Găsind har într-o lume fără har

Aprilie 14, 2017

Compilație 

Nu sunt perfect. Și cine știe de câte ori am greșit. Noi toți greșim. Aceste este lucrul cel mai minunat despre harul lui Dumnezeu. - Tim Tebow

                                                                        * 

            Am ajuns să văd că imaginea lui Dumnezeu cu care am crescut era teribil de incompletă. Am ajuns să cunosc un Dumnezeu care este, în cuvintele psalmistului, “un Dumnezeu îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate și în credincioșie.” (1)

            Harul vine gratuit oamenilor care nu-l merită, iar eu sunt unul dintre acei oameni. Gândindu-mă retrospectiv la cine am fost - iritat, plin de mânie, un ochi de lanț în lungul șir al lanțului fără de har învățat din familie și biserică. Acum încerc în modul meu să fluier melodia harului. Fac asta pentru că știu, mai sigur decât cunosc orice altceva, că orice adiere de vindecare, iertare ori bunătate pe care le-am simțit vreodată vin exclusiv din harul lui Dumnezeu. - Philip Yancey 

                                                                        * 

            Credința Creștină nu este despre performanță; este despre neobosita tandrețe și dragoste a lui Dumnezeu. Tu ești fiul risipitor, perla neprețuită și comoara din câmp pe care Isus le-a menționat în parabolele Sale. Iar El le-a spus ucenicilor Săi să i se adreseze lui Dumnezeu cu apelativul abba, Tatăl nostru.

            Creștinismul nu este în primul rând un cod moral, ori unul etic, ori a filozofie de viață. Este o relație de dragoste. Isus ne duce la Tatăl, iar Ei toarnă Duhul Sfânt peste noi - nu pentru a fi oameni mai drăguți cu principii morale mai bune, ci creații complet noi, profeți, îndrăgostiți, torțe umane aprinse de flacăra Duhului Dumnezeului viu.

            Condamnarea de sine și tristețea blochează drumul lui Dumnezeu către noi. Cheia este de a te lăsa să fii iubit în starea ta cea mai de jos. Lasă ca atenția vieții tale interioare să fie pironită asupra unui singur adevăr, zguduitorul, extraordinarul adevăr că Dumnezeu te iubește necondiționat, așa cum ești și nu așa cum ar trebui să fii. Deoarece nimeni nu este așa cum ar trebui să fie. - Brennan Manning 

                                                                        * 

            Sensul vieții. Anii pierduți ai vieții. Alegerile greșite ale vieții. Dumnezeu răspunde dezordinii vieții cu un singur cuvânt: har. - Max Lucado

                                                                        * 

            Prin lege noi suntem judecați pentru păcatele noastre și condamnați să suferim și să murim. Isus a venit să ne salveze prin dragostea Sa, prin harul Său, prin mila Sa, oferindu-se pe El însuși ca un sacrificiu pentru păcatele noastre, împlinind astfel legea. Iar Isus a spus că toată legea și profeții se împlinesc în dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele noastru.

            Dar atunci când oamenii nu vor să primească libertatea pe care Duhul lui Dumnezeu și mântuirea prin har ni le dau, ei deseori se întorc la legalism și la lege pentru a-și dovedi punctele de vedere. Iar atunci când fac asta, ei întorc spatele libertății harului și a libertății pe care Domnul ne-a dat-o.

            Tu ori mergi până la capăt și accepți mântuirea prin har, ori mergi până la capăt încercând să-ți obții mântuirea prin fapte ținând legea, deoarece dacă greșești într-o singură poruncă din lege te faci vinovat de toată legea. (2)

            Așa că “rămâneți dar tari, și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.”(3) - David Brandt Berg 

                                                                        * 

            Atunci când o persoană lucrează opt ore pe zi și primește plata corectă pentru timpul său lucrat, acesta este salariul. Atunci când o persoană este în competiție cu o altă persoană și primește un trofeu pentru performanța sa, acela este un premiu. Atunci când o persoană primește recunoaștere pentru activitatea sa îndelungată, ori pentru realizări notabile, aceea este o decorație. Dar atunci când o persoană nu poate primi un salariu, nu poate câștiga un premiu, nu merită o decorație și totuși primește un asemenea dar, este o ilustrație destul de bună a favorii nemeritate pe care ne-o face Dumnezeu. La aceasta ne referim atunci când vorbim de harul lui Dumnezeu - G.W. Knight 

                                                                        * 

            Acum voi spune acest lucru fiecărui păcătos, chiar dacă se crede cel mai mare păcătos al tuturor timpurilor: strigă către Domnul și caută-L până ce poate fi găsit. Un tron al harului este un loc potrivit pentru tine. Prin simplă credință, du-te la Mântuitorul tău, căci El este tronul harului. - Charles Spurgeon 

                                                                        * 

            Privind un spectacol la trapez îți taie respirația. Ne minunăm de dexteritatea și punctualitatea mișcărilor. Ni se taie răsuflarea în momentele de în care aproape că ratează prinderea. În cele mai multe cazuri există o plasă dedesupt. Atunci când cad, ei se aruncă și sar din plasă înapoi pe trapez.

            În Hristos, noi trăim pe trapez. Întreaga lume ar trebui să vadă și să exclame, “Uite cum trăiesc, cum se iubesc unii pe alții. Uite cât de frumos își tratează soții soțiile. Nu sunt oare ei cei mai buni muncitori, cei mai buni studenți?” Asta înseamnă a trăi pe trapez, a fi un spectacol pentru lume.

            Ce se întâmplă atunci când cad? Plase este cu siguranță acolo. Sângele Domnului nostru, Isus Hristos ne oferă iertare pentru TOATE greșelile. Atât plasa cât și abilitatea de a sta pe trapez sunt date de harul lui Dumnezeu - Juan Carlos Ortiz 

                                                                        * 

            Nu înțeleg misterul harului - doar că ne întâlnește acolo unde suntem, dar nu ne lasă acolo unde ne-a găsit. - Anne Lamott 

                                                                        * 

            O poveste despre har: Într-o noapte friguroasă de iarnă, un băiețel de 10 ani stătea desculț în fața unui magazin de pantofi, uitându-se prin fereastră și tremurând de frig. O doamnă s-a apropiat de băiețel și l-a întrebat ce făcea.

            “Îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, “ răspunse băiatul.

            Doamna l-a luat de mână și a intrat în magazin rugându-l pe vânzător sa-i dea băiețelului șase perechi de ciorapi. Mai apoi a cerut un lighean cu apă și un prosop. Vânzătorul s-a conformat rapid. Ea l-a luat pe băiețel în spatele magazinului, a îngenuncheat, l-a spălat pe picioare și i le-a uscat cu prosopul.

            Între timp vânzătorul a aduc ciorapii. Ea a pus o pereche de ciorapi pe picioarele băiețelului, după care i-a cumpărat o pereche de pantofi și i-a dat și restul de ciorapi. L-a mângâiat pe căpșor și i-a spus, “Cu siguranță că acum te simți mult mai bine!”

            Întorcându-se să plece, băiețelul mirat a prins-o de mână și, cu lacrimi în ochi,  uitându-se în ochii ei, a întrebat-o: “Sunteți soția lui Dumnezeu?” - Autor necunoscut

 

Copyright © 2024 The Family International