Isus plângea

Noiembrie 13, 2018

Compilație

Îmi puneam fetele la culcare la sfârșitul unui lung și fericit sfârșit de săptămână. Cea mai mică a început să plângă și mi-a spus, “Mami, îmi lipsește Seren foarte mult.” Surorile ei mai mari s-au uitat la ea cu lacrimi în ochi.

“Și nouă ne lipsește Seren.” Proprii-mi ochi s-au umplut de lacrimi. Și mie-mi lipsește Seren. Seren este bebelușul nostru. Ar fi trebuit să se nască în vara anului 2014, dar au fost complicații cu sarcina, iar ea s-a născut prea devreme. Doctorii n-au mai putut face nimic, iar ea a murit. Familia noastră a fost profund îndurerată.

Acest maraton de plâns a început la două săptămâni după ce Seren ne-a lăsat. Toți ne reveneam după durerea despărțirii, dar tot ne mai lovește, iar uneori ne lovește foarte tare. Pe măsură ce fetele plângeau, fiecare și-a exprimat sentimentele referitoare la acel eveniment.

“De ce Dumnezeu ne-a trimis un bebeluș, ca mai apoi să-l ia înapoi?” întrebase cea mai mare. “Știu că Dumnezeu este bun, dar de ce mă simt atât de neajutorată atunci când El ne trimite asemenea evenimente triste?” spuse cea mijlocie între suspine. “Îmi lipsește Seren!” plângea cea mică.

Era o scenă foarte tristă. Plângeam și eu. De obicei, atunci când copiii mei vin plângând la mine, nu mă emoționez prea tare. “Da, știu că ai avut o zi grea la școală, dar vei avea și zile bune.” “Știu că te doare stomacul (pentru a mia oară anul ăsta). Hai să te îmbrățișez; în curând te vei simți mai bine.”

Ca mamă, știu că cele mai multe “tragedii” ale copiilor mei sunt doar lucruri mărunte care se rezolvă cu câteva îmbrățișări și câțiva pupici. Dar pierzănd-o pe Seren - a fost la fel de dureros pentru mine pe cât a fost și pentru ele.

Stăteam acolo îmbrățișindu-mi fetițele, plângând împreună. Gândindu-mă la ce ar fi cel mai potrivit lucru pe care să-l spun, un verset îmi venise în minte: “Isus plângea.”1 Acesta este cel mai scurt verset din Biblie și niciodată nu mi s-a părut atât de profund. Are doar două cuvinte. Câtă însemnătate poate avea, și de ce plângea Isus?El știa că Lazăr va învia din morți, așa că de ce a trebuit să plângă? S-ar putea să fie și alte teorii referitoare la acest subiect, dar eu cred că a plâns pentru că era trist. Moartea lui Lazăr l-a durut. El i-a simțit lipsa. El de asemenea probabil că a simțit durerea și pierderea pe care o simțeau prietenii lui.

Evrei 4:15 spune, “Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat.”2

Isus n-a trăit într-o bulă, fără să fie afectat de suferința, ori de chinurile umane. El n-a venit ca o “clasă protejată” care cumva să fie imună față de emoțiile umane. El a intrat complet în experiența umană, exact așa cum ai intrat și tu și eu. El a cunoscut întreaga parte a umanității, cu toate bucuriile, triumfurile, tristețile și durerile noastre. Uneori, atunci când văd cuvântul “ispitit”, mă gândesc la a fi ispitit să faci lucruri care sunt greșite, dar tot atrăgătoare. Acesta este un exemplu, bine-nțeles. Dar poate de asemenea să însemne să fii ispitit, ori să te lupți cu depresia, cu disperarea, cu vine, ori oricare altă emoție umană cu care suntem atât de familiari.

Povestind ceea ce i s-a întâmplat lui Lazăr, Biblia ne spune că “Isus s-a înfiorat în Sine…” ceea ce practic înseamnă că era foarte trist și tulburat de tristețea pe care o simțeau cei pe care-i iubea. Exact așa am simțit în acea seară cu fetițele mele.

M-a consolat să știu că Isus a simțit exact la fel atunci când i-a văzut pe cei pe care-i iubea jelind. Isus plângea exact așa cum plânge cineva căruia îi moare cineva drag, ori ca atunci când vedem pe cineva jelind. Așa că uitându-mă la mine și la fetițele mele plângând, m-am gândit că făceam exact ce ar fi făcut Isus dacă ar fi fost într-un loc trist. Nu era nimic rău în a plânge atât cât trebuia să plângem. Încetul cu încetul, inimile noastre se linișteau și începusem să vorbim despre cum s-au schimbat viețile noastre de când am pierdut-o pe Seren, lucrurile pe care le-am învățat, lucrurile care ne-au devenit mai scumpe, și într-un final, am râs și am început să povestim despre lucruri amuzante. Eram alinate.

Cred că mereu vom simți puțină tristețe atunci când ne vom gândi la ea. Ne va lipsi mereu. Probabil că mereu vom avea anumite întrebări despre de ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Dar în același timp, ne vom aminti mereu că am fost alinate, că ne-am vindecat și că suntem din nou fericite.

În zilele ce au urmat acestei întâmplări, m-am gândit mai mult la Isus plângea, și cum El poate să simtă tristețile noastre, alături de noi. M-am gândit mai mult la alinarea lui Dumnezeu. Isus a spus, “Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!”3 Această afirmație sugerează că mângâierea adusă celui ce jelește este atât de mare încât este îndeajuns să-l facă pe cel ce plânge să creadă că a fost atât de norocos că a avut un motiv să plângă. Această perspectivă îmi este complet nouă!

O văd de asemenea să însemne că Isus recunoaște nevoia de a jeli. El nu doar se așteaptă de la noi să “trecem mereu cu forța” prin aceste perioade, ori să fim mereu fericiți. El înțelege pe deplin că anumite lucruri sunt pur și simplu triste; ele aduc un profund sentiment de pierdere, durere și agonie, iar singurul mod de a trece prin asemenea perioade fiind acela de a jeli. Doar amintește-ți că, în durerea ta, tu poți fi sigur de alinarea lui Dumnezeu. Asta însemnând că El va fi acolo lângă tine pentru a-ți atenua durerea, pentru a-ți vindeca rănile și pentru a-ți reînnoi bucuria.

Dacă te găsești într-un loc trist, iată câteva lucruri pe care să ți le amintești:

* Și Isus a plâns. El înțelege tristețea și pierderea cuiva drag.

* El înțelege nevoia de a jeli, ori de a plânge atunci când se întâmplă ceva trist; El nu te judecă pentru sentimentele, ori întrebările pe care le ai.

* El promite mângâiere. Asta însemnând că El vine lângă tine pentru a împărtăși cu tine durerea și pentru a-ți alina tristețea în cel mai bun mod posibil. - Mara Hodler

De ce plângea Isus?

Cel mai scurt verset din Biblie este Ioan 11:35: “Isus plângea.” Dar cu toată simplitatea sa gramaticală, este plin de o complexitate de neînțeles.

Isus plângea după ce a vorbit cu surorile jelinde ale lui Lazăr, Marta și Maria, văzându-i pe toți cei ce jeleau. Asta pare destul de normal. Cu excepția faptului că Isus venise la Betania pentru a-l învia pe Lazăr din morți. El știa că doar în câteva minute, toată această jale va fi transformată într-o bucurie nespusă, urmată de lacrimi de bucurie, iar mai apoi de slavă.

Așa că, te-ai gândi ca Isus să fie încrezător, bucuros și calm în acea furtună de tristețe. Dar El era “înfiorat în duhul Lui, și S-a tulburat”4 și plângea. De ce?

Un motiv ar fi pur și simplu profunda compasiune pe care Isus a simțit-o pentru cei care sufereau. Este adevărat că Isus l-a lăsat pe Lazăr să moară. El a întârziat să vină și nici nu l-a vindecat de la distanță, așa cum făcuse cu servitorul sutașului.5 Motivele Sale au fost bune, miloase și glorioase. Dar asta n-a însemnat că lui Isus nu i-a păsat de suferința pe care o cauzase. “Căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.”6

Cu toate că Isus alege mereu ceea ce într-un final aduce cea mai mare glorie Tatălui Său7 - iar uneori, ca și în cazul lui Lazăr, este nevoie de suferință și durere - El nu se bucură de suferință și durere. Nu, Isus este înțelegător.8 Și ca și “chip al Dumnezeului nevăzut”9, în Isus la groapa lui Lazăr observăm modul în care Tatăl simte atunci când copiii Săi trec prin suferință și durere…

Isus plângând la groapa lui Lazăr ne oferă o privire asupra modului în care Dumnezeu privește suferințele și moartea noastră. Motivele pentru care nu ne scapă de aceste lucruri sunt bune și glorioase. Dar în ele el este plin de compasiune…10

“Seara vine plânsul, iar dimineața veselia.”11 Și când va sosi acea dimineață, “moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”12 - Jon Bloom13

1 Ioan 11:35.

2 Biblia.

3 Matei 5:4.

4 Ioan 11:33.

5 Matei 8:13.

6 Plângerile lui Ieremia 3:33.

7 Ioan 11:4.

8 Evrei 4:15.

9 Coloseni 1:15.

10 Psalmi 103:13.

11 Psalmi 30:5.

12 Apocalipsa 21:4.