Arta de a relaționa

August 13, 2017

Compilație 

Stăteam într-un hol de așteptare dictând ideea pentru o rugăciune scrisă atunci când un tânăr s-a așezat în apropiere și a început o conversație cu mine. Probabil că a auzit ce spuneam în dictafon și s-a gândit că sunt interesat de lucruri spirituale. El a zâmbit și m-a salutat politicos uitându-se direct în ochii mei. Îl chema Nic.

            Apoi, după un moment de ezitare, și-a luat inima în dnți și mi-a spus, “Știi, de regulă folosesc pauza de prânz pentru a-mi studia notițele făcute pe Biblie.” A spus-o cu încredere, ca și cum ar fi simțit că înțeleg.

            Am fost foarte fericit pentru ocazia de a încuraja viața cuiva de care eram foarte sigur că va folosi asta pentru a-i ajuta pe alții. Atunci când conversația a avansat și mi-a spus că a fost misionar pentru o perioadă de doi ani în afara granițelor țării sale, am fost chiar mai bucuros de a împărtăși cu el ceea ce am considerat că îi va întări convingerile și viziunea. Gândindu-mă că s-ar putea să fie un mormon, l-am întrebat dacă este, iar el mi-a confirmat.

            Am spus, “Cred că este un lucru de admirat. Îi admir pe mormoni deoarece au convingeri în a-și pune picioare și acțiune credinței lor. Educația pe care o primesc mormonii și calitățile pe care le câștigă în timpul petrecut în Biserica lui Isus Hristos a sfinților din zilele din urmă, este foarte evidentă celorlalți.”

            M-a ascultat respectuos, apreciind faptul că i-am apreciat credința și efortul sincer de a trăi conform propriei credințe. I-am povestit despre faptul că mărturisisem unei femei din India în urmă cu câteva zile. După aceea am spus, “Nu știu exact cum mărturisiți voi, dar mie îmi face plăcere să aud metode interesante pe care să le pot încerca ori împărtăși cu alții. Îmi place să împărtășesc lucrurile pe care le găsesc de ajutor, în speranța că îi va face pe alții să se gândească mai profund.”

            După alte câteva întrebări și discuții, am concluzionat că lucrul important este de a avea o relație cu Dumnezeu și cu Fiul Său. În timp ce ne despărțeam, i-am dat un tractat. A părut sincer fericit că am vorbit și am hotărât să ne rugăm unul pentru celălalt.

            Această mică experiență mi-a reamintit de faptul că apreciind și încurajându-i pe alții care fac ce știu mai bine pentru a împărtăși dragostea lui Dumnezeu cu alții, chiar dacă nu se potrivește exact cu modul în care o facem noi, este parte a mărturiei noastre despre dragostea lui Isus. Isus i-a iubit pe toți și a fost dispus să fie prieten cu toți cei ce voiau dragostea Sa. Indiferent de convingerile noastre personale, doctrine ori metode specifice, putem totuși să oglindim Spiritul binevoitor al lui Isus și să găsim ceva în comun. - Maria Fontaine

                                                            *

            Ceea ce a spus Isus rămâne adevărat indiferent de naționalitate, țară, culoare sau crez: “Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.”1 Apostolul Pavel ne învăța să ne facem tuturor totul, ca, oricum, să mântuim pe unii din ei.2 Așadar, sunt clar diferențe de abordare - romanilor ca un roman, evreilor ca un evreu, grecilor ca un grec. Este o chestiune de comunicare pentru a ne face mesajul înțeles, iar mărturisirea noastră clară. - David Brandt Berg

                                                            *

            În Coloseni, Pavel a spus, “Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea. Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.”3 Acest sfat pare să prezinte un echilibru bun în a “maximiza fiecare oportunitate” care ni se prezintă la mărturisit celor care nu cred, dar în același timp să ne asigurăm că vorbirea noastră este în același timp cu har, dar și atractivă, și condimentată cu sarea credinței noastre și a exemplului de creștini. Acest lucru, concluzionează Pavel, ne va ajuta să găsim răspunsul potrivit pentru fiecare, ori cum.a spus-o Petru, “fiți totdeaune gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi.”4

            S-a spus că “Dumnezeu a împrăștiat (primii creștini) în toată lumea pentru a săra întregul pământ și pentru a lumina omenirea.” Atunci când Isus a comparat pe cei ce-L urmau cu sarea și lumina, pare logic să concluzionăm că El se aștepta ca creștinii să fie acceptați de mulți, iar creștinismul să devină la fel de esențial ca sarea și lumina în viețile oamenilor. Este o misiune importantă și în același timp un privilegiu pe care ni L-a dat, și care ne întărește în a avea un impact asupra altora și de a deveni o forță spre bine în viețile lor.

            Este alegerea fiecăruia dintre noi de a purta acese calități ale sării în noi, astfel încât să putem condimenta lumea din jurul nostru cu gustul Său. Scopul de a avea o relație vie, profundă și semnificativă cu Isus, de a manifesta un exemplu creștin și de a urma învățaturile lui isus, de a trăi și de a lucra în unitate cu alții, a fost mereu acela de a putea fi “sarea pământului”, parte a “luminii lumii, o cetate așezată pe un munte,” care să-i atragă pe alții la Domnul, pentru ca și ei să ajungă să-L cunoască, iar dacă vor, chiar să-i ajute pe alții să facă la fel.5 - Peter Amsterdam

1 Ioan 12:32.

2 1 Corinteni 9:22.

3 Coloseni 4:5-6.

4 1 Petru 3:15.

5 Matei 5:13-14.

 

 

            

Copyright © 2024 The Family International