Cine este aproapele meu?
de Iris Richard
Citeam cunoscuta poveste a Bunului Samaritean dintr-o Biblie foarte bine ilustrată de carton unui grup de copii de 8-9 ani de la școala de duminică. Am încheiat cu întrebarea pe care a adresat-o Isus celor care-L ascultau, “Care dintre acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”. “Cel ce și-a făcut milă cu el,” veni răspunsul. “Du-te de fă și tu la fel”, i-a zis Isus.”(1)
Unul dintre băieții cu păr roșcat și fața plină de pistrui întrebă, “Cum găsesc un vecin care să aibă nevoie de ajutor?”
Întrebarea aceasta mă puse pe gânduri! Este adevărat, nu se întâmplă în fiecare zi să întâlnim pe cineva bătut, culcat pe stradă, ori să vedem pe cineva jefuit ori maltratat, iar vecinul meu rareori are nevoie de ceva de la mine, mai ales când locuiești într-un complex imens de apartamente.
Urmărindu-mi logica mai departe, mi-am imaginat una dintre zilele mele obișnuite, care se desfășoară cam așa:
O jumătate de oră dimineața dedicată reflecției și rugăciunii, urmată de câteva exerciții și un scurt mic dejun. Ieșind pe ușă îndeajuns de devreme pentru a scăpa de ora de mare trafic este destul de greu. Chiar dacă ajung la timp la întâlniri, cei mai mulți din orașul nostru african nu ajung la timp, deseori forțându-mă să întârzii la următoarea întâlnire, ceea ce mă face să intru și eu în grupul celor ce-ntârzie. Aceasta mă face să mă supăr, iar asta mă lasă cu foarte puțină compasiune pentru a mă mai opri și a da o fisă vreunei femei bătrâne care cerșește la colț de stradă, stând lângă omul dintr-un cărucior cu rotile, din a cărui picioare n-au rămas decât două cioate scurte.
Or fi fost aceia apropiații mei? Mă gândeam. M-am grăbit pe lângă ei.
Era el aproapele meu? Plecasem de la un eveniment la altul fără a avea timp măcar să răspund unui SMS de la un prieten deziluzionat, care avea nevoie de câteva minute din timpul meu. O ureche care să-l asculte ar fi însemnat lumea pentru el.
Hmm, ar fi putut el să fie acel aproape? M-am uitat rapid peste un mesaj al unui vechi prieten care-mi explica cum viața lui a luat o turnură spre rău și că avea nevoie de cineva cu care să vorbească. Asta trebuie să mai aștepte, am decis, trecând repede la mesajele de afaceri, toate aliniate așteptând răspunsuri. Ar fi durat chiar atât de mult să-i fi scris câteva rânduri încurajatoare, care ar fi putut să-i schimbe ziua?
Când am ajuns mai târziu, în acea zi, la mașina parcată în parcare, cel ce parcase lângă mine încerca de zor să-și pornească mașina, dar fără nici un rezultat. Părea că bateria îi era aproape descărcată și ar fi avut nevoie de un cablu pentru a-i tracta mașina. Da, cablul acela trebuie să vină de la vreun Bun Samaritean, dar nu de la mine. Cablul meu era undeva sub multe lucruri din portbagaj, sub câteva lucruri pe care trebuia să le las unui proiect de-al nostru în drum spre casă. Cu siguranță că el nu este aproapele meu, mă gândeam în timp ce sărisem la volan cu o privire de părere de rău. Eram în drum spre un proiect de ajutorare și eram deja în întârziere.
După ce am reflectat asupra acelei zile, mi-am dat seama că fiecare zi ne aduce vreun apropiat ori doi, și cât de ușor este de a trece pe lângă ei cu lucruri mult mai “importante”. M-am gândit de asemenea la cât de multe ori am fost eu ajutat de vreun Bun Samaritean, care spontan decisese că eu îi eram aproapele, și m-a ajutat atunci când aveam nevoie.
În timpul reflecției din dimineața următoare, mi-am dat seama că am tendința de a acorda mult mai multă atenție faptelor mai mari, ori aparent mai importante. Fiind misionar și confruntându-mă în mod regulat cu foarte mulți oameni în nevoi, părea ca un obicei de a mă concentra pe lucrurile mai mari, care dădeau satisfacții pe măsură. Așa că am decis să fiu mai atent la lucrurile mici cu care aș putea să-i ajut pe “apropiații” mei din zilele următoare.
N-a trecut mult până ce am fost testat în legătura cu decizia pe care tocmai o luasem, atunci când un prieten a sunat întrebându-mă dacă aș putea să stau cu fetița ei o oră pentru ca ea să poată să meargă la dentist. Îmi plănuisem să-mi iau liber în acea sâmbătă și să mă odihnesc, dar amintindu-mi de decizia pe care tocmai o luasem, am spus da, având încredere că pot să-mi permit o oră, după care voi avea toată ziua pentru a mă odihni. De asemenea am scris un mesaj prietenului meu trist, și am lăsat o fisă în mâna femeii de la colțul străzii. Bine că nimeni n-a avut nevoie de cablul mei de la mașină în ziua aceea.
Erau alți apropiați în săptămânile ce au urmat, și mereu vor fi în viitor. Pentru a reuși să fac față tuturor acestor acte de întrajutorare, mi-am dat seama că este important să mă rog și să văd care sunt cele în care trebuie să mă implic. Automat, să dau la o parte un apropiat din lista era mult mai ușor, dar la urma urmei, puțin cu Dumnezeu înseamnă mult! Chiar și un zâmbet poate să însemne foarte mult, tot așa cum o mână de ajutor, o fisă, o geantă cărată, un SMS de încurajare, o masă împărțită, un moment de atenție dăruit, ori acel apel telefonic promis de mult timp.
Este surprinzător să vezi multitudinea de moduri și fapte care pot fi adaptate pentru a îmbunătăți lumea din jurul nostru, pe lângă cele importante, dacă suntem atenți și ne amintim de Bunul Samaritean, și dacă îl întrebăm pe Dumnezeu în mod regulat, “Cine este aproapele meu?”
“Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și a’i venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniți îi vor răspunde: “Doamne, când Te-am văîut noi flămând, și “i-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete, și “i-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin, și Te-am primit? Sau gol, și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță, și am venit pe la Tine? Drept răspuns, Împăratul le va zice: “Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.” - Matei 25:35-40(2)
1 Luca 10:25-37
2 Biblia
