va ierta, dar deseori avem de suferit de pe urma păcatelor noastre.
„Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”2 Cei care cred cu adevărat în Isus şi au credinţă cu adevărat, care cred cu adevărat că El este Fiul lui Dumnezeu, cei care „mărturisesc cu gura lor şi cred în inima lor că Dumnezeu L-a înviat din morţi” sunt mântuiţi.3 Cred cu tărie în siguranţa eternă a celor care L-au primit pe Isus. Dar de asemenea cred cu tărie că mulţi oameni vor plânge în Rai – chiar dacă El le va şterge lacrimile.4 Chiar şi potrivit doctrinei catolice, purgatoriul este un loc în care stai numai o anumită perioadă de timp. Isus însăşi a spus, „Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc, şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri.”5 Dar în ambele cazuri există un sfârşit, ori că sunt multe ori că sunt puţine. Un părinte nu-şi pedepseşte copilul pentru totdeauna.
Uitaţi-vă la fiul risipitor; un exemplu bun. N-a contat unde a fost, plecat departe într-o ţară îndepărtată, cheltuindu-şi averea în viaţa destrăbălată pe care o ducea, făcând contrar voinţei tatălui său, el totuşi era un fiu! Într-un final s-a întors acasă, la casa tatălui său. Fiul cel mare s-a plâns de faptul că tatăl era prea drăguţ cu fiul cel mic. El a spus, „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” Fiule, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.” Cu alte cuvinte, fiul cel mare va primi răsplata; el va primi proprietatea, casa, terenul, vitele şi titlul de cap al familiei, totul.
Fiul cel mic va trebui să lucreze la câmp. El şi-a pierdut moştenirea. El nu şi-a pierdut calitatea de fiu, deoarece aceasta este dată de naştere, el era tot un fiu şi recunoscut ca atare de către tatăl său şi lăsat să locuiască în casa tatălui său. Ce exemplu mai bun de mântuire poţi avea decât acesta? El a pierdut totul în afară de un loc în casa tatălui şi la masa acestuia. El a pierdut totul, mai puţin mântuirea.
Tatăl a spus fiului cel mare, „Fratele tău şi-a pierdut moştenirea, a aruncat-o, aşa că acum totul este al tău. Dar el a rămas un fiu; el poate locui în casă, să lucreze la câmp şi să mănânce la masă.”6
Sunt convins de mântuirea veşnică, de siguranţa veşnică, deoarece sunt atât de multe versete despre aceasta. Oamenii ce cred în sfinţenie încearcă să folosească alte versete pentru a te convinge că nu poţi fi sigur şi că poţi cădea din har. Poţi cădea din har, din voia Tatălui, aşa cum a făcut şi fiul rătăcitor, dar nu poţi cădea din familia lui Dumnezeu. Nu poţi cădea din dreptul tău de fiu!
Obişnuiam să mă gândesc la asta atunci când eram rău. „N-aş vrea să mor acum, în starea asta, şi să dau faţa cu Domnul chiar acum. Eram atât de ruşinat încât nu vroiam să-L văd pe Domnul. Nu vroiam să fiu prins în starea aceea şi să mor aşa, trebuind să-L văd pe Domnul în starea în care eram.” Nu aveam nici un dubiu asupra faptului că îl voi vedea pe Domnul, dar eram puţin ruşinat să-L întâlnesc în starea în care eram.
Când mama mea era o fetiţă şi avea 12 ani, mersese în vizită la mătuşa ei Amanda, care i-a spus că era o sfântă fără de păcat – ajunsese la starea de perfecţiune fără de păcat şi nu putea să păcătuiască; îi era practic imposibil să păcătuiască deoarece avea acea „a treia muncă de har” oricare ar fi fost aceea. Mama mea s-a uitat cu mare admiraţie la ea, ştiind că era o sfântă fără de păcat şi că nu mai putea să păcătuiască! Mama mea, ştiind că făcea deseori rele se gândea dacă va putea fi mântuită. Şi aici, în faţa ei era această mătuşă Amanda, mântuită, sfinţită, fără de păcat şi care nu mai putea să mai păcătuiască la care se uita cu mare admiraţie. Până următoarea săptămână când a aruncat cu un polonic după unchiul John!
Fratele Brown de la Valley Farms era unul ce credea în acea perfecţiune fără de păcat, că era prea sfinţit. Eu i-am spus, „De ce te mai rogi rugăciunea Tatăl Nostru, „iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri?” El mi-a răspuns, „Ei bine, o greşeală nu este un păcat. O greşeală este o greşeală.” Iar eu i-am spus, „Atunci de ce în cealaltă Evanghelie unde este tradusă aceeaşi rugăciune este tradusă, „şi ne iartă nouă păcatele noastre?”
O mântuire bazată pe fapte nu mai este mântuire! Nu poţi fi îndeajuns de bun. Nu contează ce faci, faptele tale nu te vor mântui. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”7 Este imposibil să te mântuieşti singur. Ai viaţa veşnică prin Fiul Său, care este darul lui Dumnezeu – pe care nu-L poţi pierde deoarece El te va ţine! Tu eşti copilul Lui. Tu eşti al Domnului pentru totdeauna!
„V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” – 1 Ioan 5:13
1 Ioan 3:36.
2 Ioan 3:36.
3 Romani 10:9-10.
4 Apocalipsa 21:4.
5 Luca 12:47-48.
6 Luca 15:20-32.
7 Efeseni 2:8-9.
