Am luat masa cu Dumneze
... puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei clipe de ascultare ... a unui simplu gest care arată că ne pasă ...
Era odată un băieţel care vroia să-l întâlnească pe Dumnezeu. Ştia că e mult de mers până unde locuieşte Dumnezeu, aşa că şi-a umplut valiza cu fursecuri şi câteva sticle cu suc şi a pornit la drum.
Se depărtase doar câteva străzi de lângă casă, când a întâlnit într-un parc un bătrân. Bătrânul stătea lângă un lac şi dădea mâncare la păsări.
Băiatul s-a aşezat lângă el, şi-a deschis valiza şi era gata să bea din suc, când a observat că bătrânului îi era foame. Aşa că i-a oferit un fursec.
Bătrânul l-a acceptat recunoscător şi i-a zâmbit. Zâmbetul lui a fost atât de incredibil, încât copilul a vrut să-l vadă din nou. Aşa că i-a oferit şi de băut.
Bătrânul i-a zâmbit din nou. Băiatul era în culmea fericirii! Au stat acolo toată după-amiaza, mâncând şi zâmbindu-şi unul altuia, dar fără să scoată vreo vorbă.
Pentru că se întuneca, băiatul şi-a dat seama că este obosit, aşa că s-a ridicat să plece. Dar după numai câţiva paşi a făcut stânga-mprejur, a alergat spre bătrân şi l-a îmbrăţişat. Bătrânul i-a zâmbit mai larg ca niciodată.
Când a ajuns acasă, mama a fost surprinsă să vadă că el radia de bucurie. „Ce ai făcut astăzi de eşti atât de fericit?” l-a întrebat ea.
„Am prânzit cu Dumnezeu”, a răspuns băiatul. Dar înainte ca mama să răspundă, a adăugat: „Şi ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată!”
În acelaşi timp, bătrânul, radiind şi el de bucurie după ziua petrecută în parc, s-a întors acasă, unde locuia împreună cu familia fiului său. Fiul a fost uluit de pacea ce se citea pe chipul tatălui său, aşa că l-a întrebat: „Tată, ce ai făcut astăzi de eşti aşa de fericit?”
„Am mâncat fursecuri în parc cu Dumnezeu”, a răspuns bătrânul. Dar înainte ca fiul să aibă şansa de a-i răspunde, a adăugat: „Şi ştii ceva? Este cu mult mai tânăr decât mă aşteptam.”
De prea multe ori subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei clipe de ascultare, a unui compliment sincer sau a unui simplu gest care arată că ne pasă – care, toate, au capacitatea de a face ca ziua cuiva să devină excepţională, sau chiar să o schimbe în întregime.
– Autor necunoscut
