Decembrie 28, 2017
“Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” - Psalmi 34:18-19 (1)
Singurătatea este cea care te-a atras aproape de inima Mea. Tot așa cum păstorul trebuie să-și țină în brațe mielușelul al cărui picior a fost rupt, tot așa te țin și eu aproape de inima Mea, în brațele Mele. Așa că nu-ți fie frică de singurătate, ci mai degrabă caută-Mă în acele perioade. Stând aproape de Mine și lăsându-Mă să te port în brațe, spiritul tău se hrănește din Spiritul Meu. Inima ta bătând aproape de inima Mea, devii întărit cu dragostea Mea. Spiritul Meu lasă urme asupra ta, iar tu devii mai puternic datorită tăriei Mele.
Această perioadă nu va dura pentru totdeauna, așa că profită de ea pentru a te apropia de Mine, de a-ți găsi satisfacția în Mine, de a te încrede în Mine, de a te sprijini pe Mine, de a fi deschis și sincer cu Mine. Creează un vid în inima ta pe care să-L pot umple până la revărsare. Lasă Spiritul Meu să te umple și să-ți facă fața să strălucească.
Folosește acest timp pentru a te apropia de Mine cum n-ai mai făcut-o niciodată până acum. Petrece acest timp stând liniștit și calm cu Cuvântul Meu, lăsând Cuvântul Meu să te umple, să te întărească și să te binecuvânteze. Petrece timp în prezența Mea. Vino la Mine și îmbăiază-te în lumina Mea. Stropește în dușul iubirii Mele, pe care o voi turna peste tine! Bea adânc din apele vii ale Cuvântului Meu și a Spiritului Meu, deoarece am promis să-ți refac spiritul.(2)
Umple-ți singurătatea cu prezența Mea(3)
Atunci când patriarhul Iacov era într-un loc pustiu - departe de familia sa - el era destul de conștient de izolarea sa. Cu toate acestea, mi-am vărsat Prezența Mea asupra lui sub forma unui vis măreț. Atunci când Iacov s-a trezit, el a spus, "Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”(4)
Te poți simți izolat chiar și atunci când ești cu alți oameni, datorită intimității gândurilor tale și a nevoilor tale nerostite. Singurul lucru care poate umple așa cum trebuie golurile izolării este conștientizarea Prezenței Mele. Nu doar că sunt mereu cu tine, dar sunt și în tine, în nișele interioare ale inimii și minții tale. Te cunosc ca pe Mine Însumi, și ești mereu înconjurat de iubirea mea necondiționată.
Lasă sentimentele de singurătate să-ți amintească de nevoia de a-Mi căuta fața. Vino cu Mine cu continua-ți, perfect umană de altfel, goliciune, iar Prezența Mea divină te va umple cu Viață până la revărsare!(5)
Om al durerii și obișnuit cu suferința(6)
Știu ce înseamnă tristețea. Știu cum e să simți durerea, să te simți respins, să-i ai pe cei pe care-i iubești întorcându-ți spatele. Știu cum e să ai inima zdrobită. Am murit de o inimă zdrobită - zdrobită pentru cei pierduți, pentru cei săraci, pentru păcatele lumii. Am murit pentru tine. Am murit pentru a-ți lua tristețea, pedeapsa și durerea asupra Mea, pentru ca tu să nu trebuiască să cari greutățile și poverile pe umerii tăi fragili.
Murind pentru tine, am dat naștere vieții veșnice cu Mine. N-am pus capăt tututor încercărilor și suferințelor, inimilor zdrobite, dar am creat o cale de scâpare. Am oferit o invitație deschisă de a Mă prinde de brațul Meu puternic și de a Mă lăsa să te ridic atunci când te simți prea slăbit pentru a te ridica din nou.
Cu toate că viața pe pământ este o viață de greutăți, în împărăția Mea va fi o bucurie permanentă, fericire eternă știind că sunt mereu prezent. În această viață de pe pământ, indiferent de cât de dificile circumstanțele, mereu îi voi ridica pe cei se sunt la pământ, voi mângâia rănile, voi reface inimile zdrobite și voi readuce speranța.
Eu sunt tămăduitorul inimilor frânte, Cel ce alină durerea, însoțitorul celor singuri, și doresc să fiu prezent în inima și viața ta fără niciun fel de rezerve și pentru totdeauna. Bucuria, pacea și binecuvântările Mele sunt tot atât de reale pe cât sunt sentimentele de singurătate sau disperare, iar tu poți alege să stai cu realitățile eterne ale Spiritului.
Eu nu schimb mereu circumstanțele; uneori las aceste circumstanțe să schimbe oamenii. Tu poți fi un învingător indiferent de bătăliile pe care le porți; te poți ridica deasupra situațiilor și circumstanțelor, văzând binele chiar și din cele mai dificile circumstanțe.
Lasă-Mă să-ți fiu prima dragoste(7)
Îți înțeleg singurătatea și niciuna dintre lacrimile tale nu trec neobservate de Mine. Niciodată nu mi-am întors privirea de la tine. Iubirea Mea pentru tine este nesfârșită, neschimbată și statornică. Îți văd dorința inimii tale pentru o relație care să umple acele goluri din inima ta. Îți dorești pe cineva care să te ajute, care să fie acolo pentru tine și care să te ridice atunci când te simți la pământ.
Chiar și în adâncurile singurătății, Eu pot să-ți umplu inima și viața cu pacea Mea care depășește orice înțelegere; bucurie nespusă și speranță veșnică.
Îți înțeleg frustrările, așteptările și strigătele inimii. Vrei să te simți împlinit, să te simți iubit pentru ceea ce ești, necondiționat. Tu vrei să poți să-ți iei gândurile, frustrările și dorințele cuiva care să le înțeleagă și care să continue să te iubească în ciuda lor. Îți dorești pe cineva căruia să poți să-i spui ce ai pe inimă și care să te ajute dându-ți soluția, cineva care să spună, “Nu te îngrijora. Orice s-ar întâmpla, sunt aici cu tine și vom trece prin asta împreună.”
Știu cum e să simți aceste lucruri. Am fost pe pământ, am devenit om, și am simțit și eu cum e să fii singur. Înțeleg acele sentimente. Și pentru că înțeleg și cunosc durerea și golul, îmi doresc să le umplu. Îmi doresc să pot lua acele sentimente și să le înlocuiesc cu iubire, împlinire și bucurie a Spiritului. Lasă-Mă să-ți fiu prima dragoste, tot așa cum tu ești dragostea mea prețioasă pentru care Mi-am dat viața.
Dă, și ți se va da(8)
Îți cunosc toate nevoile și ți le voi onora, dar nu întotdeauna în modul în care te aștepți. Știu cel mai bine, deoarece pot vedea imaginea de ansamblu și multitudinea de aspecte și perspective ale situației, pe care tu nu le poți vedea. Eu cunosc viitorul. Așa că ai încredere în Mine, dragul Meu, atât pentru lucrurile de care ai nevoie cât și pentru cele pe care ți le dorești, deoarece Eu știu cel mai bine.
Dă, și ți se va da - lasă asta să-ți fie motto’ul și motivarea. Caută să împărtășești bunătatea Mea iubitoare altora. Caută inimile singure, sufletele care au nevoie, așa ca tine. Te voi binecuvânta din abundență dacă vei căuta să dai de la tine și din prietenia și dragostea ta altora, având încredere în Mine pentru nevoile tale. Dă altora fără a te gândi la tine și la nevoile tale, iar Eu voi avea grijă de tine și nevoile tale, și te voi binecuvânta și îți voi suplini nevoile.
Pune toate aceste lucruri - nevoile și dorințele tale - în mâinile Mele și lasă-le acolo. Caută să Mă iubești din toată inima, și dă fără a cere nimic înapoi din ce ai primit de la Mine. Dă și ți se va da. Caută-i pe cei singuri, pe cei în nevoie, și te voi binecuvânta, te voi umple cu dragostea Mea și îți voi suplini fiecare nevoie.
Eu sunt un Soț grijuliu, Cel care îți suplinește toate nevoile, și nu voi da greș în a avea grijă de tine și în a-ți suplini toate nevoile
1 Biblia.
2 Psalmi 23:3.
3 Isaia 61:3.
4 Geneza 28:16.
5 Sarah Young, Dear Jesus (Thomas Nelson, 2007)
6 Isaia 53:3.
7 Matei 6:33.
8 Luca 6:38
Copyright © 2024 The Family International