Între vânturi

Ianuarie 21, 2019

De Paul Valour

Într-una dintre zilele trecute am ieșit cu soția mea la plimbare pe malul unui lac imens, bucurându-ne de frumusețea lui - munții ce-l înconjurau de ambele părți, râul ce curgea în el și-l alimenta cu apă proaspătă, păsările plutind pe valuri, nuanțele mereu schimbătoare ale lacului și soarele reflectându-se pe suprafața apei, transformând-o în șiroaie de diamante strălucitoare. Masa aceea imensă de apă înconjurată de munți ne oferea un climat unic de protector și plăcut.

Mi-a plăcut dintotdeauna să navighez și m-am trezit dintr-o dată explicând că cele câteva bărci cu pânze de pe lac, se mișcau foarte încet datorită unui fenomen specific acestei locații geografice. De obicei, dimineața apare o briză dinspre nord, iar după amiaza se întoarce și o briză și mai puternică vine dinspre sud. În acel moment era miezul zilei, “între vânturi”, așa că bărcile erau nemișcate, așteptând ca briza să se întoarcă.

Mai apoi un gând mi-a venit în minte - asta poate fi aplicată perioadelor din viețile noastre; uneori suntem “între vânturi.”

Sunt sigur că Domnul este încântat de dorința noastră de a-L sluji, iar atunci când îl întrebăm, “Doamne, ce vrei să fac?”, și ne rugăm cerăndu-I să ne arate planul Său pentru viețile noastre. Sunt sigur că El apreciază dorința noastră de a-L urma și de a aduce roadă, dar sunt momente în care ne simțim ca în acel poem, “Doream să-Mi slujesc Învățătorul, dar iată că am fost dat la o parte…”(1) Atunci trebuie să așteptăm ca vântul să înceapă să bată din nou și să ne umfle mica pânză care să miște din nou barca.

De mult citisem ceva ce acum îmi venise în minte:

Chiar și un grăunte de praf, pe cât de mic, poate străluci ca un diamant dacă ajunge în razele soarelui…Uitați-vă la diamantele de praf! Ele nu încearcă să strălucească și să lucească. Ele doar lasă lumina să strălucească prin ele! Ele nu încearcă să lucreze pentru a străluci, ori a se mișca…Ele doar plutesc liniștite pe aerul lui Dumnezeu - și se mișcă doar atunci când El le trimite câte o furtună…Ele se pot odihni din nou până ce răsuflarea Ta le prinde din nou, iar ele încep din nou să plutească în razele soarelui!… Ajută-ne să nu încercăm să le suflăm noi, ci să așteptăm răsuflarea Spiritului Tău.(2)

S-ar putea să fim într-o situație în care să avem obligații. S-ar putea să simțim că mica noastră misiune nu este cine știe ce, și s-ar putea să fim tentați să ne descurajăm și să ne simțim perdanți. Dar s-ar putea ca pur și simplu să fim doar “între vânturi”. Sunt încrezător că vântul Duhului Său va sufla din nou. Ori că va fi o nouă misiune, schimbări geo-politice, o nouă generație, ori o nouă mișcare suprinzătoare a Duhului Său, cine știe? El știe!

Voi continua să țintesc sus, să visez mare și să fac tot ce pot mai bine cu ceea ce am. Nu este bine să încercăm să ne suflăm singuri în pânze. Diamantele de praf doar plutesc liniștite pe aerul lui Dumnezeu, și se ridică doar atunci când El suflă. Este treaba lui Dumnezeu să trimită vântul, în felul Său și la timpul Său.

“Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima și nădăjduiește în Domnul! - Psalmi 27:14

1 Virginia Brandt Berg. Poți citi poemul aici.

2 David Brandt Berg, Octombrie 1970.