Propovăduind Evanghelia

Iulie 19, 2016

De Peter Amsterdam

Unele dintre ultimele cuvinte ale lui Isus pentru ucenicii Săi, înainte de a se urca la Ceruri, au fost: ”Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.”1

Cu patruzeci și trei de zile mai devreme murea pe cruce, iar după trei zile înviase dintre morți. Scopul a fost ca întreaga omenire să poate avea posibilitatea de a fi iertată de păcatele ei și să fie împăcată cu Dumnezeu, având viață veșnică. Isus și-a împlinit misiunea Lui pe Pământ. Moartea și învierea Lui au făcut posibilă mântuirea. El a făcut posibil ca noi să putem trăi veșnic cu El.

De-a lungul ultimilor ani ai vieții Sale, El a pus în aplicare o strategie dublă: să propovăduiască mesajul împărăției și al mântuirii, și să găsească un grup de oameni care să-i îmbrățișeze învățăturile și care să-l asiste în răspândirea mesajului Său altora – în a face ucenici. Odată ce a dat ucenicilor Săi tot ce era necesar, El putea să plece și Duhul Sfânt urma să vină și să-i întărească pe ucenicii Săi pentru a duce mesajul în întreaga lume.

Isus și-a petrecut anii slujbei publice propovăduind, învățând și antrenând. După puțin timp după ce a fost botezat de Ioan Botezătorul în râul Iordan, și după ce a postit 40 de zile și 40 de nopți, Isus s-a dus să locuiască în Capernaum în zona Galileii. Din acel moment El a început, așa cum ne spune Evanghelia după Marcu, ”Isus a venit în Galilea, și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ”S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”2 Isus a făcut un lucru destul de clar despre menirea Sa, și anume că propovăduirea Evangheliei era unul dintre lucrurile pentru care se afla pe Pământ, atunci când a spus: ”Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și în alte cetăți; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.”3

Isus a fost trimis să propovăduiască Evanghelia și i-a învățat pe ucenicii Săi să facă la fel. ”Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu, și să tămăduiască pe cei bolnavi.”4 Prin exemplul Său, El i-a învățat pe ucenicii Săi să facă la fel și le-a oferit oportunități pentru a propovădui ei înșiși.

După moartea și învierea Sa, Isus le-a spus: ”Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.”5 Chiar înainte de a se depărta la Ceruri, El a spus: ”Ci voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfând peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginile pământului.”6 La numai câteva zile după aceasta, Duhul Sfânt s-a pogorât, iar primii ucenici propovăduiau cu putere Evanghelia în Ierusalim, iar după aceea în tot Israelul, în afara Israelului și în toată lumea.

Creștinismul se răspândește prin propovăduirea Evangheliei. Darul mântuirii dat de moartea lui Isus este oferit altora prin mărturisit. Dacă primii ucenici n-ar fi propovăduit Evanghelia și nu i-ar fi învățat pe alții să facă la fel, Evanghelia n-ar fi fost cunoscută. Dumnezeu ne-a dat ceva atât de măreț, ceva care să schimbe pentru totdeauna viețile oamenilor și este responsabilitatea noastră, ca ucenici, să o împărtășim și altora pentru a le oferi și lor aceeași oportunitate.

Evanghelia este propovăduită prin cuvintele pe care le rostesc ucenicii, prin viețile pe care ei le trăiesc și prin manifestarea Duhului Sfânt din ei.

Parte a propovăduirii Evangheliei este modul în care îți trăiești viața, astfel încât ceilalți să vadă lumina lui Dumnezeu în tine – preocupările pe care le ai, bucuria, integritatea, manifestarea lui Dumnezeu și a dragostei Sale în tine, Spiritul Său trăind în tine. Tu ai lumina vieții – Isus – în tine, iar dacă îți trăiești credința, atunci viața ta va fi văzută ca o viață dătătoare de lumină. Atunci când oamenii te văd și văd lucrurile pe care le faci, ei vor vedea și vor simți Duhul lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne cere să trăim într-un mod care îl comunică pe El celorlalți, nu doar în cuvinte, dar în fapte și în adevăr. Cuvintele sunt importante, bine-nțeles, deoarece prin cuvintele tale vei explica mântuirea și vei spune despre dragostea lui Isus; dar faptele tale, faptele tale bune, exemplul tău, dragostea și bunătatea pe care le arăți oamenilor, grija ta față de ei, toate acestea vor arăta că cuvintele pe care le rostești despre Isus sunt adevărate, deoarece cei cărora le vorbești vor simți că-L emani pe Isus.

Ucenicii sunt chemați să fie pregătiți să mărturisească, să se roage pentru alții și să-i ajute pe cei pe care Dumnezeu îi aduce în calea lor. 2 Timotei 4:2 exprimă acest concept destul de bine atunci când spune ”propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp”. Fraza ”la timp și ne la timp” este tradusă în anumite versiuni ca și persistă asupra lui chiar dacă este potrivit sau nu; persistă chiar dacă timpul este favorabil sau nu. Niciodată nu poți ști când te vei întâlni cu cineva care are nevoie de mesajul lui Dumnezeu, iar atunci când se întâmplă, ca ucenic, trebuie să fii pregătit să le împărtășești adevărul lui Dumnezeu.

Isus era pregătit să fie acolo pentru oricine, indiferent de circumstanțe. El s-a întâlnit cu multe situații în care trebuie să acționeze imediat – să mărturisească, să iubească, să câștige, să vindece, să ierte, să facă un miracol. El a profitat de fiecare ocazie ivită.

Unele dintre aceste exemple sunt, femeia din Samaria7, nunta din Cana8, femeia prinsă în adulter9, tânărul bogat10, Zacheu11, Pilat12, și tâlharul de pe cruce13. Isus era pregătit la timp și ne la timp. El era acolo pentru oricine era trimis de Tatăl Său.

Isus s-a apropiat de cei pe care a vrut să-i ajute – păcătoșii care aveau nevoie de mântuire. Cei pe care i-a întâlnit și cu care a mâncat nu erau întotdeauna cei considerați neprihăniți ori cei ce ”trăiau așa cum trebuie”. El era dispus să vorbească celor pe care alții îi respingeau – vameșii urâți de toți ceilalți, păcătoșii, cei necurați și cei nevrednici. El a fost criticat atunci când se asocia cu cei de la marginea societății, dar El a spus clar cât de important este fiecare suflet, indiferent de circumstanțele în care se află.

Fiecare persoană este de preț pentru Dumnezeu. El vrea ca fiecare să primească mântuirea, El bucurându-se atunci când ei o primesc. Dumnezeu nu este părtinitor. Fiecare, indiferent de statutul lor, este un păcătos în fața Lui, având nevoie de dragostea Sa și de mântuire. Treaba unui Creștin este de a propovădui Evanghelia fiecăruia, dar mai ales celor pe care El îi aduce să ne intersecteze calea.

A fi pregătit să propovăduiești Evanhelia cu cei ce-ți intersectează calea înseamnă a nu te limita doar celor cărora le mărturisești, ori celor pe care îi înveți, sau numai celor cu care ești obișnuit sau cu care te simți confortabil. Apropiindu-te de cei mai săraci, ori din clasa de mijloc ori din cea superioară este important pentru Domnul. El poate face un ucenic din oricine care are o inimă schimbată, care învață să îl iubească și care vrea să-i slujească. Ar trebui să mărturisești oricărei persoane pe care Dumnezeu ți-o aduce.

Propovăduirea era un lucru pe care Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să facă. Era însărcinarea pe care le-a dat-o. Ucenicii din ziua de azi au aceeași însărcinare. Noi trebuie să ne lăsăm lumina să lumineze și să mărtusirim celor pe care Dumnezeu ni-i aduce în cale.