Iunie 29, 2018
Urmăresc seria de televiziune X Factor, în care cântăreți de peste tot din Statele Unite participă la un spectacol de talent în care câștigătorului i se oferă un contract de câteva milioane de dolari pentru înregistrări. Pentru cei care nu cunosc spectacolul, în fiecare episod judecătorii decid cine va merge mai departe, în funcție de talentul lor, bine-nțeles! Dar ei urmăresc și o altă trăsătură. Ei vor pe cineva care să poată să aibă consistență
Bine-nțeles că nu doar artiștii trebuie să poată să se mențină mereu la un nivel ridicat.
Antrenorul de baschet John Wooden - considerat unul dintre cei mai mari antrenori de baschet ai tuturor timpurilor - vorbește despre câțiva dintre jucătorii săi de baschet care aveau consistență și ceea ce însemna aceasta pentru el. În cartea,Coach Wooden’s Pyramid of Success, el a scris, “Curtis Rowe a fost unul dintre cei mai consistenți jucători. Cu toate că nu era de obicei spectaculos, el juca în mod consistent la un nivel ridicat și făcea ca lucrurile să pară ușoare. Aproape că puteam să-i descriu evoluția chiar dinaintea meciului.”
După ce am urmărit câteva episoade ale spectacolului X Factor, și după ce am citit ceea ce a scris antrenorul Wooden în cartea sa, am început să observ aceste trăsături în anumite personaje biblice, citindu-le poveștile de viață. Din cele 50 de miracole din Vechiul Testament enumerate la sfărșitul bibliei mele, aproape o treime dintre ele sunt ale lui Ilie. Citind episoade ale poveștii de viață a lui Ilie din Vechiul Testament am fost imediat suprinsă să văd cât de încredere și cât de rapid era Ilie în a-L asculta pe Dumnezeu. Dumnezeu îl cheamă, iar Ilie se arată.
Merriam-Websteroferă definiția încrederii astfel:
“1. Pe care te poți sprijini: de încredere; 2. Dând același rezultat la încercări repetate.” Cea de-a doua definiție se potrivește perfect cu ceea ce a găsit Dumnezeu în relația Sa cu Ilie în următorul scenariu. Dumnezeu i-a dat o poruncă lui Ilie, iar Ilie L-a ascultat. “Au trecut multe zile, și cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: “Du-te, și înfățișează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe fața pământului. Și Ilie s-a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab.”1 Acestea sunt doar două dintre multele versete care ilustrează genul de relație pe care Dumnezeu L-a avut cu Ilie. Probabil că doar atunci când Dumnezeu a văzut că Ilie este de încredere, că a continuat să-l cheme.
Înțelegând mai bine acest lucru m-a făcut să văd că oamenii pe care-i prețuiesc cel mai mult atât la muncă, cât și în viața personală, sunt cei pe care mă pot baza, fie că sunt termene limită, ori atunci când am nevoie de încurajarea unui prieten de încredere.
Antrenorul Wooden descrie caracteristicile unei persoane de încredere astfel: “Atunci când suntem de încredere, ceilalți știu că se pot baza pe noi. Ei știu că noi vom depune efortul de a face tot ce putem mai bine, indiferent de situație. Ei știu că nu îi vom lăsa baltă, nu vom deveni lași, ori nu vom fi paralizați de frică. Ei au învățat să depindă de consistența și încrederea noastră. Noi vom continua să facem efortul de a face tot ce putem cu mult după cei mai slabi au renunțat.”
Oamenii de încredere sunt prețuiți, oriunde s-ar afla. Îți place atunci când te poți baza pe un prieten să fie mereu acolo atunci când ai nevoie de el, dar poate acel prieten să se bazeze pe tine așa cum te bazezi tu pe el? Ne place că ne putem baza pe Dumnezeu și este complet de încredere, dar poate și Dumnezeu să se bazeze pe noi atunci când ne cheamă? Vrei să fii persoana pe care oamenii să se bazeze? Vrei o cheie a succesului în aproape orice sferă a vieții? Încearcă să fii de încredere și vezi ce va face pentru tine. - T. M.
Vrei să fii mai eficient?
Noi toți vrem să fim eficienți, deoarece asta înseamnă că vom realiza ceea ce ne-am propus. O sculă eficientă este una care are succes în munca pentru care a fost creată. O campanie de publicitate este eficientă dacă publicul țintă este informat despre beneficiile unui produs, iar acesta decide să-l cumpere și să-l folosească. Un profesor eficient este cineva care nu doar că știe să predea bine, dar are și studenți buni ca dovadă a priceperii sale.
Dicționarul Oxford definește cuvântul eficient ca “de succes în a produce un rezultat dorit.” Oamenii eficienți au trăsături, ori “obiceiuri” comune. Ei încep cu sfârșitul în minte.
Totul în viață devine mai greu atunci când nu știi ce vrei să faci în viață. Dacă nu ești sigur de valorile, țelurile și lucrurile pe care vrei să le realizezi, viața poate părea puțin fără rost. În cartea sa, The 7 Habits of Highly Effective Teens, Sean Covey sugerează crearea unei declarații personale de intenție, care poate funcționa ca o hartă în a te ghida în procesele de luare de decizii. O declarație personală de intenție este un motto care afirmă ceea ce consideri că viața ta înseamnă. Este planul vieții tale.
Știind țelul spre care lucrezi te ajută să rămâi îndreptat în direcția cea bună și să apreciezi eforturile pe care le faci pe acel drum. Așa cum a spus Brian Tracy în cartea sa Eat That Frog, “Dacă nu-ți pui țeluri în viață, vei fi blestemat să lucrezi pentru a atinge țelurile altcuiva.”
Ca și creștini, trebuie să ținem minte motivele pentru care trăim o viață creștinească. Este important să ne plănuim viața pe pământ, dar nu putem uita că această viață este temporară, dar spiritul nostru este etern. Pavel i-a spus lui Timotei, “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.”2
În acest pasaj, Pavel se referă la “a-și strânge pentru vremea viitoare” descriind o investiție spirituală, ceea ce faci de fiecare dată când facei ceva care să te ajute spiritual.
O provocare pentru investitori o reprezintă faptul că mereu sunt atâtea lucruri temporare în care să-și investească banii. O mașină nouă, o casă mai mare, călătorii, vacanțe - care toate au partea lor de distracție acum, dar dacă ți-ai cheltui toți banii economisiți pe aceste lucruri, mai târziu vei regreta, atunci când va veni timpul să te pensionezi și să ai nevoie de ei. Amintindu-ne că această lume nu reprezintă destinația noastră finală și că lucrăm pentru o recompensă cerească, ne poate ajuta să nu intrăm în cursa fără de sfârșit a acestei lumi. Este uman să fim tentați să ne comparăm cu cei ce au mai mult (deși, ironic, deseori uităm să ne amintim de cei ce au mai puțin decât noi) și sfârșim ca și calul proverbial a cărui călăreț ține morcovul în fața lui. Cu cât calul aleargă mai repede, cu atât mai repede se deplasează și morcovul din fața lui.
Începând cu sfârșitul în minte înseamnă să ne gândim dincolo de acum, gândindu-ne la viitor. Nu doar că te va ajuta să-ți ajungi scopurile, dar poate fi foarte palpitant să ne imaginăm unde vom fi și ce vom deveni în viitor. - Tina Kapp
1 1 Împărați 18:1-2.
2 1 Timotei 6:17-19.
3 Adaptare după https://just1thing.com/podcast/2015/5/29/a-more-effective-you-part-1.html.
Copyright © 2024 The Family International