Cum să-ți potolești neastâmpărarea
De Steve Hearts
Neastâmpărarea este o senzație pe care fiecare dintre noi o simțim în diferite momente ale vieții noastre. O cauză comună a acestei senzații, în lumea Creștină, este născută din dorința de a găsi voința supremă a lui Dumnezeu în viețile noastre și de a descoperi mai bine modul în care să ne folosim întregul potențial. În ultima vreme am avut des de-a face cu această senzație.
Sunt lucruri de care sunt absolut convins că Dumnezeu m-a chemat să le fac, și de care de-abia aștept să mă apuc – ca de exemplu să încep să mă rog pentru vindecarea oamenilor și să mă apuc de scris. Dar trebuie să știi când este timpul lui Dumnezeu pentru aceasta, când condițiile sunt cele care ar trebui să fie, pentru a nu risca să sari în fața Lui.
Mai am și dorințe personale. Mi-ar plăcea să am o parteneră cu care să-mi împărtășesc viața. De asemenea, o parte din mine dorește să fie mai aproape de membri ai familiei, de care misiunea mea m-a ținut departe ani de-a rândul. Aș vrea să-mi formez relații mai solide cu ei și să recuperăm din timpul pe care nu l-am petrecut împreună. Mă întrebam dacă aceste dorințe sunt parte din planul lui Dumnezeu pentru viața mea și dacă voi putea să le împac cu lucrurile pe care știam că Dumnezeu mi le-a dat de făcut.
Cu toate că misiunea în care sunt implicat acum a devenit din ce în ce mai roditoare, am simțit ceva în mine ce-mi spunea că a venit vremea să merg mai departe, exact ca la școală când treceam dintr-o clasă în alta. Întrebarea era: Este aceasta vocea lui Dumnezeu vorbindu-mi sau sunt doar emoțiile mele? Este într-adevăr timpul să schimb ceva în viața mea și să merg mai departe, sau ar trebui să rămân unde sunt?
Am trecut printr-o perioadă în care aceste întrebări mi-au transformat mintea într-un vortex năucitor ce-mi dădea o stare de confuzie profundă și frustrare. Recent mi-am dat seama de faptul că uneori acest tip de neastâmpărare poate fi vocea lui Dumnezeu ce ne vorbește despre anumite lucruri, El nu vrea ca noi să trăim în confuzie și frustrare. El ne promite că dacă venim la El, vom găsi odihnă pentru sufletele noastre.1 Neastâmpărarea mea creștea și-mi fura toată bucuria și liniștea minții. Dumnezeu vrea ca noi să avem liniște și chibzuință.2 Acum sunt în procesul de a reduce starea de neastâmpărare, cu ajutorul Domnului, pentru a nu mă apăsa prea mult.
Iată câțiva pași pe care mi i-a arătat Isus pentru a porni în direcția cea bună:
Confuzia și frustrarea aduse de starea me de neastâmpăr erau datorate în mare parte faptului că am ținut totul în mine. Am închis aceste stări în mine și nu le-am împărtășit cu nimeni. Prin natura mea, nu comunic foarte eficient. Îmi găsesc întotdeauna o scuză pentru a nu fi deschis și chiar sper ca într-un final oamenii să-mi citească gândurile. Această ”speranță” nu s-a materializat încă. Știu că este propria mea mândire ce mă ține de la a fi mai deshic și mai sincer cu ceilalți. Cu toate că sunt binecuvântat să am o conexiune personală cu Domnul, faptul că am fost sincer cu alții despre starea mea de neastâmpăr m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu îmi vorbește deseori prin sfaturile și perspectiva lor. Merită să vii la Isus cu o minte deschisă, fără o agendă proprie, dacă vreau într-adevăr să știu care este voia Lui cea mai înaltă. Renunțarea la propria mea voință nu este un lucru ușor. De aceea, în perioadele în care caut voia Domnului, îmi repet mereu și mereu cuvintele lui Isus din grădina Ghetsimani: ”Totuș, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”3 De fiecare dată când repet aceste cuvinte, îl rog să mă ajute să le rostesc din toată inima, să nu fie doar niște cuvinte repetate.
Vin uneori la Domnul, căutând răspunsuri neliniștii mele și nu primesc toate răspunsurile pe care le speram. Pot primi doar o parte din ce am cerut. Odată m-am simțit ca și cum m-aș fi lovit de un zid de piatră și nu știam încotro s-o apuc. De ce nu mi-a dat Domnul toate instrucțiunile necesare ci doar o parte din revelație? Răspunsul l-am găsit în lectura pe care am avut-o în acea zi, din Habacuc 2:3, ”Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, și nu va minți; dacă zăbovește, așteaptă-o, căci va veni și se va împlini negreșit.” Indicația nu putea fi mai clară de atât. Răspunsurile pe care le căutam vor veni la vremea hotărâtă. Tot ce aveam de făcut era să aștept. De atunci, am primit unele răspunsuri exact atunci când Dumnezeu știa că aveam nevoie de ele. Au ajuns exact la timp, nici prea devreme, dar nici prea târziu.
De exemplu, în acea vreme scriam multe articole, pe care le trimite-am diferitelor site-uri web. Găsisem o împlinire în scrierea de articole, dar știam că în curând mă va conduce pe o altă cale. Totuși nu știam exact ce era. Dintotdeauna mi-am dorit să scriu o carte, dar nu aveam habar despre ce. Cu toate acestea, recent, după ce am mai scris câteva articole, mi-a venit ideea, ca o revelație, de a-mi strânge articolele, iar după o scurtă modificare, pentru a putea fi considerate capitole, să le unesc într-un volum. Acest proiect este în desfășurare. Această revelație mi-a dat credința să continui să-L aștept pe Domnul și să cred că și celelalte întrebări rămase fără răspuns, își vor găsi răspunsul la vremea Sa.
La final, dar nu în cele din urmă, trebuie să învăț să accept odihna pe care Domnul vrea să mi-o dea. Aceasta este ceva la care încă lucrez. Mi-a părut eficientă metoda de a-i repeta Domnului, ”Accept odihna pe care vrei să mi-o dai.” Continui să spun aceste cuvinte până ce devin parte din mine. Inițial, inima și mintea mea protestează. Simt că anumite lucruri din mine scrâșnesc pe măsură ce încerc să schimb anumite rutine mentale și să accept gândurile lui Dumnezeu. Dar pacea pe care o simt la sfârșit îmi spune că a meritat efortul.
Dacă și tu cauți odihnă pentru sufletul tău, să nu te îngrijorezi, deoarece aceasta poate fi găsită. El vrea să ne-o dea. Noi trebuie doar să fim dispuși să o primim.
1 Evanghelia după Matei 11:29.
2 2 Timotei 1:7.
