Cum îţi câştigi diploma spirituală
De Peter Amsterdam
Extras dintr-o discuţie avută cu tineri adulţi aflaţi în serviciu creştin
Dacă Îl slujeşti acum pe Domnul înseamnă că ai fost cernut deja în viaţa ta şi că ai rezistat. Nu este uşor să trăieşti o viaţă în care să-L slujeşti pe Domnul şi pe ceilalţi oameni. Nu oricine este dispus să facă sacrificii pentru a-i aduce pe alţii la Iisus şi pentru a fi un reprezentant al iubirii Sale. Tu ai dăruit mult.
Ai trecut prin momente dificile, prin teste şi încercări şi ai reuşit. Chiar dacă crezi că uneori ai reuşit la limită, totuşi ai reuşit. Te-ai ţinut tare şi nu ai renunţat.
Majoritatea, dacă nu toţi dintre voi, vi-aţi luat porţia de teste şi bătălii. Asta mă face să mă gândesc şi să mă rog de ce stau lucrurile aşa. De ce în anumite momente din viaţă lupta este atât de dificilă şi de intensă?
Dacă te uiţi la asta din punctul greşit de vedere sau prin ochii negativismului, este uşor să spui: „Ce nu este bine? De ce permite Dumnezeu ca aceste lucruri să se întâmple în viaţa mea? Cu siguranţă nu sunt pe calea cea bună!” – Când, de fapt, adevărul s-ar putea să fie complet opus!
Chestia e că te-ai maturizat spiritual. Ai trecut prin instructajul de bază al vieţii; ai trecut peste multe lucruri. Eşti un discipol. Ai făcut angajamente faţă de Domnul şi faţă de alţii.
Fiecare trebuie să decidă la un moment dat: „Asta este chemarea mea. Acesta este lucrul pe care Dumnezeu m-a chemat să-l fac şi o voi face”.
Când eşti tânăr în Domnul treci prin multe din aceste faze şi vârste şi pe măsură ce creşti faci decizii şi îţi iei angajamente.
Dumnezeu nu priveşte în nici un fel încercările, testele şi umilinţele vieţii ca pe ceva negativ. El le priveşte ca pe o întărire, ca pe o pregătire. Prin acestea tu iei decizii, te apropii de Domnul, îţi găseşti tăria şi călăuzirea în cuvintele Sale, lupţi şi te întăreşti. Domnul are o viziune complet diferită asupra lucrurilor prin care treci decât ceea ce probabil simţi tu.
Duşmanul încearcă întotdeauna să folosească bătăliile şi chinurile vieţii ca să te înfrângă, însă Domnul spune: „Acestea sunt lucrurile care te întăresc”.
Duşmanul se luptă cu tine, însă Domnul foloseşte aceste experienţe dure ca să te testeze. El lucrează în viaţa ta. El permite să se întâmple lucruri care să te încerce la limită. El permite dificultăţi în viaţa ta deoarece ştie că sunt necesare. Poate că permite să simţi mai mult ca în trecut consecinţele unora dintre alegerile tale. El permite lucrul acesta fiindcă face parte din instructajul tău şi din procesul prin care El te modelează să fii aşa cum Îşi doreşte ca tu să fii.
Ai putea compara lucrul acesta cu învăţământul. Când un om este adolescent merge la liceu şi este încă tânăr când merge la facultate. Apoi face cei patru ani de facultate. Unii ajung să absolve; fac masterat sau doctorat. Progresiv este tot mai complicat şi mai intens.
La fel este şi în şcoala vieţii. Odată ce ai trecut de principiile de bază, mergi la liceu, apoi la facultate şi eşti în măsură să înveţi cu adevărat şi să înţelegi lucrurile profunde ale vieţii. Este în principiu ca şi cum ai absolvi o şcoală pentru suflet. Acum îţi faci doctoratul în ucenicie, în viaţă, în spiritualitate, în înţelegerea lucrurilor spirituale şi devii un doctor de suflete.
Odată ce ai trecut tu însuţi prin nişte experienţe dificile eşti mai bine pregătit să asculţi pe cineva care îşi deschide inima şi poţi să te inspiri din experienţa ta, din umilinţele şi frângerile tale, ca să îl ajuţi, să îl încurajezi, să îl alini şi să-l ghidezi prin Cuvânt. Mărturia ta nu mai este superficială; este profundă. Tu eşti mai bine pregătit să-i ajuţi pe oameni fiindcă ai trecut prin asemenea lucruri şi poţi să le spui ce te-a ajutat pe tine.
Este greu să-i ajuţi pe alţii într-un mod profund doar dacă nu te-ai târât şi tu prin noroiul vieţii şi nu te-ai luptat cu adevărat ca să răzbeşti. Asta te face un om mai bun. Asta te face un discipol mai bun. Te face mai profund spiritual. Şi pentru munca pe care o ai de făcut în viitor în viaţa ta, pentru chemarea pe care o are Domnul pentru tine, trebuie să ai aceste experienţe ca să fii cu adevărat eficient şi să fii ceea ce doreşte Dumnezeu ca tu să fii.
Îmi pare rău să vă spun asta. Aş vrea să pot spune: „O, priveşte, iată o micuţă pastilă magică care va face ca totul să fie bine. Totul va fi ca roz. Ia asta şi vei fi un super-mărturisitor şi un om înţelept”!
Dar nu merge aşa. Nu există o soluţie uşoară. Tot ce este, este viaţa şi greutăţile, testele şi încercările ei. Dar poţi trece prin ele; nu e ca şi cum aceste încercări ar fi o condiţie permanentă. Treci prin ele şi ajungi pe partea cealaltă mai profund în spirit. Ajungi un om care înţelege mai bine.
Momentele de bătălii şi experienţe intense sunt minele adânci ale sufletului. De acolo câştigi lecţiile cele mai de preţ, experienţele cele mai valoroase. De acolo câştigi perspectiva asupra vieţii care te smereşte, te face mai milos, mai înţelept şi mai matur.
Trebuie să înţelegi că Domnul te trece prin aceste lucruri fiindcă te antrenează. El permite să treci prin experienţe care îţi pun în faţă întrebări grele fiindcă ştie că asta te va echipa cu răspunsurile pe care să le dai şi altora mai târziu.
Pentru a fii un mărturisitor eficient, cineva talentat în a-i ajuta pe alţii, trebuie să ai nişte „încercări la centură” să spunem aşa. Trebuie să fi trecut prin nişte încercări profunde şi serioase fiindcă asta îţi dă greutate în spirit.
Când treci prin diferite lucruri te simţi absolut oribil, mai ales atunci când ştii că motivul pentru care treci prin ele este vreo decizie greşită de-a ta, sau vreun rateu, sau că nu ai fost ascultător Domnului aşa cum ar fi trebuit să fii. Eşti smerit şi zdrobit şi trebuie să-I ceri Domnului iertare şi să munceşti să ajungi din nou pe calea cea bună.
Ei bine, când eşti smerit Dumnezeu te poate folosi. Când eşti smerit te schimbă. Atunci ai mai multă compasiune pentru oameni; înveţi să fii mai bun. Ştii că nu eşti mai presus de păcat, de eşec, sau de încurcat borcanele, aşa că eşti mai umil şi înveţi să fii în gardă faţă de şmecheriile Duşmanului.
Este greu să treci prin astfel de lucruri însă dificultăţile te fac ceva ce nu ai fost până atunci. Ele adaugă la substanţa ta, cea profundă, esenţa fiinţei tale, a sufletului tău. Asta trebuie să se întâmple cu tine ca să îţi poţi lua în primire rolul care te aşteaptă înainte.
Cheia ca să ai succes în aproape orice muncă sau carieră care implică să ajuţi oameni este să treci tu însuţi prin greutăţile vieţii. Trecând prin acestea este ca un fel de ritual de trecere spre a ajunge tot ce poţi să fii.
Aceste experienţe grele, chinuitoare, care te fac un părinte mai bun, un soţ/ soţie mai bun, un lider mai bun, un creştin mai puternic; acestea îţi dau dragostea şi înţelegerea şi smerenia de a fi un om mai bun.
Eu doresc să te încurajez să mai rezişti, să accepţi progresul pe care aceste dificultăţi prin care treci îl aduc în viaţa ta, să nu te temi de aceste situaţii dificile sau să încerci să le eviţi, fiindcă ele contribuie la a te face ceea ce eşti. Ele sunt cursurile spirituale pe care le urmezi pentru a-ţi lua diploma de masterat sau de doctorat spiritual.
Un exemplu este cumnatul meu, care este pompier. Pe când avea spre 40 de ani, cu cinci copii şi o slujbă cu normă întreagă a trebuie să meargă din nou la şcoală ca să-şi ia diploma ca să poată deveni şef. Sora mea mi-a spus: „Acesta este anul de iad”. Pentru ca el să poată prelua conducerea şi responsabilitatea departamentului său de pompieri trebuia să-şi ia diploma şi a fost greu şi a implicat multă muncă din greu. A trebuit să suporte şi să se chinuie. Dar a reuşit.
Există o răsplată pentru că treci prin aceste experienţe profunde şi întunecate, care uneori durează ani de zile ca să se finalizeze, sau uneori treci de la una la alta ani la rând. Poate că nu vezi imediat răsplata, dar în final o vei vedea. Trebuie doar să nu renunţi. Trebuie doar să faci ceea ce ştii că trebuie să faci – să mergi la Domnul, să-ţi întăreşti credinţa în Cuvânt – chiar şi atunci când simţi că nu faci nici un progres.
Deci, dacă simţi că treci printr-o perioadă extrem de dificilă, rezistă! Accept-o, fiindcă dacă te ţii de Domnul şi apelezi la cuvintele Sale în aceste momente dificile, atunci îţi câştigi diploma spirituală! Aceasta te califică pentru tot ce are Domnul în viitor pentru tine.
Poate că ai văzut acest concept în practică în vieţile celor dragi, sau celor pe care încerci să-i ajuţi, sau cu copiii tăi. Tu poţi vedea din afară ce se întâmplă cu ei şi ştii că dacă nu ar renunţa, dacă doar ar face alegerea corectă, sau dacă ar sacrifica, sau dacă s-ar supune Domnului, sau dacă ar lupta cu credinţă, sau orice altceva ar cere El de la ei la momentul respectiv, atunci lucrurile se vor îmbunătăţi – Domnul va turna binecuvântări asupra lor, sau îi va răsplăti în vreun fel, sau le va da ocazia să progreseze spiritual.
Când te afli în mijlocul situaţie îţi este greu să vezi şi altele pe lângă greutăţile curente. Este atât de aproape, atât de greu, atât de dificil. Dar trebuie să încerci să-ţi reaminteşti asta: „Voi trece prin asta şi voi fi mai bun datorită ei”. Fiindcă aşa va fi. Fiecare bătălie are şi un sfârşit.
De-a lungul vieţii treci prin anumite lucruri fiindcă există anumite lecţii pe care trebuie să le înveţi pentru ca Domnul să te modeleze după cum doreşte El ca tu să fii. Eu am trecut prin vreo 12 ani foarte dificili. M-am luptat cu atât de multe lucruri în acea perioadă, când aveam între 25-26 şi 38 de ani. M-am luptat cu multă descurajare. Obişnuiam să fiu foarte descurajat, chiar deprimat. Am trecut prin gelozie. A trebuit să cer rugăciune împotriva mândriei şi a auto-neprihănirii. Am devenit atât de critic faţă de alţii. Toate aceste lucruri erau dure.
Au existat multe situaţii, sincer, când am vrut să arunc prosopul. Am vrut să renunţ. Eram sătul de toate! Eram sătul de munca mea. Eram sătul de chemarea mea. Eram sătul de probleme. Eram sătul de oameni şi să încerc să-i ajut. De multe ori am simţit „Mi-a ajuns!”. Sunt sigur că şi tu te-ai simţit aşa uneori. Şi te înţeleg. Am trecut şi eu prin astea.
În asemenea momente tot timpul hotăram să mai aştept vreo zi-două înainte ca să mă decid. Nu lua nici o decizie când eşti supărat sau frustrat sau când treci prin ceva important. În astfel de momente nu iei decizii bune. Mai târziu vei regreta acele decizii. Acordă lucrurilor puţin timp, cere-I Domnului să-ţi vorbească şi lasă ca furtuna să treacă.
Dar ştii, după toţi acei ani dificili, când mă uit acum în urmă la acele timpuri, nu aş schimba nimic. Vorbesc foarte serios. Aceia au fost unii dintre cei mai productivi ani ai mei în ceea ce priveşte lecţiile învăţate, experienţele, creşterea şi maturizarea. Acei ani m-au făcut ceea ce sunt acum. Nu că aş fi acum cine ştie ce grozav. Dar ştiu că nu aş fi capabil să fac treaba pe care o fac acum dacă nu aş fi trecut prin acele experienţe. Nu aş fi acelaşi om azi dacă Domnul m-ar fi scutit de acele încercări şi de acei ani dificili.
Aceasta este atitudinea pe care să o ai faţă de încercările tale – trebuie să-ţi dai seama că Domnul lucrează în tine. El te purifică, te întăreşte şi o face intenţionat.
Uneori tu treci prin aceste încercări şi te gândeşti: „Dumnezeule, ce este în neregulă cu mine?”. Ei bine, poate că este ceva în neregulă şi Domnul aşteaptă să o repari. Însă este posibil să fie în mare parte că, pur şi simplu, Domnul ţi-a adus acele încercări ca să te întărească. El se aşteaptă de la tine să lupţi şi să treci prin ele. Face parte din viaţă, face parte din instructajul tău, face parte din şcolarizarea ta, face parte din munca ta pentru obţinerea diplomei.
Cu siguranţă că este greu. Nu încerc să-ţi spun că este uşor. Însă cu siguranţă că se merită.