Reflecţie asupra Milei din Psalmul 51:1
De David Brandt Berg
„Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!”
Ce este mila? Folosim un cuvânt şi ştim ce înseamnă, dar uneori este greu de explicat.
Un exemplu al milei este acela că Dumnezeu ne iartă şi nu ne pedepseşte aşa cum ar trebui. El ne iubeşte şi ne iartă în loc de a ne pedepsi. Deoarece ne pare rău, ne pocăim şi-i cerem Domnului să ne ierte şi să ne ajute să nu repetăm greşelile, iar el ne dă o şansă nouă. Într-un fel, mila, este ca o nouă şansă. Dumnezeu îţi dă o nouă şansă prin faptul că nu te pedepseşte aşa cum ai merita. Aceasta este rugăciunea lui David din acest psalm, o rugăciune pe care ar trebui să o spunem cu toţii: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!”
Deci bunătatea trebuie să aibă o legătură cu mila. Dacă eşti bun vei avea şi milă.
Ce sunt fărădelegile? Păcate, greşeli. Sunt lucruri pe care nu ar trebui să le faci. De aceea, în rugăciunea Tatăl nostru, ne rugăm: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Într-o altă Evanghelie se foloseşte cuvântul „păcat” în loc de greşeală.
Vorbeam despre aceste lucruri cu fratele Brown, care m-a ajutat să clădesc biserica din Arizona. El nu credea că poate să păcătuiască, deoarece era un om al sfinţeniei. El credea că a fost pe deplin sfinţit şi că nu mai putea să păcătuiască pentru că primise Duhul Sfânt. El credea că asta l-a făcut perfect şi acum îi era imposibil să păcătuiască.
El spunea că avea parte de „a doua muncă a harului”, cea care i-a eradicat complet toată natura sa păcătoasă. Partea lui rea nu mai exista aşa că acum era fără de păcat şi nu putea să facă nimic rău. Aşa că i-am spus, „Din când în când, chiar pe măsură ce construiai aici, frate Brown, făceai greşeli. Ai făcut ceva greşit chiar şi dacă doar accidental.” El spunea, „Oh, acela nu era un păcat. A fost doar o greşeală.” Eu am spus, „În rugăciunea Tatăl nostru, Isus spune, „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” El spunea, „O greşeală, nu este un păcat.” Iar eu i-am zis, „Atunci cum de în cealaltă Evanghelie, în aceeaşi rugăciune spune „şi ne iartă nouă păcatele noastre...”?” El nu ştia ce să răspundă la aceasta.
Fărădelegile sunt păcate, exact ca şi greşelile, ele sunt atunci când facem ceva greşit. Dar Domnul este foarte milostiv, iar dacă ne pare rău şi-I cerem cu sinceritate să ne ierte şi încercăm să nu repetăm greşelile, El ne va ierta.
Domnul are milă cu noi tot aşa cum noi, ca părinţi, avem milă de copiii noştri. Dreptate înseamnă să ţi se dea ceea ce meriţi. Dacă meriţi o pedeapsă şi primeşti acea pedeapsă, aceea înseamnă dreptate, primeşti judecată.
David cere milă. El merita să fie pedepsit; el chiar merita să moară, potrivit Legii Mozaice. El merita să fie omorât cu pietre, deoarece furase soţia altuia, iar mai apoi i-a omorât soţul. Dar el i-a cerut Domnului să-l ierte; el aici cere milă. Domnul l-a pedepsit, dar nu l-a omorât. Aceasta este mila. David merita să moară, dar Domnul l-a iertat pentru că s-a pocăit. Mama mea obișnuia să spună că el a avut un păcat mare, dar a avut o pocăință pe măsură, așa că a primit o mare iertare. A primit milă pentru că i-a părut foarte rău și s-a rugat și L-a rugat pe Domnul să-l ierte.
Atunci când ne pare rău și îl rugăm pe Domnul să ne ierte și încercăm să nu mai repetăm greșelile pe care le-am făcut, Domnul are milă. Este un timp pentru milă și pentru iertare. De fapt, ce a spus Domnul însuși atunci când ucenicii Lui au întrebat? ”De câte ori să iert pe fratele meu? De șapte ori?” Iar Domnul a spus, ”De șaptezeci și ori câte șapte.”. Asta înseamnă de 490 de ori.
Domnul este foarte milostiv, gata oricând să ne ierte pentru păcatele noastre, cu mult mai mult de 490 de păcate. Aceasta este mila. El a luat păcatele noastre asupra Lui pentru ca noi să putem fi mântuiți. Nu pentru că suntem perfecți sau pentru că nu facem nimic greșit, ci pentru că ne iubește. Aceasta este adevărata milă. Aceasta este iertare și bunătate.
Noi nu ne putem mântui pe noi înșine prin faptele noastre bune sau prin bunătatea noastră, sau prin a încerca să ținem legile lui Dumnezeu și să-l iubim. Noi nu putem fi îndeajuns de buni sau perfecți pentru a merita mântuirea prin har, dragoste și milă! Este imposibil pentru oricine să fie mântuit fără puterea miraculoasă a lui Dumnezeu.
A accepta mântuirea prin Cuvântul Său este o muncă a harului lui Dumnezeu. Este gratuită; poate fi numai acceptată. Este darul lui Dumnezeu – nu poți lucra pentru el. Poți doar să primești un dar, altfel n-ar mai fi dar. Nu avem neprihănirea nimănui, în afară de cea a lui Hristos, iar El este singurl care ți-o poate da.
Dumnezeu nu te poate ajuta să te mântuiești, din moment ce El nu-i ajută pe cei ce cred că se pot mântui singuri, ci numai pe cei care știu că nu se pot mântui singuri. Ideea lui Dumnezeu de bunătate este cea a uni păcăos care știe cât de multă nevoie are de Dumnezeu și depinde numai de El pentru mântuire. Ideea lui Dumnezeu despre sfințenie nu este cea a perfecțiunii fără de păcat, a propriei neprihăniri. Este cea a unui păcătos mântuit prin har, un păcătos care nu are o perfecțiune sau o neprihănire a lui înșiși, ci care este complet dependent de harul, dragostea și mila lui Dumnezeu, prin credință. Aceștia sunt singurii sfinți care există – nu sunt alții!
