Atacă-ţi frica!

Septembrie 13, 2012

De David Brandt Berg

Frica! – Nu ne dăm seama câtă frică avem în subconştient până nu începem să o analizăm şi să o punem în cuvinte, dar, cu toate acestea, ne este frică să vorbim despre temerile noastre, sau să recunoaştem faţă de noi înşine că ne temem, pentru că în felul acesta ne dezvăluim interiorul.

Una dintre cele mai puternice temeri pe care o au oamenii este frica de a da greş – în viaţă, în dragoste, în muncă, iar pentru creştini, de a da greş faţă de Iisus. Probabil că, pentru creştini, frica de a da greş faţă de Dumnezeu este pe locul doi, după frica de a da greş faţă de alţi oameni, deoarece ştim că Dumnezeu ne va ierta, dar unor oameni le este greu să ierte. Frica de a-i răni pe alţii din cauza eşecului nostru, frica de a le înşela aşteptările, de a-i dezamăgi, de a-i deziluziona, de a-i descuraja – teama că, din cauza eşecului nostru, şi alţii vor eşua – este greu de suportat.

Dar, indiferent de temerile tale, merită să le faci faţă şi să faci o distincţie clară între ce este adevăr şi ce este minciună, între realitate şi imaginaţie, între fapt real şi frică.

O întâmplare din copilăria mea ilustrează acest principiu: ca băieţandru, distribuiam ziare şi chitanţe pe la uşile oamenilor şi, de multe ori, aveam a face cu câini mari care alergau după mine şi încercau să mă prindă de călcâie. Câteodată chiar mă muşcau, dar, de cele mai multe ori, lătratul le era mai rău ca muşcatul. La scurt timp am descoperit că, dacă le întorceam spatele şi încercam să fug de ei, era mai uşor să mă muşte decât dacă îi înfruntam.

Odată, pe când aveam 12 ani, am intrat într-o curte să dau o chitanţă, când, din curtea din spate a apărut un câine danez imens, lătrând şi mârâind furios. Venea către mine în plină viteză, cu salturi lungi, şi m-am gândit: Până aici mi-a fost! Am ştiut că, dacă-mi întorceam spatele către el, m-ar fi muşcat sigur! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a trecut prin minte să mă rog şi să-i cer lui Iisus să mă ajute. Dintr-o dată, mi-am întins mâna către el şi am strigat: „Te resping în numele lui Iisus!” – Şi ce frână a pus! A alunecat până s-a oprit, privind cu totul uimit, şi-a băgat coada între picioare şi a fugit!

Merită nu numai să-ţi înfrunţi temerile, să le recunoşti şi să le mărturiseşti, dar şi să acţionezi împotriva lor, în special prin puterea Duhului lui Dumnezeu, apelând la promisiunile din Cuvântul Lui. Nu mi-ar fi fost de nici un folos să fi aplicat metoda de „a gândi pozitiv” şi să spun: „Câine bătrân, nu exişti, aşa că te ignor!” M-ar fi terminat imediat, pentru a-mi dovedi că într-adevăr există!

Trebuie să faci distincţie între realitate şi ficţiune, între adevăr şi minciună. Nu-ţi foloseşte la nimic să-ţi închizi ochii şi să speri că problema se va evapora, sau că, atunci când îţi vei deschide ochi0i, nu va mai fi acolo, că a fost doar imaginaţia ta.

Câinele acela mare era acolo şi venea direct spre mine şi nu mi-ar fi folosit la nimic să-mi fi închis ochii şi să fi sperat că va pleca, sau să-mi spun că era doar o născocire a imaginaţiei mele. Era acolo, la fel de real ca tine şi ca mine, şi se îndrepta spre mine! În acea situaţie, cel mai bun lucru pe care l-aş fi putut face era să-l înfrunt şi să acţionez ca să elimin pericolul şi am făcut-o contra-atacând prin puterea Duhului Sfânt. La început era el în ofensivă, iar eu în defensivă, dar Iisus m-a ajutat să schimb situaţia. Dintr-o dată, s-a trezit el în defensivă şi atunci s-a întors şi a fugit.

După cum cunoaşte orice strateg militar, este imposibil să câştigi un război atâta timp cât eşti în defensivă. Un război defensiv este sortit înfrângerii. Ca să câştigi războiul, trebuie să lansezi atacul; trebuie să iei iniţiativa!

Aşa că merită să-ţi înfrunţi temerile, să le recunoşti, să discerni între ce este real şi ce nu este real, între adevăr şi minciună, apoi să porneşti atacul ca să împrăştii ficţiunea nebuloasă a basmului şi să alungi ameninţarea reală!

Frica este exact opusul credinţei. După cum „frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Proverbe 9:10), tot aşa frica de Satana este cu adevărat începutul morţii. Cuvântul din limba ebraică tradus în acest verset ca „frică” este yirah, care înseamnă „veneraţie”. Deci, să te temi de Dumnezeu înseamnă să-i acorzi respectul care I se cuvine. Este o formă de închinare faţă de Dumnezeu. Prin urmare, să te temi de Satana şi de lucrările lui înseamnă să-i dai exact adorarea pe care o vrea. Despre celelalte tipuri de frică, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „frica are cu ea pedeapsa” (1 Ioan 4:18). Frica de diavol te va pune la pământ şi te va consuma. Dacă o laşi să rămână în tine, este stricăcioasă şi dezastruoasă pentru sufletul tău.

De aceea, trebuie să respingi o astfel de frică, aşa cum a făcut şi Iisus, când diavolul a încercat să-L facă să i se închine pe muntele ispitei. Iisus l-a pus pe diavol în banca lui, spunându-i: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti” (Luca 4:8).

Iisus le-a promis „pace deplină” celor ce-şi au gândurile îndreptate spre El, celor ce se încred în El (Isaia 26:3). Deci, dacă eşti necăjit de un spirit de frică, încrede-te în Domnul. Spune-i Satanei: „Dispari, diavole! Pleacă de aici! Eu mă încred în Dumnezeu şi în Iisus!” Biblia spune că, dacă te supui lui Dumnezeu şi-i rezişti diavolului, el va fugi de la tine (Iacov 4:7).

[callout] Trebuie să faci o distincţie clară între realitate şi imaginaţie, între adevăr şi minciună.

[callout] Venea către mine în plină viteză, cu salturi lungi, şi m-am gândit: Până aici mi-a fost!