Daruri neprețuite ale dragostei

Octombrie 11, 2016

Cuvinte de la Isus 

” Pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului.” – Evrei 6:18-19 

Iată, Eu sunt Păstorul cel Bun, Mi-am dat viața pentru a-i mântui pe cei pierduți. Mi-am sacrificat trupul pentru a-i vindeca pe cei deznădăjduiți. Am dat toate acestea, am suferit toate acestea, nu degeaba, ci pentru a-Mi putea aduce copiii la Mine pentru a-i mângâia și a-i iubi și pentru a le oferi iertarea, răscumpărarea și vindecarea.

Am brațele deschise, iar în mâinile Mele sunt daruri prețioase pentru copiii Mei, cei frânți care suferă și plâng, ale căror inimi suferă. Am daruri ale dragostei, iertării, compasiunii și ale vindecării în mâinile Mele, și le voi da fără plată dacă doar veți întinde mâna și le veți primi prin credință.

Aceste daruri nu sunt câștigate prin bunătatea voastră. N-ați putea fi niciodată îndeajuns de buni pentru aceste daruri prețioase. Dar Eu vi le ofer gratuit dacă întinde-ți mâinile prin credință și primiți dragostea, mila și iertarea Mea.

În vremuri întunecoase, Eu vă voi fi lumina. În vremuri de tristețe, Eu vă voi fi bucuria. În vremuri de restriște, Eu vă voi fi izbânda. În vremuri de slăbiciune, Eu vă voi fi tăria. În vremuri de căutat răspunsuri, Eu vă voi fi răspunsul. În vremuri de îndoială, Eu vă voi fi credința. Eu sunt dragoste pentru voi, iar Eu vă iubesc și vă iert. Eu vreau să vă vindec și să vă pansez rănile, să vă întăresc și să vă reînnoiesc mintea și spiritul.

Așa că nu fiți descurajați sau abătuți. Nu vă uitați înapoi și nu vă condamnați pentru greșelile sau păcatele trecutului. Trecutul este trecut. Am acoperit acele greșeli și păcate, iar ceea ce a fost roșu va fi făcut alb ca neaua. Pe cât de departe este estul de vest, pe atât de departe am depărtat greșelile voastre față de voi. Exact în momentul în care îmi cereți iertarea, în momentul în care îmi vorbiți, vă ofer iertarea Mea, astfel încât nu mai trebuie să vă îngrijorați sau să vă temeți sau să vă cărați poverile singuri.

Eu știu că veți avea întrebări legate de motivul pentru care treceți prin perioade dificile și cu multe încercări. Indiferent de circumstanțe, puteți avea încredere că viața fiecărei persoane este în mîinile Mele. Aveți încredere în Mine și căutați răspunsurile în Cuvântul Meu. Ascultați cuvintele pe care vi le spun personal atunci când vă rugați. Voi vorbi inimilor voastre; voi vorbi prin voi în profeție și prin Cuvântul Meu. Dacă veți cere, veți primi dacă veți avea credința să Mă căutați pentru răspunsurile la întrebările pe care le aveți.

Apropiați-vă de Mine, chemați-Mă, căutați-Mă, iar Eu voi fi cu voi să vă dau tot ce vă trebuie, să vă vindec orice rană, să vă întăresc fiecare bucățică frântă a inimii voastre. Veți descoperi că prin această experiență profundă și întunecată puteți câștiga o relație mai intimă cu Mine, care va face să vă apropiați mai mult de Mine, să Mă cunoașteți așa cum nu M-ați mai cunoscut vreodată, să simțiți mila și iertarea Mea așa cum nu le-ați mai simțit  înainte.

Această perioadă dificilă va avea ca rezultat o relație mai profundă cu Mine, o credință reînnoită, o înțelegere mai bună a înălțimii și profunzimii dragostei Mele pentru tine. Inima ta va fi plină până la revărsare cu recunoștință pentru dragostea și iertarea Mea, și te va face să împărtășești această dragoste cu alții. Cu toate că nu poți vedea acum, dar Eu te echipez prin durerea ta pentru a fi un instrument pe care-l voi folosi în moduri foarte eficiente și rodnice. Prin această frângere, vei fi refăcut și vei deveni o făptură nouă în mâinile Mele.

Așa că primește darurile pe care le am pentru tine – dragostea, iertarea și îndurarea Mea. Pe măsură ce primești aceste daruri, vei fi spălat de păcatele, omisiunile și greșelile tale și vei găsi o tărie și o ungere nouă. Iar acum că știi nevoia mare pentru harul Meu, îl vei căuta și îl vei găsi, și vei înțelege mai bine imensitatea dragostei Mele pentru tine. 

Păstorul cel Bun

”Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta.” – Proverbe 3:5 

Ca pe un miel fragil, Eu te port în vremuri de restriște cât și în vremuri confuze cu dureri și tristeți. Te țin aproape de Mine în vremuri ca acestea, protejându-te și având grijă de tine, ca un Bun Păstor. Tu ești mielul meu cel mic, iar Eu te iubesc cu drag. Am fost cu tine în toate necazurile și încercările prin care ai trecut.

Când credeai că ai ajuns în adâncurile iadului, Eu am fost cu tine. Când cel rău te-a atacat și a încercat să te înfrângă, Eu am fost acolo ca să te protejez, având grijă de tine și ocrotindu-te. În vremurile confuze, Eu te-am înconjurat cu aura dragostei, tăriei și harului Meu.

Îți cunosc toate gândurile și toate dorințele inimii, culcatul și trezitul tău îmi sunt atât de dragi. Îți cer doar să ai încredere în dragostea Mea, încredere că voi avea grijă de tine chiar și în valea umbrei morții. Nu contează condițiile, nu contează ce se întâmplă în jurul tău, nu contează cu ce te confrunți, ai încredere că voi avea grijă de tine; nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.

În vremurile confuze și pline de agonie ai avut încredere în Mine, iar în acea încredere ai găsit pacea, chiar și în toiul încercărilor. Trecând prin aceste perioade dificile, rugându-te la Mine, căutând în Cuvântul Meu mângâierea, ai învățat lecții importante – Eu sunt cu tine mereu. Duhul Meu îți va vorbi; Cuvintele Mele te vor mângâia. Eu sunt Mântuitorul, Dumnezeul, Prietenul și Mângâietorul tău. 

Stânca adăpostului tău

”Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.” – Psalmi 94:22 

Eu am mereu grijă de tine. Nu contează prin ce treci ori cât de singur te simți, ai încredere că sunt cu tine – știind cu exacticate circumstanțele în care te afli. Atunci când treci prin vremuri grele, este ușor să te simți abandonat. Așa că este important în vremuri ca acelea să îți spui adevărul: Nimic nu te poate separa de Prezența Mea iubitoare. Iar atunci când acest adevăr va pătrunde adânc în mintea și inima ta, Mă vei descoperi în toate experiențele dureroase prin care vei trece. Intimitatea pe care o împărtășești cu mine este intensificată de adversitate atunci când Mă inviți să fac parte din experiența ta.

Pentru a te bucura de aceste momente intime cu Mine, trebuie să ai încredere în Mine – refuzând să te bizui pe propria înțelepciune. Având încredere în Mine implică sprijinindu-te pe Mine pentru suport, tot așa cum sprijidindu-te de o stîncă masivă te ajută să stai în picioare atunci când ești obosit. Eu sunt într-adevăr Stânca adăpostului tău. Bucură-te în Cel ce te sprijină cu putere și care te iubește atât de tandru.

Copyright © 2024 The Family International