Decembrie 14, 2017
Urmăream un interviu televizat duminica trecută, iar invitatul a fost întrebat, “Care este cea mai mare nevoie din lume azi?” Fără a ezita, el a răspuns, “Empatia. Lumea are nevoie de mai multă empatie.”
Probabil că eu aș fi răspuns, fără să mă gândesc, că lumea are nevoie de mai multă dragoste. Dar mi-a plăcut răspunsul. Era mai particular să spui că lumea are nevoie de mai multă empatie.
Empatia înseamnă a te pune pe tine în pielea celuilalt. Empatia înseamnă a oferi cuiva circumstanțe atenuante. Empatia înseamnă a-ți da seama că fiecare are povestea lui. Empatia ne ajută să ascultăm mai mult și să oferim mai puține sfaturi. Ne ajută să ne străduim să fim mai înțelegători și să ne ferim de la a judeca.
Recent m-am alăturat unui grup de exercițiu. Eram puțin emoționat atunci când am intrat, dar știam că trebuie să încerc să fiu prietenos cu cei pe care-i voi întâlni acolo. În timp ce mă așezam lângă o doamnă, m-am întors ca să-i zâmbesc, dar m-am trezit cu o grimasă din partea ei, ceea ce m-a făcut să nu mă simt în largul meu. Am rămas cu mintea la acel incident pe toată durata cursului, gândindu-mă că poate ar fi preferat să nu mă așez lângă ea, sau poate că am făcut ceva, fără intenție desigur, care a deranjat-o.
După aceea mi-am amintit de o altă prietenă pe care am cunoscut-o recent, Judy. Când am văzut-o pentru prima dată în zona în care locuiam am încercat să fiu prietenos cu ea. De-abia îmi răspunsese la salut. După luni de zile în care am încercat să interacționez cu ea, într-un sfârșit am reușit să stăm de vorbă, ocazie cu care mi-a povestit că are niște dureri de spate atât de neplăcute încât atunci când merge de-abia poate să vorbească. După operația și perioada de recuperare pe care le-a avut am devenit prieteni apropiați. Acel incident m-a învățat să nu judec oamenii prea repede. Deseori trec prin perioade pe care nici nu ni le-am putea imagina. Judy m-a învățat o lecție bună despre empatie.
În lumea de azi în care oamenii sunt obișnuiți să comenteze și să judece rapid situații care le trec rapid prin fața ochilor pe ecranul calculatorului, cu toții avem nevoie de mai multă empatie. Atunci când a devenit un lucru obișnuit să condamnăm, să rănim și să bârfim oamenii, atunci când nu ne facem timp ca să înțelegem, avem nevoie de mai multă empatie. Atunci când îngăduim fricii să ridice ziduri între noi, atunci avem nevoie de mai multă empatie. Atunci când vrem să-L lăsăm pe Isus să aibă mai mult control în viețile și gândurile noastre, atunci avem nevoie de mai multă empatie.
Câteva citate despre empatie
Există vreun miracol mai mare decât acela de a privi prin ochii celuilalt pentru un moment? - Henry David Thoreau
Empatia și deprinderile sociale sunt inteligență socială, acea parte interpersonală a inteligenței emoționale. De aceea se aseamănă. O premisă a empatiei este pur și simplu aceea de a acorda atenție personei îndurerate. - Daniel Goleman
Empatia începe cu înțelegerea vieții din perspectiva unei alte persoane. Nimeni nu are o percepție obiectivă asupra realității. Totul este prin prismele noastre individuale. - Sterling K. Brown
Empatia este născută din vechea poruncă biblică “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” - George McGovern
Trebuie să lărgim definiția aproapelui nostru, și să extindem granițele interesului și empatiei noastre. - Wendy Kopp
Câteva versete biblice despre empatie
Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng. - Romani 12:15 (1)
Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. - Efeseni 4:32
Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii. - Matei 7:12
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. - Ioan 15:12
Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. - 1 Petru 3:8
Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup. - Evrei 13:3
***
Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. - Coloseni 3:12-14
***
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! - 2 Corinteni 1:3, 4
***
Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? - Mica 6:8
1 Biblia
Copyright © 2024 The Family International