Planul lui Dumnezeu
Esenţa învăţăturilor Noului Testament se găseşte într-unul dintre cele mai frumoase versete ale Scripturii:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. 1
Acest verset dezvăluie minunatul adevăr şi anume că Creatorul universului a iubit atât de mult rasa umană încât a trimis pe ce-a de-a doua Persoană a Trinităţii - Dumnezeu Fiul, Iisus - să devină uman şi să moară în locul nostru pentru păcatele pe care le-am făcut astfel încât noi să nu trebuiască să fim pedepsiţi pentru acestea cu toate că am merita-o. Avem posibilitatea de a primi viata veşnică pentru că Iisus a plătit preţul pentru păcatele noastre prin sacrificiul Său.
Planul de mântuire al lui Dumnezeu, care a fost decis înainte de a crea lumea, este înrădăcinat în dragostea lui Dumnezeu pentru omenire. Motivaţia lui Dumnezeu este dragostea. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ne iubesc şi au gândit un plan prin care noi să fim salvaţi de consecinţa finală a păcatului - moartea spirituală şi separarea de Dumnezeu în viaţa de apoi, care în Scriptură este numită iad.
Unii oameni au impresia că Dumnezeu este un Dumnezeu crud şi mânios: care-i judecă aspru pe oameni deoarece este supărat pe ei pentru că au păcătuit împotriva Lui, şi astfel El cere, într-un mod egoist, ca ei să fie pedepsiţi. Adevărata imagine însă este foarte diferită. Deoarece natura lui Dumnezeu include atribute de genul sfinţenie, neprihănire, dreptate şi urgie, pentru a rămâne fidel şi drept naturii Sale, El trebuie să judece păcatul. El ar fi putut să pedepsească pe bună dreptate fiecare fiinţă umană pentru păcatele ei. În schimb, deoarece natura Sa divină include şi atributele dragostei, milei şi harului, dorinţa Sa a fost ca niciunul să nu piară, 2 şi pentru aceasta a făcut o cale prin care omenirea să fie răscumpărată. Acea răscumpărare este înrădăcinată în dragostea Sa deoarece El "a iubit atât de mult lumea". Dragostea Sa este de aşa natură încât cu toate că noi suntem păcătoşi şi am păcătuit împortiva Lui, El, în dragostea Sa, a făcut în aşa fel încât noi să putem fi salvaţi de judecata meritorie pentru păcatele noastre. Planul de mântuire a lui Dumnezeu reprezintă manifestarea milei şi dragostei Sale pentru omenire.
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 3
Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Sau Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jerftă de ispăşire pentru păcatele noastre. 4
De la început
Dumnezeu a ştiut, înainte de a crea universul, că fiinţele umane create cu voinţă liberă vor păcătui, aşa că a făcut o cale prin care să salveze omenirea de a plăti pentru păcatele ei prin planul Său de mântuire. Planul Său de a mântui omenirea l-a făcut să rămână fidel tuturor aspectelor naturii Sale divine: sfinţeniei Sale, neprihănirii, urgiei, dar şi dragostei Sale, milei şi harului.
Dorinţa lui Dumnezeu este de a-i mântui pe oameni, să-i răscumpere, să-i reconcilieze cu El Însuşi, rămânând în acelaşi timp fidel naturii Sale. El nu avea nici o obligaţie să ne salveze; putea să lase toată omenirea să fie pedepsită pentru păcatele ei dar nu a făcut-o. În dragostea Sa pentru noi, triunicul Dumnezeu a creat o cale pentru a ne răscumpăra. Dumnezeu a avut planul mânturirii de la început şi care a debutat cu primul păcat al lui Adam şi al Evei, culminând cu moartea urmată de învierea lui Iisus.
Din moment ce Dumnezeu este atotştiutor, păcatul lui Adam şi al Evei nu l-a surprins. El ştia că ei, de bună voie, vor alege să nu-i dea ascultare, şi anticipând acest lucru, El deja îşi plănuise planul Său al mântuirii. Când Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei consecinţele păcatului lor, El a vorbit şi şarpelui, spunându-i:
Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul. 5
De la bun început, Dumnezeu a spus că o sămânţă o femeii îi va zdrobi capul şarpelui - Satana - în timp ce Satana îi va zdrobi numai călcâiul. În momentul în care se petrecea primul păcat al omenirii, Dumnezeu prevestea modul în care Iisus îl va învinge pe Satana.
Planul Său al mântuirii inlcudea chemarea unui popor, Israel, căruia să I se arate şi căruia să-i dea poruncile Sale. A fost prin intermediul cuvintelor rostite către Israel că Dumnezeu a destăinuit lucruri despre El, adevăratul singur Dumnezeu, şi a legii Sale. Israel a păzit şi a dat mai departe, din generaţie în generaţie, această revelaţie, păstrându-se astfel de-a lungul timpului. El a trimis pe Fiul Său, Dumnezeu om, prin care a şi adus mântuirea umanităţii ca descendent al acestui neam.
Istoria Israelului este istoria fundaţiei pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru mântuirea umanităţii prin Iisus.6 Vechiul Testament nu conţine doar profeţii despre viaţa şi misiunea lui Mesia dar conţine şi numeroase prevestiri despre mântuirea ce avea să vină prin Fiul Său încarnat. Vorbind despre Vechiul Testament, David Berg a scris:
Lui Dumnezeu i-a fost destul de greu să-i scoată pe copiii lui Israel din idolatria Egiptului şi a trebuit să-i conducă prin Moise, cu Legea ca învăţător, prin acele ilustraţii şi ritualuri copilăreşti, lecţii ilustrate de obiecte materiale - Cortul, Arca, sacrificiile animale, şi sângele animalelor. - Tipologii şi umbre, doar simple imagini ale realităţilor spirituale şi ale adevărurilor veşnice. A trebuit să ia ceva ce ei înţelegeau, lucrurile şi formele cu care ei erau obişnuiţi în religiile Egiptului sau ale altor popoare păgâne din jurul lor, şi ca un părinte să încerce să le arate veritabilele adevăruri spirituale ale unei slujiri mature ale lui Dumnezeu. Aşa cum spunea apostolul, acestea erau "imagini ale realităţii", asemănări şi ilustraţii ale adevăratelor lucruri spirituale care erau nevăzute. În Vechiul Testament erau ilustraţiile; în perioada prezentă a Noului Testament avem adevărurile spirituale, pe care le-am dobândit prin simpla credinţă. (Ioan 1:17). 7
Tipologii şi Umbre din Vechiul Testament
Pentru a înţelege mai bine mântuirea şi răscumpărarea, a motivului pentru care Iisus a trebuit să moară pe cruce pentru ca noi să fim iertaţi de păcatele noastre şi să fim reconciliaţi cu Dumnezeu, este important să rememorăm unele "tipologii şi umbre" din Vechiul Testament. Ne vom concentra aici numai pe acelea care au o legătură directă cu sacrificiul lui Iisus pe cruce.
De-a lungul Cărţii Genezei sunt menţionate sacrificii făcute lui Dumnezeu, începând cu cel al lui Cain şi Abel, continuând cu cel al lui Noe, Avraam, Isaac, Iacov şi alţii. O întâmplare în particular, cea în care Dumnezeu îi cere lui Avraam să-şi sacrifice fiul, pe Isaac, prefigurează sacrificiul pe care Dumnezeu îl va face în jertfa lui Iisus pentru păcatele umanităţii. Când Isaac l-a întrebat pe tatăl său de unde vor lua mielul pentru jertfă, Avraam i-a spus că Dumnezeu însuş va purta grijă de mielul pentru arderea de tot. Când Avraam era cât pe aci să-şi sacrifice fiul pe altar, Domnul i-a arătat un berbec care era prins într-un tufiş şi pe care Avraam l-a sacrificat în locul fiului său. Înlocuirea lui Isaac cu al mielului ca sacrificiu pentru Dumnezeu ilustrează conceptul sacrificiului substituţional, care stă la baza sistemului de sacrificiu animal, pe care Dumnezeu, mai târziu, l-a dat lui Israel prin Moise, ca un mod de a-şi ispăşi păcatele. Suplinirea acelui berbec prevestea faptul că El va suplini ofranda, pe Fiul Său, pentru păcatele umanităţii.
Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: "Tată!" "Ce este, fiule?" i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: "Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?" "Fiule", a răspuns Avraam, "Dumnezeu însuş va purta grijă de mielul pentru arderea de tot." Şi au mers amândoi împreună înainte....Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 8
Secole mai târziu, când urmaşii lui Avraam, evreii, erau slavi în Egipt, Dumnezeu a vorbit lui Moise şi I-a spus că El îi va elibera pe evrei din mâna egiptenilor. Când faraonul a refuzat să le dea drumul, Dumnezeu i-a spus lui Moise că într-o anumită noapte El îi va omorâ pe toţi întâii născuţi ai evreilor, oameni şi animale. El a poruncit fiecărei gospodării evreieşti să înjunghie un miel sau ied în vârstă de un an şi cu sângele acestuia să stropească uşile de la intrare ale gospodăriilor lor. Dacă vor face aşa, întâii născuţi din casele ale căror porţi vor fi stropite cu sânge, vor fi cruţaţi de judecata lui Dumnezeu. Cei din casele nestropite nu vor fi cruţaţi.
Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: "Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, şi spuneţi-i: În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă....Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui, şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului, şi voi lovi pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului: Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului....Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel, şi le-a zis; Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi junghiaţi Paştele."9
Sacrificarea mielului de Paşte şi stropirea cu sângele acestuia a porţii casei le-a asigurat evreilor supravieţuirea şi eliberarea din sclavie. În al doilea an după eliberarea lor din Egipt 10, Dumnezeu i-a spus lui Moise să iniţieze sistemul Levitical de sacrificii, prin care păcatele le vor fi ispăşite prin sacrificiile animale. Autorii Lewis şi Demarest ne oferă următoarea explicaţie a acestui sistem de sacrificiu.
Într-o ardere de tot, părtăşia sau ofranda de pace, ofranda pentru păcat şi ofranda de vinovăţie, procedura de sacrificare era constituită din următoarele elemente: (1) un animal fără cusur, conotaţia acestui fapt fiind aceea de perfecţiune morală, era prezentat la uşa sanctuarului de către persoana care-l oferea. (2) Persoana care oferă animalul îşi pune mâinile pe capul acestuia, simbolând astfel identificarea acesteia cu victima şi transferul pedepsei pentru păcat animalului. (3) Animalul era omorât de către cel care-l oferea (mai târziu de către preoţi) simbolizând că moartea este pedeapsa pentru păcat. (4) Preotul stropea cu sângele victimei altarul şi în jurul acestuia, sângele reprezentând viaţa victimei. Şi (5) ofranda, întreagă sau o parte a acesteia, era arsă pe altarul arderii de tot, fumul acesteia ridicându-se la Dumnezeu ca o aromă plăcută. În mod repetat, Scriptura indică faptul că scopul acestor sacrificii era acela ca cel care le oferea să-şi "ispăşească păcatele" (Leviticul 1:4; 4:20; 5:13; Numeri 5:8; 8:12; 15:25). 11
În fiecare an de Ziua Ispăşirii era făcut un sacificiu special pentru păcatele tuturor oamenilor. Întâi marele preot oferea o jertfă pentru propriile păcate, urmată de o jertfă specială pentru popor. Din nou, Lewis şi Demarest ne oferă o explicaţie concisă:
Marele preot sacrifica întâi berbecul adus de oameni ca jertfă de păcat şi stropea cu sângele acestuia în faţa "capacului ispăşirii" în Locul prea sfânt şi în acest mod făcea i spăşire pentru necurăţiile poporului. Această stropire cu sânge, potrivit Leviticul 17:11, reprezenta modul în care Dumnezeu orânduise obţinerea ispăşirii. După aceea, Marele preot îşi punea mâinile pe capul celui de-al doilea ţap ("ţap ispăşitor") şi mărturisea toate păcatele comunităţii, simbolizând astfel transferul vinovăţiei de la popor la victimă. Al doilea ţap devenea astfel purtătorul păcatelor, în timp ce le ducea păcatele şi nelegiuirile, î ntr-un mod iremediabil, în pustie. 12
În aceste jertfe ale Vechiului Testament putem observa conceptele ispăşirii şi a reconcilierii pentru păcate prin substituire. În acelaşi mod în care berbecul a fost sacrificat în locul lui Isaac, animalele erau sacrificate pentru păcatele celui care le oferea. Aceste sacrificii ale Vechiului Testament te ispăşeau de păcatele trecute, dar trebuiau repetate pe măsură ce noi păcate erau săvârşite.
Dumnezeu Izbăvitorul
Pe lângă aceste tipologii şi umbre ale ispăşirii de păcat prin substituirea păcătosului şi sacrificarea altuia în locul lui sau a "ţapului ispăşitor" prin care păcatele tuturor erau aruncate asupra lui, mai este încă o prefigurare în Vechiul Testament a celor ce vor veni; şi anume, noţiunea că Dumnezeu este "Mântuitorul".
În timpul exodului din Egipt, Dumnezeu Însuşi, prin miracolele săvârşite, a eliberat poporul Său din robie şi sclavie. El i-a izbăvit şi i-a eliberat. Vorbindu-i lui Moise, El a spus:
De aceea spune copiilor lui Israel: "Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă Egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor, şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi." 13
Începând cu acest moment, Dumnezeu a fost numit Izbăvitorul.
Îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, şi că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.14
Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna Lui Faraon împăratul Egiptului.15
Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi că Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat.16
Eliberarea evreilor din sclavie a fost lucrătura lui Dumnezeu. Evreii nu puteau să se elibereze singuri din robia egiptenilor. Dumnezeu este acela care a pronunţat judecata asupra egiptenilor atunci când faraonul a refuzat să le dea drumul, şi a adus asupra lor urgiile al căror rezultat final a fost eliberarea miraculoasă a poporului evreu. Prin sacrificiul mielului de Paşte, Dumnezeu i-a salvat pe evrei de pedepsele provocate egiptenilor.
Dumnezeu i-a eliberat pe evrei într-un mod miraculos, prin minuni înfăptuite de El şi nu prin faptele lor. Aceasta a fost o prefigurare a harului prin care El ne izbăveşte prin faptele Lui în mântuire. Este munca Lui, nu a noastră, care ne mântuieşte. Mântuirea este posibilă doar datorită harului, milei şi dragostei Sale.
Planul Său de mântuire prin moartea şi învierea lui Iisus era planul Său de răscumpărare a fiinţelor umane înainte ca acestea să existe. În Vechiul Testament El începe să-şi dezvăluie planul; şi mai apoi în Noul Testament când Ioan Botezătorul a zis, "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" plinătatea planului Său începe să fie pe deplin revelat.
Mielul lui Dumnezeu
Împlinirea planului lui Dumnezeu de izbăvire prin moartea lui Iisus, sacrificându-se pe Sine în locul nostru prin sângele Său vărsat pentru păcatele noastre este amintit în mod repetat în Noul Testament. El este mielul sacrificat, cel care a murit în locul nostru, şi cel care la fel ca şi ţapul ispăşitor, a luat păcatele noastre asupra Lui. El este Izbăvitorul care ne eliberează din sclavia păcatului. Moartea şi învierea Lui reprezintă punctul culminant al tipologiilor şi umbrelor Vechiului Testament. Reprezintă împlinirea planului de izbăvire a lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost sfânt, drept şi just faţă de creaţia Sa. A fost iubitor, milostiv şi îngăduitor, iar noi suntem beneficiarii celui mai mare sacrificiu făcut vreodată.
Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi, ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.18
Am fost sfinţiţi prin jerftirea trupului lui Iisus Hristos, odată pentru totdeauna..
Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. 19
El n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele S ale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuş. 20
El a intrat odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel Veşnic, S-a adus pe Sine însuş jerftă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu. 21
Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielui fără cusur şi fără prihană. 22
Dar acum, în Hristos Iisus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. 23
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său. 24
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. 25
Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. 26
Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. 27
***
1 Ioan 3:16
2 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. ( 2 Petru 3:9)
3 Romani 5:8
4 1 Ioan 4:9-10
5 Geneza 3:15
6 Jack Cottrell, Ce spune Biblia despre Dumnezeu Izbăvitorul (Eugene, Oregon: Wipf and Stock Publishers, 1987) 402.
7 David Berg, Carne sau Spirit? Februarie 1971.
8 Geneza 22:6-8,13.
9 Exodul 12:1-3, 5-8, 12-13, 21.
10 În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea, cortul era aşezat.
...A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului cortului întâlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise Domnul. (Exodul 40:17, 29)
11 Gordon R. Lewis şi Bruce A. Demarest, Teologie Integrativă, Volumul 2 (Grand Rapids, Michigan: Zondervan, 1996) 383-384
12 Gordon R. Lewis şi Bruce A. Demarest, Teologie Integrativă, Volumul 3 (Grand Rapids, Michigan; Zondervan, 1996), 184.
13 Exodul 6:6.
14 Psalm 78:35.
15 Deuteronom 7:8.
16 Deuteronom 15:15.
17 Ioan 1:29.
18 Efeseni 5:2.
19 Evrei 10:10, 14.
20 Evrei 7:27.
21 Evrei 9:12-14.
22 1 Petru 1:18-19.
23 Efeseni 2:13.
24 Efeseni 1:7.
25 Romani 5:8-9.
26 1 Corinteni 5:7.
27 Matei 26:28.
