Iunie 3, 2016
Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. – Isaia 43:2
Atunci când doamna Booth, mama Armatei Salvării, era pe moarte, ea a spus abia şoptind, „Apele se ridică, dar eu nu mă scufund.” Dar ea a spus aceste cuvinte pe tot parcursul vieţii ei. Şi alte ape în afară de cele ale morţii s-au strâns în jurul sufletului ei. Dar ea nu s-a scufundat niciodată! Bunul Domn a făcut-o flotabilă, iar ea plutea prin furtună!
Aceasta este promisiunea Domnului, nu că apele necazurilor nu se vor apropia de credincios, dar că ele nu îl vor îneca. El îşi va ţine capul deasupra lor. Da, lui îi va fi dat harul de a fi mereu la suprafaţă. El nu va fi niciodată dedesubt, mereu deasupra! Este darul minunat al flotabilităţii spirituale, spirite bune sfinţite, puterea nădejdii creştine. Atunci când suntem în Isus Hristos, circumstanţele nu ne vor fi niciodată stăpân. Unul singur este Stăpânul nostru, iar noi suntem mai mult decât învingători în Cel ce ne-a iubit şi care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său. – J. H. Jowett
În 2 Corinteni 4:7-9, citim: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.”
Această bucurie, această flotabilitate nu înseamnă că suntem imuni la suferinţă; înseamnă că nu putem fi scufundaţi. Noi ne udăm mereu, suntem mereu împinşi spre fund. În ciuda acestui fapt, noi nu rămânem jos, nu ne scufundăm. – Tim Keller
Flotabilitatea noastră vine de la faptul că ne concentrăm asupra privilegiilor de neschimbat pe care le avem în Dumnezeu, mai exact, acces complet la Tatăl nostru etern şi milostiv. – Autor necunoscut
Dumnezeu pare să ne ceară experienţe mai profunde pe măsură ce continuăm drumul pe cărarea cerească. La început, apa încercărilor este doar pînă la gleznă, iar mai apoi până la genunchi, ca mai apoi să fie atât de adâncă încât să trebuiscă să înotăm. A înota deasupra necazurilor n-ar fi posibil în apă ce ne ajunge până la glezne. Ce bine că Domnul ne dă necazurile cu măsură, care oricât ar fi de grele putem să trecem de ele cu bine. – W. M. Wadsworth
Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc. – Isaia 40:31
Iată analogia ce-mi vine în minte: mă simt ca şi cum aş pluti pe apa dintr-o piscină pe una dintre saltelele acelea gonflabile. Când te aşezi pe o asemenea saltea, iar unul dintre prietenii tăi încearcă să te împingă la fund, nu pot s-o facă decât pentru puţin timp. De ce? Cred că se numeşte flotabilitate.
Definiţia flotabilităţii în Wikipedia (o găsim pe WWW, deci trebuie să fie corectă, nu-i aşa?): „o forţă ce acţionează de jos în sus, cauzată de presiunea lichidului şi care se opune greutăţii unui obiect.” Continuă cu, „dacă obiectul este mai puţin dens decât lichidul sau dacă este construit ca o barcă, forţa poate să ţină obiectul plutind.”
Ei bine, aceasta este difiniţia. Rugăciunea este Forţa ce acţionează de jos în sus! Atâta timp cât oamenii lui Dumnezeu se roagă pentru mine, pur şi simplu nu m-am scufundat, n-aş fi putut să mă scufund, cu siguranţă nu voi rămâne la fund. El nu lasă ca acest lucru să se întâmple. Când mai pui la socoteală şi faptul că noi, ca şi creştini, avem o densitate mai mică – Isus trăieşte în noi – şi suntem şi construiţi aşa cum trebuie – noi suntem în Hristos – nu te-ai putea găsi într-o poziţie mai bună! Nu-i aşa? Pune cele două lucruri împreună şi vei avea ca rezultat flotabilitatea spirituală.
Dar, din nou, noi toţi suntem umani. Asta nu înseamnă că nu te scufunzi. Înseamnă doar că cu rugăciune şi cu Isus, nu vei rămâne scufundat.
De fapt, cu cât cobori mai mult, vei urca cu o viteză mai mare, din cauza forţei lui Arhimede. Încearcă să împingi o minge sub apă şi vei vedea ce vreau să zic. Ţâşneşte din apă foarte repede şi puternic.
Încep să îmi dau seama că această forţă a lui Arhimede este mereu mai puternică decât orice greutate – inclusiv cancerul şi toate necunoscutele ce-l înconjoară – care încearcă să mă împingă la fund. – John D. Talbert
* * *
Cei ce zboară în aparate de zbor, ne spun că una dintre primele reguli pe care le învaţă este să-şi direcţioneze aparatul de zbor spre vânt şi să zboare împotriva lui. Vântul ridică aparatul de zbor spre noi culmi. De unde au învăţat asta? Au învăţat-o de la păsări. Dacă o pasăre zboară doar de plăcere, zboară pe aripile vântului. Dar dacă pasărea simte un pericol iminent, se întoarce cu faţa la vânt pentru a putea urca mai sus, zburând spre soare.
Suferinţa este vântul lui Dumnezeu, vântul puternic al Lui. Mai sunt şi uraganele lui Dumnezeu, care iau viaţa umană şi o duc spre niveluri superioare spre cerurile lui Dumnezeu.
Poţi observa acest fenomen vara, într-o zi călduroasă când abia de mai poţi respira. La orizont apare un nor care începe să crească şi să crească şi care binecuvânta lumea cu umbra lui. Mai apoi începea furtuna cu tunetele şi fulgerele ce o însoţeau. Furtuna acoperea lumea, iar atmosfera se curăţa; o nouă viaţă era în aer, iar lumea se schimbase.
Viaţa umană funcţionează după exact aceleaşi principii. Atunci când vine furtuna, atmosfera se schimbă, se curăţă, plină de o viaţă nouă; iar o parte din Rai vine pe pământ. – Streams în the Desert, Volumul 1
* * *
Obstacolele ar trebui să ne facă să cântăm. Vântul îşi găseşte vocea, nu atunci când trece pe deasupra mării deschise, ci atunci când este obstrucţionat de braţele larg deschise ale brazilor, sau atunci când este prins de coardele unei harpe eoliene. Atunci are cântece de putere şi frumuseţe. Lasă-ţi sufletul eliberat să zboare peste obstacolele vieţii, prin pădurile cenuşii ale durerii, împotriva micilor obstacole pe care dragostea le foloseşte, iar atunci, îşi va găsi vocea cântecului. – Mrs. Charles E. Cowman
Copyright © 2024 The Family International