O mare pace
Cuvinte de la Isus
”În seara aceleiași zile, ce dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, și le-a zis: ”Pace vouă!” – Ioan 20:191
Pacea Mea este un dar atât de cuprinzător încât nu depinde de circumstanțe. Chiar dacă ai pierde tot ce ai, dacă însă câștigi pacea Mea, ești cu adevărat bogat.
Lasă acest gând să te mângâie profund, mai ales în multele aspecte ale vieții tale asupra cărora nu ai nici un fel de control. Atunci când te simți lăsat la bunul plac al circumstanțelor tale, pacea Mea ce acoperă tot este exact lucrul de care ai cel mai mult nevoie, cu toate că uneori simți că nu o poți primi. Poate pentru că te agăți de alte lucruri – cei dragi ție, posesiile tale materiale, reputația ta.
Dorința Mea este de a te ajuta să prețuiești pacea Mea mai mult decât orice altceva pe lumea asta – să o recunoști ca pe un dar supranatural, oferit ucenicilor Mei chiar înainte de moartea Mea. Un om care știe că va muri în curând, dorește să lase ceva valoros celor pe care îi iubește. Astfel, Eu Mi-am dorit să las pacea Mea ucenicilor Mei și tuturor celor că Mă urmau. Știam că acest dar va fi unul foarte dificil de primit, mai ales în mijlocul adversității. Astfel că, după ce am înviat, primele cuvinte pe care le-am spus ucenicilor Mei au fost ”Pace vouă”! Ei aveau nevoie de această reasigurare, pentru a sublinia ceea ce i-am învățat înainte de a muri. Și vouă trebuie să vă reamintesc natura divină a acestui dar, deoarece nu este pacea lumii pe care v-o dau; este pacea ce transcende orice înțelegere!
Atunci când vă agățați de alte lucruri este mai greu să primiți acest dar neprețios. Este ca și cum ai strânge în mână puternic o fisă de bronz, în timp ce Eu vă ofer cantități nelimitate de aur pur. Pentru a putea primi darul Meu, întâi trebuie să vă deschideți mâinile și inima Mie. Facând astfel, vă lăsați grijile în seama Mea. În timp ce primiți pacea Mea minunată, câștigați o intimitate mai profundă cu Mine – cea mai bogată binecuvântare dintre toate!2
Pacea în prezența Mea
”Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, și nu li se întâmplă nici o nenorocire.” – Psalmi 119:1653
Pe măsură ce Îmi căutați fața în rugăciune și pe măsură ce mă recunoașteți și Îmi aduceți cererile în fața Mea, vă voi suplini toate nevoile. Voi continua să am grijă de voi, să vă protejez de necazuri și rău. Vă voi suplini nevoile și vă voi proteja de pericole. Vă voi mângâia în necazuri. Vă voi da pace în vremuri de restriște. Vă voi da veselie în loc de tristețe.
Cerul și pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece. Îmi voi ține mereu promisiunile pe care vi le-am făcut. Dar voi trebuie să va faceți partea voastră și să Mă căutați, deoarece dacă Mă căutați, Mă veți găsi, atunci când Mă veți căuta din toată inima. Dacă Îmi căutați pacea și veniți în prezența Mea în liniște și odihnă, pacea Mea va cădea peste voi. Vă voi elibera de fricile și grijile voastre, pe măsură ce veniți la Mine și le lăsați la picioarele Mele în smerenie, cerându-Mi ajutorul și pacea.
Dragoste și inima Mea vă sunt deschise și pregătite să vă dea răspunsurile Mele, mângâierea, dragostea și tăria. Așa că, chemați-Mă și vă voi răspunde. Pe măsură ce Mă chemați, vă voi da pace și tărie. Vă voi conduce, proteja și ghida; vă voi umple inimile cu pacea Mea ce depășește orice înțelegere.
Pacea ce învinge
”Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți. ” – Isaia 58:84
Dacă înveți să ai încredere în Mine – cu adevărat să te încrezi în Mine – cu toată ființa ta, atunci nimic nu te mai poate despărți de pacea Mea. Toate lucrurile prin care treci pot fi folosite în folosul tău, învățându-te să ai încredere în Mine. În acest fel învingi lucrul răului, crescând în har prin adversitățile ce erau menite să îți facă rău. Iosif a fost un prim exemplu al acestei întorsături divine, declarându-le fraților lui: ”Voi, negreșit v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.”5
Să nu vă temeți ce vă va aduce această zi, sau orice altă zi. Concentrați-vă în a avea încredere în Mine și în a face ceea ce trebuie făcut. Relaxațivă în suveranitatea Mea, amintintu-vă că Eu merg înaintea voastră și împreună cu voi în fiecare zi. Să nu vă fie frică de rău, deoarece Eu pot să scot bine din orice situație de care vă veți lovi.6
Taci, fără gură
”S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. Și El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat, și I-au zis: ”Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” El s-a sculat, a certat vântul și a zis mării: ”Taci! Fără gură!” Vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis: ” Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” – Marcu 4:37-407
Pe măsură ce aveți încredere în Cuvântul Meu prin credință, veți găsi pacea și odihna pentru spiritul vostru. Așa că lăsați jos sarcina îngrijorărilor, fricilor și anxietăților voastre și veniți la Mine în credință.
Când dormeam în corabie, iar valurile, vântul și furtuna loveau în ea, ucenicii Mei n-au știut ce să facă, le era frică de vânt și de valuri și erau îngrijorați de ce li s-ar putea întâmpla cu corabia. Așa că M-au trezit, știind că răspunsul se afla în puterea Mea. Eu am spus, ”Taci, fără gură” și s-a făcut o liniște mare. Ei au venit la Mine, recunoscând că ei nu știau ce să facă, iar Eu le-am dat liniște.
Așa că veniți la Mine cu credința unui copil care știe că tatăl lui nu-l va conduce greșit, dar îl va ghida în tot adevărul. Veniți la Mine cu o inimă deschisă și o minte deschisă și lăsați-Mă să vă dau pace – pacea ce vine din credință, încredere și din renunțarea la propria voință în favoarea voinței lui Dumnezeu.