Învață-mă să fac voia Ta

August 21, 2018

Cuvinte de la Iisus

Învațâ-Mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă.” - Psalmi 143:10

Ți-am dat libertatea de a alege din mai multe opțiuni din voia Mea. Știu că ai ales să faci lucrurile pe care le-ai făcut din dragoste, din încredere în Mine, din dorința de a îndeplini ceea ce așteptam de la tine. Te-ai dăruit în încredere deplină, având încrederea că te voi ține și te voi face să prosperi în toate căile tale. Acum că lucrurile nu s-au întâmplat așa cum te-ai fi așteptat, ori cum ai sperat, nu renunța în fața dificultăților și a problemelor, doar pentru că te simți dezamăgit și pentru că nu ți-ai făcut planuri pentru circumstanțele în care te găsești acum.

Ai încredere că am un viitor și planuri pentru tine, și-ți promit că voi avea grijă de tine, îți voi suplini nevoile și te voi binecuvânta. Ne te voi lăsa și nu voi îngădui să fii ispitit, ori testat mai mult decât ai putea purta.2 Pe măsură ce continui să cauți să faci voia Mea în fiecare arie a vieții tale și a slujbei tale pentru Mine, pe măsură ce te rogi și Mă cauți cu fiecare decizie pe care o iei, pe măsură ce-ți încredințezi viața în mâinile Mele, spunând, “Facă-se nu voia mea, ci a Ta,” te voi învăța să-Mi faci voia.

Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți3

Tot ce am spus în Cuvântul Meu este adevărat și va fi împlinit. Eu sunt în stare să-ți supllinesc toate nevoile, să te protejez și să-ți dau tot ce-i mai bun pentru tine din mâna Mea. Pe măsură ce stai aproape de Mine și în Cuvântul Meu, te voi ține sub umbra aripilor Mele.

Atunci când îți ghidezi viața după Cuvântul Meu, găsești bucuria și împlinirea Mea. Atunci când asculți Cuvântul Meu cu inima ta, pentru că Mă iubești, simți pacea Mea, iar bucuriile Spiritului Meu devin reale. Eu nu doar că pot să te binecuvântez și să te fac să prosperi, dar îți dau și bucuria de a ști că împlinești scopul Meu în viața ta și că tu ești în voia Mea.

Promisiunile Mele se pot împlini în viața ta atunci când Mă cauți pe Mine și împărăția Mea înainte de toate; atunci toate celelalte lucruri ți se vor da.4 Cuvântul Meu nu greșește niciodată.

Primind voia Mea

Pe măsură ce îți deschzi inima pentru a primi voia Mea și accepți faptul că Eu fac toate lucrurile bine și din dragoste față de tine, poți privi retrospectiv să vezi mâna Mea în circumstanțele vieții tale. Vei putea înțelege că în înțelepciunea Mea, am îngăduit aceste lucruri în viața ta. Cu mare înțelepciune am plănuit aceste perioade, pentru ca tu să fii atras mai puternic de Mine, și astfel mai întărit, ca prin toate acestea să crești în credință și în Duhul Meu.

Tu ai nevoie de Mine, să fii mai aproape de Mine, așa că îngădui aceste lucruri să se întâmple în viața ta pentru ca ele să te aducă mai aproape de Mine. Sunt mereu aproape de tine atunci când inima ți-e frântă și atunci când lucrurile nu s-au întâmplat așa cum sperai să se întâmple. Eu sunt prietenul celui cu inima frântă și îți remodelez via’a pentru a fi mai puternică și mai potrivită pentru scopul pentru care ai fost creat. Eu pot să te refac, să te umplu de compasiune, de înțelegere și de preocupare față de nevoile celorlalți.

Vreau ca tu să fii un purtător al dragostei Mele, astfel încât alții să poată primi darul dragostei Mele. Prin perioadele de greutăți prin care treci, Eu te pot remodela și-ți pot face inima să fie un canal prin care dragostea Mea să curgă asupra altora, pentru a le potolli setea, pentru a le potoli foamea, pentru a bandaja rănile, pentru a vindeca inimile frânte și pentru a ajuta captivii să devină liberi.

Văzăndu-Mi mâna în dezamăgirile tale

De fiecare dată când intervine ceva și-ți dă planurile, ori dorințele peste cap, folosește acel lucru ca pe ceva care să-ți aducă aminte să comunici cu Mine. Acest exercițiu are câteva beneficii. Primul dintre ele este evident: vorbind cu Mine te binecuvântează și întărește relația noastră. Un alt beneficiu este acela că dezamăgirile, în loc de a te trage în jos, pot fi transformate în oportunități pentru bine. Această transformare îndepărtează durerea din circumstanțele dificile, făcând astfel posibilă apariția bucuriei în mijlocul necazurilor.

Începe prin a exersa această disciplină în toate micile dezamăgiri ale vieții de zi cu zi. Deseori, aceste mici eșecuri sunt cele care te iau din prezența Mea. Atunci când înlocuiești eșecuri cu oportunități, vei vedea că vei câștiga mult mai mult decât ai pierdut. Doar după ce ai exersat timp îndelungat aceste lucru, vei putea să accepți pierderi majore într-un mod pozitiv. Dar este posibil să ajungi la perspectiva apostolului Pavel, care a scris: “Dar lucrurile, care pentru erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.”5

Ține-ți ochii ațintiți

I-am întrebat pe ucenicii Mei, “De ce vă e frică, puțin credincioșilor?”, iar oamenii tind să o ia ca pe o corecție și cred că am fost dezamăgit de atitudinea lor. Dar cel mai important este că inima Mi-era mișcată de compasiunea față de ei, că au lăsat frica să le pătrundă în inimi și că și-au pierdut pacea și bucuria care vin din credință.

Atunci când te uiți la Mine și ai ochii ațintiți asupra Mea, cu credință, având încredere că toate lucrurile sunt în mâinile Mele și că Eu sunt în complet control al vieții tale indiferent de circumstanțe, frica nu va avea putere asupra ta! Inamicul va încerca să te facă să-ți muți privirea de la Mine, ori să te distragă, ori să te sperie, dar atâta timp cât îți ții ochii ațintiți direct asupra Mea, frica nu va avea putere asupra ta.

Atâta timp cât îți concentrezi privirea asupra Mea, vom avea o legătură directă și nimic nu va putea să interfereze, ori să vină între noi. Tu-Mi poți găsi pacea perfectă atunci când găsești și îmi urmezi voia Mea pentru tine. Pe măsură ce-ți pui viața, speranțele, planurile și viitorul tău în mâinile Mele, Eu îmi pot îndeplini planurile perfecte în viața ta.7

Așa că ține-ți ochii ațintiți asupra Mea și nu lăsa nimic să te distragă de la adevărul promisiunilor Mele. Când ochii tăi sunt ațintiți asupra Mea, dar ceva neașteptat se întâmplă, ori se întâmplă ceva ce ar fi o mare dezamăgire, dacă ai încredere în Mine, Eu te pot ajuta să înțelegi imaginea de ansamblu și pot să-ți dau pacea Mea perfectă. Chiar dacă uneori nu vei ști imediat motivul pentru care anumite lucruri se întâmplă, tu poți avea credință că totul este în mâinile Mele, iar tu poți să continui cu curentul râului voii Mele pentru tine.

 

1 Biblia.

2 1 Corinteni 10:13.

3 Ioan 13:17.

4 Matei 6:33.

5 Filipeni 3:7-8.

6 Sarah Young, Jesus Calling(Thomas Nelson, 2010).

7 Psalmi 138:8.

 

Copyright © 2024 The Family International