Revenind la bunul obicei
De Steve Hearts
Nu există nici o urmă de îndoială că rugăciunea reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai unei vieți creștine. Regret că trebuie să o spun, dar am permis ca ea să fie împinsă din ce în ce mai jos pe lista mea de priorități, fiind genul de persoană căreia îi place să-și ”facă partea”. Cu toate că este important să fac tot ce pot, îmi este foarte ușor să fac lucrurile în propria mea putere în loc de a le face prin puterea rugăciunii și a Duhului.
Realizările mele din plan fizic și concretizarea lor mi-au fost mereu o mare sursă de satisfacție. Recent însă am început să mă simt copleșit și fără spor ca și cum aș fi cărat mai mult decât ar fi trebuit. Aceasta s-a manifestat în mai multe feluri, devenisem ușor iritabil și deranjat de alții fără motive serioase, fără să mai menționez stresul emoțional care se acumula în interior. Știam că dacă nu mă voi opri și nu-mi voi reevalua modul de lucru, foarte curând voi fi zdrobit de greutatea pe care o simțeam din ce în ce mai acut asupra mea. Așa că, următoarea seara, înainte de culcare, m-am așezat în camera de zi, profitând de liniștea din casă. Mi-am vărsat inima în fața Domnului și L-am întrebat de ce mă simțeam așa.
Lumina Sa mi-a pătruns în suflet și mi-a arătat clar cum în eforturile mele de a realiza lucruri, continuând să urc pe scara realizărilor, am dat la o parte rugăciunea, așa că devenise mai degrabă excepția decât regula. Când am venit însă la Domnul, mă simțeam prost trebuind să-L deranjez și mi-era frică că îmi va spune că ”nu-mi fac partea”. Această atitudine nu era nici mai mult nici mai puțin decât propria-mi mândrie prostească. Nici nu-i de mirare că mă simțeam copleșit și fără putere.
Era evident că ieșisem mult de tot din bunul obicei de a mă ruga, iar acum era timpul să revin. Domnul mi-a spus clar că, ”A mă ruga mai mult nu însemna să lucrez mai puțin, ci mai degrabă că ar trebui să încorporez mai multă rugăciune în activitățile pe care le am.”
Cât de adevărat era. Dacă doar aș fi încorporat mai multă rugăciune în eforturile mele aș fi fost mult mai fericit și aș fi avut mai multă pace. Asta mi-ar fi îmbunătățit performanțele și viața în general.
El mi-a mai arătat de asemenea câteva ajustări pe care aș putea să le fac pentru a-mi umple mai bine timpul în afara serviciului cu rugăciune. De exemplu, în pauza de treizeci de minute pe care o folosesc pentru a merge pe bicicleta staționară, în loc de a asculta muzică aș putea să mă rog. Bine-nțeles că nu toată lumea trebuie să urmeze aceste ajustări. Pentru unii oameni, rugăciunea și muzica merg mână în mână. Pentru mine însă, deoarece sunt muzician, îmi este foarte greu să ascult muzică fără a-i analiza partea tehnică. Din acest motiv, n-aș putea să dau rugăciunii atenția și concentrarea necesare.
În fiecare seară, înainte de culcare, ascult de obicei muzică sau cărți audio, deoarece zgomotul de fond mă ajută să adorm mai ușor. Dar Domnul mi-a zis, ”De ce nu te rogi în loc de a asculta muzică sau cărți audio? Ai putea să te rogi și să primești mesaje de la Mine până ce adormi.” Din nou, asta nu înseamnă că toată lumea ar trebui să facă așa. Este pur și simplu ce mi-a spus Domnul mie pentru a mă ajuta.
Știam că aceste ajustări vor avea nevoie de timp pentru a mă obișnui cu ele. Dar eram hotărât să-mi îmbunătățesc viața din punct de vedere al rugăciunii, așa că am fost de acord. Următoarea zi când mergeam pe bicicleta staționară, sufletul mi s-a urcat în prezența lui Dumnezeu în timp ce mă rugam pentru alții și nevoile lor. De asemenea, înainte de culcare, mi-a fost greu să rezist tentației de a nu asculta ceva. Dar cu puțină determinare, mi-am închis calculatorul, m-am urcat în pat și am început să mă rog și să primesc mesaje de la Domnul.
Am fost mereu învățat că rugăciunea ar trebui să fie ca respiratul – ceva ce faci indiferent de orice altceva ai face. Acum învățam din nou arta acelui principiu și mă miram de cum am putut merge atât de mult fără rugăciune consistentă. De atunci încolo lucrurile au devenit din ce în ce mai bune. Zilele mi s-au umplut din nou de bucurie și anticipație, pe măsură ce-mi puneam greutățile zilnic la picioarele Sale. Am avut de asemenea și satisfacția de a-mi vedea rugăciunile pentru alții împlinite.
Sunt încă în procesul de a-mi ajusta viața în rugăciune de la cea sporadică la una consistentă. Cu toate că uneori mă lovesc de buzunare de rezistență atunci când mintea mi se opune, cerându-mi să mă întorc la vechile obiceiuri, învăț să urmez chemarea lui Dumnezeu de a deveni un om al rugăciunii. Cu toate că schimbările și ajustările implicate nu sunt ușoare, cel puțin la început, experiind rezultatele mă fac să simt că merită efortul. Mă întorc la bunul obicei, iar cu harul lui Dumnezeu nu vreau să mai renunț la el.
