Credința este punctul de plecare
De Maria Fontaine
”Și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră.” ” Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” – 1 Ioan 5:4, Evrei 11:1
Credința este parola, fundația puterii, ungerea și victoria. Credința este punctul de plecare în orice simțim că suntem chemați să facem pentru Domnul. Avem nevoie de credință pentru a fi ascultători Cuvântului lui Dumnezeu, credință pentru a porni și a încerca lucruri noi și diferite, credința că Domnul ne poate folosi în noi feluri, credința că putem ajuta ca evanghelia să fie ”propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor.”1
Credința este vitală. Este ceea ce ne permite să intrăm prin uși deschise, să ne folosim de acele oportunități rarisime și să-L urmăm pe Dumnezeu acolo unde ne conduce. Este ceea ce ne ajută să-I spunem da lui Isus – să spunem da riscurilor, să spunem da noilor metode de propovăduire a evangheliei, să spunem da timpului necesar de a petrece cu acea persoană pe care ne-o scoate în cale, să spunem da în a nu renunța la acel suflet ce are nevoie de noi, să spunem da la orice ar reprezenta voia Sa în viețile noastre.
Pentru a obține rezultate, avem nevoie de credință! Credința ne va motiva, ne va ajuta să facem imposibilul, va pune în mișcare convingerile și viziunile noastre și ne va ajuta să perseverăm atunci când drumul devine greu. Credința ne va catapulta peste obstacole.
Uneori credința pare puțin misterioasă, dar de fapt nu este complicată. Nu trebuie să încercăm din greu să disecăm credința sau să o înțelegem. Trebuie doar să avem încredere în ceea ce știm că este adevărat, Isus, căpetenia și desăvârșirea credinței noastre – cel care ne onorează încrederea pe care o avem în El și în modul în care ne călăuzește viețile. Odată ce am ajuns la acel loc de încredere, putem să ne îmbarcăm pentru orice aventură pe care Domnul o are pentru noi cu o convingere fermă că El va onora încrederea pe care am pus-o în El și faptul că-L recunoaștem în toate căile noastre.
Noi trăim prin credință și umblăm prin credință, este ”actul nostru de proprietate”, dar credința este de asemenea manifestată de acțiune. Este un cuvânt ”activ”, deoarece credința fără fapte este moartă.2 Nu trebuie să ne simțim ca și cum am avea credință, sau să ne gândim că avem o credință imensă. Dacă începem doar să facem lucrurile pe care Domnul ni le arată la început, ne vom da seama că avem această comoară de preț – și cu cât ne folosim credința mai mult și o hrănim, cu atât va deveni mai puternică.
(Isus:) Ați văzut vreodată interviurile acelea sportive în care se ia interviu unui atlet după câștigarea unei curse sau a unui meci, și este întrebat ce consideră el că l-a făcut superior? Care a fost ingredientul care i-a dat acel ceva în plus pentru a-și putea învinge adversarii? Ei deseori spun că a fost încrederea, că au crezut în ei înșiși, au crezut în echipa lor și au crezut că pot câștiga.
Credința este a avea încredere în Mine. Credința înseamnă a ști că te poți baza complet pe Mine. Credința știe că orice obstacole vei întâmpina în calea ta sau cu orice te vei confrunta, Eu te voi ajuta să le depășești; voi face în așa fel încât toate lucrurile să lucreze spre binele tău, indiferent de circumstanțe.
Credința nu este doar un lucru pe care să-l ”ai” în mod natural. Credința crește, este clădită în timp. Cu cât credința îți este mai încercată și cu cât mai mult vii la Mine și la Cuvântul Meu, cu atât mai mult credința ta va crește.
Eu îți pot întări credința atunci când ești în situații propice credinței. Asemenea provocări sunt grele când treci prin ele, dar îți dau o încredere mai mare dacă adopți o poziție fermă de credință și mă privești cum te ajut să treci prin provocări.
Sfaturi despre cum să-ți întărești credința și cum s-o pui în acțiune
Fii dispus să pășești într-o anumită direcție, mai ales dacă acel lucru îți întinde credința.
***
Manifestează-ți credința prin faptul că iei inițiativa, gândind în afara cutiei și ieșind din propriul tipar sau zonă de comfort.
***
Lasă-ți mintea să se întindă. Credința îți este mai mereu limitată de mintea ta, de lucrurile pe care le poți accepta ca posibile. Împinge barierele. Explorează mările necartate.
***
Nu lăsa ca eșecurile trecutului sau frica eșecurilor viitoare să te rețină.
***
Nu te opri după un prim pas bun; lucrează cu o proiecție a ceea ce vrei să realizezi și care te va duce până la țelul propus.
***
Este de așteptat ca nu fiecare detaliu al proiecției tale să funcționeze așa cum ți l-ai imaginat. Atunci când se întâmplă acest lucru, realiniază-ți proiecția și continuă să înaintezi.
***
Principiul de bază al credinței și acțiunii este a face! Începe. Odată ce știi care-i voia lui Dumnezeu pentru tine, începe.
***
Insestește timp pentru a-ți dovedi credința odată ce știi că ceva este voia lui Dumnezeu. Nu te descuraja la primul semn dificil. Nu renunța prea curând. Credința acceptă provocările, atât cele anticipate cât și pe cele neprevăzute, pe măsură ce vin și se ocupă de ele. Nu-și dorește doar să dispară; gândește un plan ce să rezolve situația și-l pune în aplicare.
***
Fii pozitiv, dar și realist. A-ți pune credința în acțiune nu înseamnă a fi nerealist. Înseamnă că pe măsură ce-ți realizezi proiecția de viitor și pornești spre viziunea pe care o ai, le transformi pe acestea în pași practici pe care să poți să-I faci cu ajutorul lui Dumnezeu.
***
Credința necesită o dorință de muncă. Credința nu așteaptă leneșă pentru un trăznet din cer înainte de a acționa. ”Trăznetul” s-ar putea să fie pe drum, dar credința nu va lenevi în acel interval; credința va munci din greu, încrezându-se în Domnul și făcând ceea ce poate.
***
Nu te simți prost dacă trebuie să-ți schimbi puțin planurile pe măsură ce înaintezi. Credinței nu-I este frică de a-și adapta planurile, din cauza încrederii tale că Dumnezeu este în control. Schimbarea este un partener de muncă al credinței.
***
Nu te lăsa blocat într-o rutină atunci când vine vorba de locurile în care te poate duce credința. Anticipează că te poate duce departe și după aceea apucă-te de lucru pentru a dovedi-o.
***
Așteaptă-te la anumite regrese, dar nu le lăsa să te oprească. Învață cum să treci pe lângă ele, peste ele, pe sub ele sau chiar prin ele dacă e nevoie. Regresele deseori scot la lumină elementele pe care nu le-ai luat în considerare în planul tău inițial, și ca urmare pot să te ajute să-ți faci planul mai complet și mai de succes pe termen îndelungat. Credința îți va da o perspectivă corectă asupra regreselor și te va ajuta să le folosești spre avantajul tău ca pe niște pietre transformate în scări spre succes.
***
Celebrează victoriile pe parcurs, chiar și pe cele mici. Celebrează chiar și problemele neașteptate pe care a trebuit să le rezolvi și care mai pe urmă au avut ca rezultat victorii.
***
Cere-le altora să se roage pentru tine atunci când simți că credința îți este atacată.
***
Fii sigur să petreci timp în Cuvântul lui Dumnezeu, care te va ajuta să-ți întărești credința și să-ți mărești viziunea.
***
Ascultă povestiri și mărturii ce-ți clădesc credința. Înconjoară-te de oameni cu credință.
***
Ține un logo cu răspunsuri la rugăciuni. Îți va ajuta credința să crească și te ajută de asemenea atunci când îl slăvești pe Domnul.
***
Mușchiul credinței nu crește și nu se întărește atunci când stai numai în zona ta de comfort. Odată ce te-ai obișnuit cu un anumit nivel treci la următorul; exact ca un atlet care se antrenează cu greutăți din ce în ce mai mari. Credința ta crește și se întărește pe măsură ce o exersezi.
(Isus:) Credința este în cea mai bună formă atunci când a trecut prin storcător și iese cu zâmbetul pe buze. Acesta este semnul credinței durabile. Fă ce-ți stă în puteri pentru a-ți întări și a-ți hrăni credința prin timpul petrecut cu Mine și Cuvântul Meu.
Credința are și un element activ. Credința este cea care transformă un gând frumos într-o acțiune ce schimbă lumea. Credința n-are nimic în comun cu lenevia; trebuie să fii dispus să te ridici, să-ți sufleci mânecile și să lucrezi din greu.
Munca ta pentru Mine este o muncă a Spiritului Meu, dar în același timp este o muncă pe tărâmul fizic. Credința este cea ce te va duce de la un simplu plan la realitate. Credința fără acțiune nu este completă; vin la pachet.
Credința îți va zdruncina lumea, nu doar că vei spera la lucruri mărețe ci vei porni la acțiune prin credință. Credința va fi încrederea neclintită în lucrurile nădăjduite, puternica încredințare a lucrurilor ce încă nu se văd. 3
1 Matei 24:14.
2 Iacov 2:26.
3 Evrei 11:1.