Hoții timpului
De Maria Fontaine
Am visat că eram una dintre grupul de tineri care stăteau într-o facilitate rurală pentru rulote. Două fete din grupul nostru unit de prieteni nu erau credincioase și pentru anumite motive mă displăceau. Mă rugasem să pot să mi le apropii cu dragostea Domnului, iar interacțiunea dintre noi se îmbunătățise.
Unul dintre noi avea o întâlnire la dentist în oraș, la o distanță de o oră cu mașina de unde stăteam, așa că am decis să transformăm întâlnirea într-o excursie distractică pentru toți. Toată lumea era veselă în timp ce urcam în mașină și m-am gândit să folosesc această oportunitate pentru continua să mă împrietenesc cu cele două fete.
Deja parcursesem vreo doi kilometri de unde stăteam și am decis să ne oprim pentru a cumpăra niște gustări, când brusc mi-am amintit că am uitat ceva foarte important. Așa că întregul grup a trebuit să se întoarcă din drum pentru mine. Când am ajuns înapoi, m-au așteptat cu toții în mașină până ce am fugit repede să iau ceea ce uitasem. În drum spre rulotă m-am întâlnit cu cineva căruia îi mărturisisem și am decis să mă opresc să îl salut, iar scurtul salut s-a transformat în câteva minute de conversație. După aceea a durat puțin să găsesc ceea ce uitasem, așa că a durat ceva timp până ce m-am întors la mașină.
Dintr-una-n alta, pierdusem foarte mult timp. M-am gândit că cei din mașină vor suna la dentist pentru a face o altă programare puțin mai târziu, deoarece mă gândeam că nu voi întârzia chiar atât de mult. Dar timpul se scurgea și în timp ce căutam ceea ce uitasem, intră în cameră unul dintre cei care așteptau în mașină. “Ce s-a întâmplat?” am exclamat eu. “Ei bine, s-a făcut prea târziu, iar persoana care avea întâlnirea la dentist nu va mai ajunge la timp, așa că am contramandat excursia în oraș.”
Vă puteți imagina cum m-am simțit. Eram de vină că fata care avea întălnirea la dentist nu va mai ajunge, și avea foarte mare nevoie de acea întălnire deoarece avea dureri la un dinte. Propria mea zăpăceală și întărzierile pe care le-am pricinuit grupului sunt de vină pentru contramandarea excursiei. Chiar mai rău de atât, întârzierile mele repetate erau un exemplu foarte urât pentru cele două fete pe care încercam să le câștig pentru Domnul. În momentul în care le-am zărit, mi-am dat seama imediat că erau supărate, deoarece au făcut cu toții efortul de a pregăti excursia în oraș, după care a trebuit să renunțăm la ea datorită zăpăcelii mele și a “lucrurilor bune” care m-au făcut să întârzii atât de mult. Cu toții anticipasem cu plăcere această zi în oraș. Atunci când m-am oprit să-l salut pe cel căruia îi mărturisisem și am avut acea conversație cu el, pe moment păruse o idee bună, dar se terminase prost văzând că mi-a diminuat eforturile de a mărturisi celor două fete.
Faptul că întârziasem atât de mult era deja destul de rău, dar pe deasupra nici nu mi-am dat seama de gravitatea faptei mele gândindu-mă că vor găsi ei o cale prin care să mergem în oraș. Mă poziționasem în centrul atenției și mă așteptam ca toată lumea să se adapteze după mine, după ceea ce consideram eu că este important, în loc de a face nevoile celorlalți punctul central, încercând să fac ceea ce era mai bine pentru ei. Am luat acest vis foarte în serios deoarece știu că am o tendință de a întârzia dacă nu-mi acord timp îndeajuns pentru a mă pregăti în avans. M-am rugat și m-am gândit la acestea și mi-am dat seama că sunt atât de multe motive pentru care este important să fim punctuali. Atunci când ne dăm cuvântul, facem o promisiune cuiva. Dacă nu ne ținem promisiunea, nu doar că nu le arătăm respect, dar pentru că noi nu i-am respectat, nici ei nu ne vor respecta pe noi. Nu le-am prețuit timpul, așa că nici lor nu le pasă de al nostru. Iar concluzia lor va fi că ne punem propriile nevoi pe primul loc.
Dacă întârzii, de asemenea te face să fii stresat, alergând disperat încercând să ajungi acolo unde trebuia să fii deja. Stresul cauzat de întârziere te poate determina de asemenea să faci greșeli.
Visul acesta m-a tulburat! Mi-am dat seama că trebuie să fac un efort consistent pentru a-mi clădi un obicei de a fi mereu la timp la orice întâlnire.
În următoarele rânduri am făcut o listă cu lucruri pe care le putem face pentru a ne îmbunătăți punctualitatea:
- fixați-vă ceasurile cu cinci până la zece minute în față. Cu toate că știi că ai câteva minute în plus, percepția vizualizată a întârzierii te va face să te grăbești.1
- pregătiți-vă pentru ziua următoare. Puneți-vă materialele, scoateți-vă hainele și treceți peste agenda întâlnirilor din ziua de mâine. Țineți-vă lucrurile importante (cheile, geanta, portofelul, ochelarii de soare) în același loc din casă pentru a nu căuta mereu după ele înainte de plecare.2
- dacă observi că întârzii mai mereu, pune-ți câteva întrebări. Te trezești îndeajuns de devreme pentru a face ceea ce ai de făcut? Dacă nu, te culci îndeajuns de devreme? Observi că începi să-ți verifici e-mail-ul, ori că îți tai din timpul alocat exercițiilor fizice în loc de a te pregăti pentru ziua următoare?3
- cerându-ți scuze atunci când întârzii te poate motiva să nu o mai faci, deoarece te pune într-o poziție umilă de a-ți cere iertare pentru faptul că ești egoist și nu respecți timpul altora.
- fiind mai calm în viața de zi cu zi, vei observa că va reduce întârzierile din programul tău…Cu cât ești mai calm cu atât ești mai eficient și mai concentrat și astfel probabilitatea de a fi punctual crește.4
- oamenii întârzie pentru că nu sunt sinceri cu ei înșiși referitor la timpul necesar. Așa că dacă vrei într-adevăr să ajungi la timp, va trebui să începi să judeci mai bine lista de lucruri pe care le ai de făcut, iar la fiecare timp estimativ va trebui să adaugi câteva minute.5
- organizează-ți viața astfel încât lucrurile să curgă mai ușor. Dacă ești genul de persoană care îngrămădește prea multe întâlniri într-o zi, ori genul căruia îi este greu să refuze, aceste lucruri te vor face să întârzii mereu, deoarece ai prea multe de făcut în ciuda intențiilor tale bune.6
- timpul tău este prețios și îți datorezi să înveți să ai grijă de el pentru a-l folosi chibzuit și a nu-l lăsa să curgă fără niciun fel de planuri ori limite, fără măcar a observa cum pierzi timpul.7
- odată ce îți respecți timpul mai mult, vei ave mai mult respect și pentru timpul celorlalți, pe măsură ce vezi că făcându-i pe alții să te aștepte, astfel nerespectându-le timpul lor.8
Să ne ajute Dumnezeu să fim mai atenți și să facem tot ce putem pentru a nu-i face pe alții să ne aștepte. Nu doar că-ți poți pierde slujba dacă întârzii și poți să-ți pierzi încrederea pe care oamenii o au în tine, dar poate fi și o reflecție negativă asupra lui Isus. Așa că dacă ești și tu ca mine, poate că este timpul să ne facem un nou obicei, acela de a ajunge mai devreme. Eu m-am hotărât să fac asta, cu ajutorul harului lui Dumnezeu.
1 “The Bad Habit That’s Killing Your Reputation at Work.”
2 Ibid.
3 “Always Late”
4 “How to Stop Running Late.”
5 “Being Late is Bad.”
6 “How to Stop Running Late.”
7 “How to Stop Running Late.”
8 “How to Stop Running Late.”