Nu există comparaţie
De Maria Fontaine
Domnul nu te judecă după împlinirile tale. El nu te judecă după slujba sau poziţia pe care o ai. El nu iubeşte o persoană mai mult pentru că are o slujbă sau o mărturie mai „glorioasă”, şi pe alţii mai puţin pentru că au o slujbă de o importanţă aparent mai mică. Dragostea Sa pentru tine nu are nimic de-a face cu ce misiune, slujbă sau lucruri ai făcut. El te iubeşte pentru că eşti tu, şi nu are nimic de-a face cu lucrurile pe care le-ai realizat ori cu modul în care te privesc oamenii. El te iubeşte pentru că eşti tu, pentru că te-a creat să fii o plăcere pentru El, iar El se uită la dragostea şi loialitatea ta pentru El, nu la lucrurile pe care le-ai realizat. El nu te compară cu alţii.
Dacă Domnul nu ne compară cu alţii de ce ar trebui să o facem noi? Noi nu trebuie să ne întrecem cu alţii pentru dragostea sau favoarea Domnului. Noi suntem chemaţi să ne examinăm propriile vieţi şi ucenicii potrivit loialităţii în a-i urma sfaturile pentru propriile vieţi. „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii.”
De atâtea ori suntem tentaţi să ne comparăm cu alţii; simţim că alţii sunt mai talentaţi decât noi, mai frumoşi sau mai arătoşi, mai puternici, mai inteligenţi, mărturisesc mai bine, predau mai bine ori îşi folosesc talentele mai cu folos – iar lista continuă! Dar putem şti că la urma urmelor, toate acestea nu contează atunci când ne referim la relaţia pe care o avem noi cu cu Domnul. Poate că cineva este mai talentat, mai priceput şi are o misiune şi realizări mai vizibile, dar pentru Dumnezeu nu contează. El te judecă după ceea ce faci tu cu talentele pe care El ţi le-a dat, nu cu talentele pe care El le-a dat altcuiva. El te iubeşte. Iar dacă tu îl iubeşti şi îi iubeşti pe alţii, făcând tot ce poţi tu mai bine în a-L urma şi în a-i fi loial în ceea ce ţi-a cerut să faci, asta-i tot ce contează. Aşa că nu te lăsa ispitit să te compari cu alţii!
Bine-nţeles că atunci când ne comparăm cu alţii, de cele mai multe ori nu suntem îngrijoraţi doar de opinia Domnului; suntem de asemenea îngrijoraţi de opiniile celorlaţi şi ale celor de-o vârstă cu noi. Ne îngrijorăm despre faptul cum arătăm în comparaţie cu alţii, iar acest lucru poate duce la descurajare. Acesta este unul dintre motivele pentru care Domnul ne avertizează în Biblie că a ne compara cu alţii nu este un lucru înţelept. Noi nu trebuie să ne uităm la alţii şi să vedem câte binecuvântări, pozîiţii şi talente au. Este o stradă fără nici o ieşire şi singurul lucru pe care-l va face este să te descurajeze.
Calea de ieşire din problemele cu comparatul – sau invidia – este de a fi recunoscători pentru ceea ce Domnul ne-a dat, încercând să fim mulţumiţi în orice stare am fi, ştiind că El ne iubeşte şi că are un anumit scop pentru vieţile noastre şi care este doar pentru noi. Singurul mod prin care vei găsi bucurie continuă şi satisfacţie adevărată este prin a-ţi pune toată inima în ceea ce-ţi cere să faci şi să nu pierzi timpul dorindu-ţi să fii diferit, sau să fii altcineva, într-un alt loc sau făcând altceva.
Domnul ne va răsplăti pentru dragostea noastră pentru alţii, pentru faptul că-l ascultăm, cât şi pentru loialitatea noastră. Loialitatea noastră faţă de El în orice loc în care ne pune el va fi răsplătită din plin! Doar gândeşte-te, loialitatea şi perseverenţa ta de acum, în ciuda tuturor greutăţilor şi piedicilor de care te loveşti, vor fi recunoscute în ceruri pentru totdeauna, aşa cum indică şi următoarea profeţie. Cred că aceasta este o motivaţie foarte bună.
Ce bucurie şi ce satisfacţie pot fi găsite în cunoştinţa că vă iubesc pe fiecare dintre voi în mod individual. Fiecare îmi sunteţi preţioşi. Fiecare îmi sunteţi speciali. Am murit pentru fiecare dintre voi, v-am recâştigat pe fiecare dintre voi, aşa că fiecare îmi sunteţi speciali.
Omul se uită la ce izbeşte ochii, dar Eu mă uit la inimă. Eu sunt un Dumnezeu al dragostei şi al milei, al neprihănirii, al sensibilităţii, al iertării şi al compasiunii. Judecăţile Mele sunt drepte. Răsplata Mea este echitabilă. Judecata Mea este corectă. Recompensa Mea este adevărată.
Eu nu judec toţi oamenii în mod egal cu contrabalanţă, dar judec pe fiecare ca pe o creaţie unică. Deoarece fiecare este diferit şi este iubit diferit de către Mine. Fiecare este judecat individual şi răsplătit individual potrivit dragostei Mele, potrivit înţelepciunii Mele şi potrivit dreptăţii Mele.
Le-am spus celor din vechime care Mă urmau, „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine.” Nu contează ce face unul sau celălalt. Ceea ce contează este ca tu să Mă urmezi şi să faci lucrurile pe care ţi le-am pus în inimă să le faci, să fii loial în tot ce ţi-am dat să faci şi chemării Mele.
Tot ce faci pentru Mine în această viaţă este recompensat din plin în viaţa ce va veni – atât de mult încât nici nu-ţi poţi imagina! Ţi se va da însutit pentru dragostea şi munca pe care le-ai dăruit împărăţiei Mele.
Nu există nici un sacrificiu pe care să-l fi făcut şi care să treacă neobservat sau nerăsplătit, deoarece îţi văd toate mişcările şi-ţi cunosc toate gândurile, îţi văd lacrimile şi-ţi aud rugăciunile. Îţi simt grija, momentele grele prin care treci, atunci când eşti tentat, atunci când eşti îngrijorat şi slab şi simt compasiune faţă de tine.
Toată dragostea pe care Mi-ai dăruit-o şi tot ce ai făcut pentru Mine, toate sacrificiile pe care le-ai făcut sunt toate scrise pentru eternitate. Va fi scris pentru eternitate modul în care ţi-ai dat viaţa, ai crezut şi Mi-ai slujit, fără să Mă fi văzut ci doar prin credinţă. Aceasta îţi va fi atribuită ca o mare credinţă, iar pentru aceasta vei primi o mare răsplată şi bucurie de neimaginat. – Isus, vorbind în profeţie