Septembrie 13, 2017
Am fost prinsă odată într-unul dintre ambuteiajele orasului nostru aglomerat. Viteza mașinilor care mergeau bară la bară ajunsese la aceea a unui pieton. Numai pietonii, motocicliștii și bicicliștii reușeau să înainteze mai rapid, făcându-și drum printre cozile interminabile de mașini. Fiind în mașină, trecând prin această zonă săracă a orașului, am fost nevoit să respir aerul extrem de poluat de la țevile de eșapament ale mașinilor.
Aveam o durere de stomac așteptând nerăbdătoare, când ochii mi-au căzut pe trotuarul plin de bălți de la ploaia abundentă de seara trecută. Între vânzătorii ambulanți ce-și scoseseră marfa la vânzare pe marginea trotuarului, având la vânzare de la haine second-hand la fructe și legume, am observat un băiețel ce nu părea să aibă mai mult de șapte ani. Uitându-mă mai atent am observat că se târa pe fundul pantalonilor în timp ce picioarele-i paralizate îi atârnau din pantaloni.
În toată hărmălaia ce mă înconjura, claxoane, mașini zgomotoase, oameni grăbindu-se pe trotuarul neasfaltat, micul băiețel olog se târa cu mâna ridicată, zâmbind și uitându-se atent spre toți cei ce treceau pe lângă el, doar, doar îl va vedea cineva. La un moment dat, trecând pe lângă mine, pe banda dintre mine și trotuar, am observat un om îmbracat în niște haine ponosite și rupte trăgând un cărucior foarte greu. Era plin de saci cu cartofi, iar transpirația îi curgea șiroaie pe față de la efortul mare pe care-l făcea trăgând acea greutate mare.
Privirea băiețelului și a omului s-au întâlnit, iar aceste de pe urmă a oprit căruciorul, și-a băgat mâna în buzunar și a scos o monedă pe care a pus-o în mâna întinsă a băiețelului. Fața băiețelului a erupt într-un zâmbet superb și cu voioșie în glas a strigat omului “Dumnezeu să te binecuvânteze”, care clar era și el foarte sărac.
Oamenii i-au privit de la geamurile mașinilor de teren luxoase și aș îndrăzni să spun că unora, acest gest, le-a reamintit de exemplul lui Isus, care mereu s-a aplecat asupra năpăstuiților, ologilor și orbilor. Cu acest exemplu de altruism în mijlocul haosului și al sărăciei, părea că pentru un moment, lumina lui Isus luminase trotuarul murdar, amintindu-ne de prezența Sa prin acest act mărunt de dăruire.
A fost ca un fulger luminos care m-a lovit, făcându-mă să îmi doresc să fiu și eu un instrument al dragostei lui Dumnezeu. Ca și acel om cu un gest simplu, dar profund, el însuși sărac și îmbrăcat în zdrențe, păsându-i îndeajuns pentru a arăta dragostea lui Dumnezeu acelui băiețel.
Rugăciunea mea din acea seară a fost de a fi mai ascultător vocii lui Dumnezeu atunci când mă cheamă să fiu mâinile Sale pentru cineva care are nevoie de ele, și de a-i fi picioarele Sale pentru a simți ceea ce simte un suflet sărac; cu alte cuvinte, de a asculta mereu atunci când Spiritul Său îmi atrage atenția la ceva. Apoi m-am gândit la cum mă motivează o relație apropiată cu Isus prin cuvântul Său scris, și timpul pe care-L petrec cu El în comuniune, de a recunoaște momentele în care El vrea să-i dăruiesc dragostea, chiar și în condiții neașteptate.
Curând după această rugăciune, am avut ocazia de a pune acele gânduri în practică, atunci când fiica mea se pregătea să nască cel de-al treilea copil al lor. După ce născuse băiețelul și se odihnea în salon, o doamnă dintr-un pat apropiat cu al ei trecea prin momente grele încercând să nască. Nu o cunoșteam, dar am simțit să mă apropii de ea și să o întreb dacă îi pot fi de ajutor. Ajutând la multe nașteri, m-am oferit să o asist și pe ea cu o metodă de respirație care ar putea să o ajute să treacă mai ușor peste această fază. Urmând metoda pe care i-am spus-o, ținându-se strâns de mine, a reușit să o învețe foarte repede și chiar reușea să se relaxeze între contracții. “Ești un înger”, mi-a șoptit între două serii de contracții.
“Nu sunt un înger”, i-am răspuns, “dar încerc să urmez ceea ce-mi arată Dumnezeu”. “Isus te iubește”, am adăugat, iar soțul ei care era lângă noi a continuat să o ajute cu respirația.
Sunt nenumărate ocazii în viață când cu un simplu gest de bunătate putem revărsa lumina dragostei lui Dumnezeu în cele mai neașteptate locuri. Așa cum foarte bine spune și acest scurt poem:
Gata de plecare,
Gata să rămân,
Gata să servesc, umil or măreț,
Gata voia să I-o-mplinesc!
“Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă.” - Ioan 15:5
Copyright © 2024 The Family International