Ia una, ia două
De Iris Richard
Ia una
Auzind sunetul de metal pe metal în timp ce ieșeam cu spatele din parcare aproape că mi-a făcut inima să se oprească. Mă grăbeam și m-am uitat în grabă prin parcare înainte de a urca la volan, dar cumva nu am observat o camionetă ce era parcată într-un loc neobișnuit.
Am coborât repede din mașină pentru a evalua stricăciunile produse și am găsit o gaură urâtă și bara de protecție îndoită și în plus o lampă stop spartă a camionetei. Am scris un bilețel cu scuzele de rigoare și numărul de telefon, bilețel pe care l-am lăsat sub ștergătorul de parbriz a vecinului de parcare. Va trebui să mă ocup de acest incident odată ce ajung acasă. Cu nervii încordați am ieșit pe poartă.
Îmi plănuisem să scap de ora de vârf, dar pe măsură ce intram pe artera principală, spre surprinderea mea, am observat că traficul era deja foarte aglomerat, ceea ce însemna că voi întârzia la întâlnirea foarte importantă pe care o aveam. Îmi loveam degetele cu nerăbdare de volanul mașinii în timp ce traficul se târâia pe cele două benzi ale drumului.
Mă simțeam iritată de incidentul din parcare, iar în mintea mea îmi repetam într-una cum de n-am observat mașina parcată pe care am lovit-o. Ziua de-abia începuse, iar stomacul meu era deja plin de nervi când o dubiță mi-a tăiat calea din scurt, forțându-mă aproape să ies de pe șosea. Mi-am coborât geamul și am strigat către șoferul dubiței. Cam atât m-a ținut harul meu creștineasc, mă gândeam. De fapt nici nu simțisem nici un fel de har ziua aceasta, care chiar începuse cu stângul.
Așteptând în trafic, mi-a oferit timp pentru a reflecta asupra rutinei mele din ultimele săptămâni, și mi-am dat seama că momentele mele obișnuite cu Dumnezeu au fost scoase din cauza unui program încărcat și a unui orar mai plin. Mi se părea că începând de atunci devenisem foarte ușor iritabilă și cu răbdarea pe terminate. Chiar acolo, pe măsură ce traficul se elibera, am hotărât să revin la momentele mele dedicate lui Dumnezeu de la începutul fiecărei zi.
Ia două
Programul următoarei săptămâni era plin, iar uitându-mă peste agendă, nu părea să am timp de altceva decât de activități legate de muncă. Pentru a putea rezista aveam cu siguranță nevoie de cantități în plus de tărie și răbdare. Aveam nevoie de un plan.
Am decis să-mi setez alarma deșteptătorului cu jumătate de oră mai devreme și să pun în camera de zi o varietate de materiale devoționale împreună cu un carnețel gol și un pix pentru a le avea pregătite pentru următoarea zi de dimineață când voi avea întâlnirea mea cu Dumnezeu. Știam că trezindu-mă devreme va fi un sacrificiu, din moment ce prețuiesc fiecare minut de somn, dar eram hotărâtă să mă țin de această nouă hotărâre pe care am făcut-o.
Următoarea zi de dimineață, când a sunat alarma deșteptătorului, mi-am strâns toate puterile pentru a mă putea ridica din pat și ca un somnambul am mers până în camera de zi unde m-am așezat într-un fotoliu. Afară era încă întuneric, dar ciripitul clar al primelor păsări anunța parcă răsăritul de soare. Ciripitul suna de parcă ar cânta slavă lui Dumnezeu și m-a inspirat și pe mine să fac la fel și să-mi număr binecuvântările.
Pe măsură ce primele raze de soare timide îmi inundau camera, mă simțeam din ce în ce mai trează și mi-a luat cartea devoțională pentru a citi pasajul pentru ziua de azi. Inspirată de text, care s-a întâmplat să fie parcă croit pentru săptămâna mea plină ce mă aștepta, am copiat un paragraf în carnețel. După care m-am rugat pentru toate aspectele listei mele cu prioritățile săptămânii ce va urma, iar mai apoi am reflectat la rugăciunile la care mi s-a răspuns de săptămâna trecută. După ce a trecut jumătatea de oră, mă simțeam învigorată și gata să-mi încep ziua.
Pe măsură ce mi-am păstrat întâlnirea de jumătate de oră cu Dumnezeu, munca mea devenea de succes și asta nu din cauză că nu mai aveam probleme, eșecuri sau obstacole, dar era modul în care reacționam la toate acestea, mod care mă ajuta să nu mă mai enervez și, sunt sigură, care mă făcea să fiu o persoană mai amabilă cu cei din jurul meu. Momentele mele cu Dumnezeu de dimineață au devenit din nou un obicei. Această primă întâlnire a zilei mi-a dat tăria să trec prin furtunile vieții, să-mi mențin liniștea, să am o claritate în gândire și să pot procesa situații care apar într-un mod mult mai benefic.
”Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” – Isaia 40:31
