Ești tu cel care se uită la noroi, ori cel ce privește spre stele?

Noiembrie 13, 2017

Compilație

Fiecare dintre noi are perioade în care ne compătimim ori ne simțim descurajați că nu suntem ceea ce ne-am fi dorit în viață. Ne uităm la alți oameni care par să aibă tot ce-și doresc și ne gândim că nu suntem îndeajuns de buni.

            Surprinzător, pe cât de uman ar fi să ne simțim în acest fel, este un drum periculos de urmat care ne poate afecta relația cu ceilalți și cu Domnul. Din moment ce Dumnezeu ne-a făcut, atunci când ne gândim prea mult la lucrurile care ne ne plac despre noi, este ca și cum i-am spune lui Dumnezeu că n-a făcut o treabă bună și că ne-a dezamăgit.

            Este o cursă ușoară a negativității în care putem cădea. Dar este bine de știut că există o cale de a fi eliberat din această cursă a negativității, indiferent de cât de adânc te-ai cufundat în ea.

            O zicală veche zice, “Doi oameni se uită printre aceleași zăbrele. Unul vede noroiul, iar celălalt vede stelele.” Ei se utiă la același peisaj, dar se concentrează la două lucruri diferite din acel peisaj. Atunci când te uiți la tine, poți alege să te uiți la ce-i rău ori la ce-i bun.

            Având încredere de sine nu înseamnă că te gândești că ești perfect ori că ești mai bun decât alții; aceea este o diferită complet diferită. Încredere de sine înseamnă pur și simplu să știi cât de mult te iubește Dumnezeu, că El te-a făcut cu un scop și că El are un plan pentru tine. Întotdeauna mi-a plăcut versetul în care regele David îl slăvește pe Domnul pentru că l-a făcut “o făptură așa de minunată.”(1)

            Chiar dacă nu-ți plac anumite părți despre tine, tu poți să te concentrezi asupra lucrurilor bune despre tine și să alegi să te încrezi în Dumnezeu că a știut ce face atunci când te-a creat.

            Efeseni spune, “Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”(2) Un alt cuvânt pentru “lucrare” este “capodoperă”. Ceea ce dovedește că nu ești doar unul dintr-o mie ci cu adevărat ești unic!

            Ori de câte ori devin descurajat cu mine însumi ori cu circumstanțele în care mă găsesc, îmi amintesc versetul, “Sunt încredințat că Acela care a început în voi această lucrare bună, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”(3) Apoi mă gândesc, Poate că Domnul încă nu m-a terminat!

            Imaginați-vă un pictor care lucrează din greu la o pictură complexă, iar pictura se gândea că nu arată prea bine ori îndeajuns de frumoasă și decide să renunțe și să plece. Pictorul i-ar spune, “Hei, încă nu te-am terminat! Ai răbdare!” Și pentru că noi toți știm că Dumnezeu este cel mai bun pictor, El nu ne va lăsa, iar totul va avea sens și toate lucrurile vor fi spre bine în sfârșit.

            Alegând să-ți numeri binecuvântările și să te concentrezi asupra lucrurilor bune despre tine și despre viața ta vor schimba modul în care vei vedea lumea - și, surprinzător, pot începe să schimbe și modul în care lumea te percepe. - Tina Kapp(4)

Dumnezeu crede în tine

Există o întâmplare în Biblie care ne povestește despre Isus întorcându-se în localitatea Sa natală. Cred că este una dintre cele mai triste povestiri din Biblie. Întâmplarea este cuprinsă practic în ultimul verset al capitolului:”Și n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinței lor.”(5)

            Acești oameni îl știau pe Isus. Ei L-au văzut crescând și cred că nu se așteptau la prea multe de la El. Așa că atunci când s-a întors după ce a făcut multe miracole, ei pur și simplu nu puteau să creadă. “Oare nu este El fiul tâmplarului?” see întrebau ei.(6) Mie mi se pare că-și spuneau, “Noi îl știm pe tipul ăsta. El este doar un tâmplar - nu este posibil ca El să facă ceva măreț. Nu este ca și cum El ar fi fiul lui Dumnezeu.”

            Tot așa cum acești oameni nu credeau în Isus și în puterea Sa, tot așa și noi putem să nu credem în noi și în modul în care Isus poate să lucreze prin noi. De multe ori suntem limitați de propria necredință. Ne ținem înapoi prin discursul negativ pe care ni-l ținem despre noi înșine. Deoarece nu credem că suntem capabili de a face anumite lucruri, deseori nici măcar nu încercăm.

            Am auzit despre oameni care puteau să facă lucruri extraordinare - lucruri în care nici măcau nu aveau calificarea tehnică necesară - pur și simplu doar pentru că au fost dispuși să încerce. Cineva a obținut o slujbă ca inginer, lucrând cu tehnologii avansate de instalații. Acesta era un domeniu în care el nu avea o pregătire anterioară; nici măcar nu era un domeniu la care să se fi gândit. Dar apăruse această oportunitate pentru el de a intra într-un domeniu și de a fi calificat, așa că a făcut un pas prin credință, iar acum a devenit foarte bun la ce face.

            Altcuiva i s-a oferit o slujbă la crearea de site-uri web. Acesta era un domeniu în care nu prea se descurcase înainte, și știa foarte puțin despre el. Dar atunci când și-a dat seama că este domeniul spre care Dumnezeu îl îndreaptă, a ales să accepte provocarea. Cu toate că a fost un auto-didact, această persoană a realizat în acest domeniu cu mult mai mult decât s-ar fi așteptat - pur și simplu pentru că a fost dispus să facă primul pas.

            Iar tu? S-ar putea să-L limitezi pe Isus de a face ceva special în viața ta - ori chiar ceva ce ți-ai dori să faci, dar nu ești sigur că poți - datorită necredinței tale în puterea Sa de a lucra prin tine? Ți-ai spus “nu pot” de atâtea ori încât ai ajuns să nu mai crezi că poți?

            Unii oameni cred că a fi umil înseamnă a avea o părere proastă despre ei și despre capacitățile lor. Ei își spun tot felul de lucruri, ca de exemplu, “Eu pur și simplu nu sunt deștept,” ori “Aceea este o slujbă pentru oameni talentați.” Ne putem pur și simplu înfrânge singuri prin propriile discursuri negative nouă înșine și prin necredința noastră.

            Dumnezeu are planuri pentru fiecare dintre noi. Acesta este un lucru de care nu trebuie să ne îndoim niciodată. Poate că lucrurile pe care la are pentru tine sunt diferite de cele la care te așteptai; dar dacă îl lași, El te va folosi. Dar niciodată nu vei descoperi planul Său pentru tine până când nu vei fi dispus să faci un pas prin credință.

            Unu Corinteni 9:24 ne spune să alergăm în așa fel încât să căpătăm premiul. Un alergător olimpic nu intră într-o cursă gândindu-se că poate va câștiga. El își setează mintea pentru a câștiga și aleargă ca și cum medalia este deja a lui.

            Dacă știi că Dumnezeu are așteptări mari de la tine, poți începe prin a avea tu însuși așteptări mai mari de la tine. Fă acel prim pas înfricoșător și continuă să alergi. - Marie Story (7)

 

1 Psalmi 139:14.

2 Efeseni 2:10.

3 Filipeni 1:6.

4 https://just1thing.com/podcast/2013/11/30/are-you-a-mud-viewer-or-a-star-gazer.html.

5 Matei 13:58.

6 Matei 13:55.

 

Copyright © 2024 The Family International