Rugăciunea de dimineaţă
Introducere de Peter Amsterdam
„Rugăciunea de dimineaţă” este un mesaj nepieritor pentru oricine este responsabil pentru alţii – cum ar fi pentru părinţi, profesori, pastori, îngrijitori, lideri sau directori.
Lecţia este un mesaj în două părţi.
1) Dacă interacţioneţi cu alţii şi eşti responsabil pentru ei atunci predispoziţia, starea şi atitudinile tale îi afectează pe cei pe care încerci să-i conduci sau să te îngrijeşti de ei.
2) Parte din responsabilitatea ta este să iei măsuri pentru ca predispoziţia ta să nu îi afecteze negativ pe cei pentru care eşti responsabil.
Imaginea pe care o ilustrează David despre păstorul care este supărat şi efectul pe care îl are lucrul acesta asupra turmei arată pericolul de a lăsa emoţiile tale negative – mânia, teama şi frustrarea – să fie observate de cei de care eşti responsabil, deoarece starea ta îi poate afecta, făcându-i tulburaţi şi temători.
Mesajul continuă prin a arăta nevoia de linişte mentală şi sufletească. Când păstorul este liniştit transmite acea linişte turmei, ceea ce îi afectează starea şi performanţele.
Factorul cheie în această ilustrare este nevoia celui în poziţie de conducere, sau cel care îi ajută pe alţii, de a-şi găsi acea linişte prin comuniunea cu Dumnezeu. Asta nu înseamnă că atunci Dumnezeu va elimina toate acele lucruri care îţi afectează liniştea sufletească, însă îţi va da o atitudine de credinţă şi încrezătoare în El. – Vei ştii că El se va îngriji de tine indiferent de situaţie, ceea ce îţi va aduce linişte sufletească şi vei interacţiona cu ceilalţi în aşa fel încât vei fi modelul de păstor liniştit care cântă turmei o muzică dulce şi duioasă ce va avea un efect calmant asupra turmei.
În interacţiunea noastră cu alţii îi afectăm într-un fel sau altul. Dacă transmitem pacea lui Dumnezeu printr-un spirit liniştit, pe care îl obţinem din timpul nostru de comuniune cu Dumnezeu, atunci le facem un mare serviciu celor de care ne îngrijim, pe care îi slujim şi îi conducem.
De David Brandt Berg
Văd un păstor liniştit: păstorul trebuie să se hrănească din elementele pământului ca să fie satisfăcut şi ca să-şi satisfacă turma. El trebuie să stea pe deal şi să cânte muzică duioasă de slavă Creatorului său ca să-şi liniştească sufletul.
Aşa că păstorul stă pe o stâncă pe deal privindu-şi turma păscând şi începe să cânte din fluierul său de lemn. Mai este un păstor cu el care stă liniştit şi ascultă.
La început păstorul pare tulburat de ceva iar oile se împing unele în altele şi fug încolo şi încoace nervoase, oarecum speriate. Aleargă dezorientate, ca şi cum s-ar întreba ce l-a supărat pe păstor.
Dar când păstorul s-a aşezat jos, s-a relaxat şi a intrat în comunicare cu Creatorul său – când şi-a închis ochii şi a început să cânte acea muzică duioasă la fluier – atunci oile au ştiut că totul este bine, s-au calmat şi şi-au văzut în linişte de ale lor. Acea linişte sufletească a păstorului le-a fost transmisă şi lor.
Păstorul trebuie să fie hrănit din mâna Creatorului său, a Păstorului său, dacă vrea să hrănească oile şi să le transmită aceeaşi pace. Muzica duioasă de slavă le-a relaxat pe oiţe care au început să pască din nou şi să se împrăştie pe deal.
Îndatorirea principală a celui care se îngrijeşte de alţii este să se ţină în legătură cu Domnul, să-şi înceapă ziua cu slavă şi cu comuniune cu El. Trebuie să învăţăm cum să ne odihnim în primul rând la picioarele Domnului. Secretul calmului, liniştii, odihnei, răbdării, credinţei şi dragostei este să ne odihnim în Domnul! – Cum să ne calmăm înaintea Domnului, cum să-L slăvim şi cum să-L căutăm mai întâi pe Domnul. Apoi vom putea transmite aceasta şi altora – este un spirit; vom transmite aceeaşi atmosferă.
Iată de ce nu poţi face nici o mişcare până nu ai găsit mai întâi acel loc de odihnă, calm şi dulce pace în Domnul şi nu ai stat şi ai cântat Domnului. Acea odihnă dulce este semnul unei credinţe adevărate, care aduce răbdarea. Când sufletul este în comuniune cu Domnul şi în armonie cu El atunci transmite acea pace şi altora. Prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu să putem mângâia pe alţii (2 Corinteni 1:4).
