Septembrie 29, 2016
În clasa a noua eram un prost. Ba chiar mai rău, eram un prost de școală creștină. Aceștia sunt cei mai răi. Șase zile pe săptămână, între școala creștină și biserica în a cărei grijă era, eram în aceeași clădire ascultând aceleași lecții biblice, de cele mai multe ori de la aceiași oameni. Dar nu aveam prea multă credință pe care s-o numesc a mea.
Toate acestea au început să se schimbe în ultima zi de școală înainte de vacanța de Crăciun din decembrie 1990. Noi știm cu toții ce ar trebui să se întâmple în ultima zi de școală înainte de vacanța de Crăciun: nimic.
Ei bine, în acea zi, profesorul meu de religie a anunțat că băieții din clasa noastră vor fi trimiși, doi câte doi să-i viziteze pe oamenii în vârstă ai congregației noastre care nu puteau să iasă singuri. Presupun că intenția era să provoace o bucurie de Crăciun, dar așa cum vă puteți imagina, acest lucru nu s-a întâmplat. Ultimul lucru pe care am fi vrut să-l facem, în afară de teme de casă, în ultima zi de școală de dinainte de vacanța de Crăciun era să vizităm niște bătrâni pe care nu-i cunoșteam.
Singura mea consolare era că am fost pus împreună cu prietenul meu Brian. El era de acord cu nemulțumirea mea privind vizita la bătrâni. ”Ce vom face?” l-am întrebat. ”Nu vreau să merg să văd nici un om bătrân.”
”Am o idee,” răspunse Brian. ”Vom merge să vizităm o persoană și vom spune că pe ceilalți nu i-am găsit acasă. În felul ăsta, vom termina foarte repede și vom putea pleca la mall.”
Așa am întâlnit-o pe doamna Buckner. Locuia pe o străduță îngustă din Virginia, într-un apartament mic construit de nepotul ei, la capătul fermei sale.
Ne-a invitat să intrăm, și iată-ne acolo: un elev de clasa a unsprezecea cu un alt elev de clasa a noua și o văduvă de 89 de ani. Nu aveam prea multe în comun.
Chiar când credeam că situația nu poate deveni mai jenantă, doamna Buckner a spus, ”Haideți să cântăm colinde împreună.” Am reușit să terminăm Silent Night, după ce ne-am încurcat de câteva ori, iar doamna Buckner a decis că o singură colindă este de ajuns.
”Ei bine, doamna Buckner, ” a spus Brian, ”ar trebui să mergem.”
”Da, trebuie să mai vizităm încă o persoană înainte de a ne întoarce la școală,” am mințit și eu.
După aceea ea a întrebat, ”Putem să ne rugăm împreună înainte de a pleca?”
M-am rugat, s-a rugat și Brian – a durat vreo 45 de secunde. După aceea s-a rugat doamna Buckner.
În acel moment, cu toate că am fost în biserică toată viața mea și am auzit mii de rugăciuni. Dar niciodată n-am auzit așa ceva. Îmi amintesc că m-am uitat în sus ca să mă asigur că nu stătea Isus lângă ea, pentru că așa mi se părea. Îi vorbea lui Dumnezeu de parcă L-ar fi cunoscut, cu o încredere și o modestie care vin doar atunci când ești sigur că ești ascultat.
Am plecat de la dânsa și ne-am îndreptat spre mall, încercând să ne întâlnim cu niște fete. Dar îmi amintesc că Brian mi-a spus, ”Este o doamnă foarte mișto.” Eu am fost de acord.
După doi ani de zile, m-am trezit cu un sentiment ciudat. De regulă mă trezeam gândindu-mă la baschet sau la prietena mea, dar în dimineața aceasta m-am trezit gândindu-mă la doamna Buckner, și nici până azi nu știu de ce.
Dar până la urmă mergeam pe străduța îngustă ce ducea spre casa ei. ”Doamna Buckner”, am spus, ”probabil că nu vă amintiți de mine, dar în urmă cu doi ani am venit la dumneavoastră cu prietenul meu Brian. Numele meu este John.”
”John” spuse ea zâmbind. ”M-am rugat pentru tine în dimineața asta.”
Din acel moment, doamna Buckner mi-a devenit un prieten foarte apropiat. Ea s-a rugat pentru mine în fiecare zi a vieții ei. Nici până astăzi nu îmi pot imagina cum sau ce ar fi devenit viața mea fără rugăciunile ei.
La vârsta de paisprezece ani, m-am trezit – aparent din întâmplare – în casa unei femei de 89 de ani pe care nu o cunoșteam și pe care nu doream neapărat să o cunosc. N-am vrut să fiu acolo. I-am mințit. Și cu toate acestea, Dumnezeu a folosit-o ca să-mi modifice traiectoria vieții. Mult mai târziu am aflat că a avut un impact asupra vieții multora din acea comunitate.
Asta se întâmplă atunci când îl cunoști pe Isus și îi tratezi pe alții ca pe adevărații purtători ai chipului. Dumnezeu ne folosește de multe ori în moduri în care nu ni le putem imagina.
Copyright © 2024 The Family International