Lasă-L pe Dumnezeu să planifice

Mai 3, 2016

Compilaţie

Oswald Chambers a enunţat una dintre mantrele mele preferate. „Lasă-L pe Dumnezeu să planifice.” Aceste cuvinte i-au capturat încrederea în suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Şi este acest gen de încredere ce ne dă o nădejde sfântă.

Majoritatea problemelor noastre emoţionale sunt simptome ale unei probleme cu adânci rădăcini spirituale: lipsa de încredere în suveranitatea lui Dumnezeu. Este lipsa noastră de încredere în El ce rezultă în niveluri ridicate de vină din trecut, stres din prezent şi frică de viitor. Şi dacă îl vom lăsa, acest monstru ce trei capete ne va goli de toată încrederea pe care o avem până ce ne pierdem sensul destinului.

Mulţi dintre noi găsim încrederea în lucrurile pe care le putem controla, dar este un fals simţ al încrederii. Încrederea sfântă nu depinde de circumstanţe. Este providenţială. De mult prea multe ori lăsăm circumstanţele să intervină între Dumnezeu şi noi. Încrederea sfântă îl pune pe Dumnezeu între noi şi circumstanţe. Iar atunci când facem acest lucru, Cel Atotputernic face pitici din giganţii vieţilor noastre.

Să fim sinceri: vrem să controlăm tot. Vrem să ne controlăm circumstanţele. Vrem să-i controlăm pe alţii. Iar într-un final, vrem să-L controlăm pe însuşi Dumnezeu. Facem asta în numele sanctificării, dar este o pseudosanctificare. Nu este mai mult decât, sau ar trebui să spun că nu este mai nimic decât o încercare eşuată de a ne ajuta. Lipsa de încredere este mai mult decât a refuza ajutorul lui Dumnezeu. Este o încercare mândră de a-L ajuta pe Dumnezeu făcându-I munca în locul Lui. Noi ne jucăm de-a Dumnezeu încercând să controlăm totul şi pe toată lumea. Dar Dumnezeu nu ne-a chemat să fim Dumnezeu. El ne-a chemat să fim noi înşine. Iar problemele noastre de control sunt de fapt probleme de încredere. Cu cât ne încredem mai puţin în Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să controlăm.

Nimic nu este mai spiritual, emoţional sau relaţional obositor decât să pretinzi că menţii planetele pe orbite. Iar reciproca este de asemenea adevărată. Cea mai mare libertate din lume este cedarea controlului şi lăsându-ţi viaţa în mâinile Celui Suveran. – Mark Batterson 

Ajungând acolo

„Veniţi după Mine”. – Marcu 1:17 

Una dintre cele mai mari piedici în a veni la Isus este scuza temperamentului. Noi ne facem temperamentul afinităţile naturale bariere în calea spre Isus. Primul lucru pe care-l observăm atunci când venim la Isus este că El nu acordă nicio atenţie afinităţilor noastre naturale. Noi avem noţiunea că putem să ne consacrăm darurile lui Dumnezeu. Tu nu poţi consacra ceva ce nu este al tău; există un singur lucru pe care îl poţi consacra lui Dumnezeu, iar acela este dreptul la tine însuţi. Dacă îi vei da lui Dumnezeu dreptul la tine însuţi, El va face un experiment sfânt din tine. Experimentele lui Dumnezeu reuşesc întotdeauna.

Una dintre caracteristicile definitorii ale unui sfânt este originalitatea morală ce izvorăşte din faptul că s-a lăsat abandonat în Isus Hristos. În viaţa unui sfânt există acest extraordinar izvor de viaţî originală tot timpul; Spiritul lui Dumnezeu este un izvor de apă ce este mereu proaspăt. Sfântul îşi dă seama că este Dumnezeu Cel ce plănuieşte circumstanţele, astfel că nu există văicăreală ci pur şi simplu un abandon în Isus. Niciodată să nu faci un principiu din experienţa ta; lasă-l pe Dumnezeu să fie la fel de original cu alţi oameni precum este cu tine.

Dacă te abandonezi lui Isus şi vii atunci când El spune „Vino,” El va continua să spună prin tine „Vino”; tu vei merge prin viaţă reproducând ecoul lui Hristos, „Vino”. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care s-a abandonat şi a venit la Isus. – Oswald Chambers

Jocul de şah a lui Dumnezeu

Atunci când Dumnezeul tablei de şah ridică o piesă şi o mută pe o altă poziţie, piesa de şah nu începe să se contrazică. Nu protestează; nu încearcă să-L ţină pe Jucătorul de Şah de la a o muta. Nu spune, „Nu, nu vreau să merg pe acea poziţie, acolo. Nu, sunt un cal şi nu vreu să sar peste acea piesă. Vreau să sar peste acea piesă de acolo.” 

Piesele de şah nu se ceartă cu Cel care le-a făcut şi cu Creatorul jucătorului, ele stau ascultătoare şi se împacă cu poziţia în care sunt puse şi merg acolo unde le trimite. Tu crezi asta? Atunci de ce te îngrijorezi? Tu eşti în mâinile Sale! Gândeşte-te la asta atunci când eşti tentat să îţi fie frică şi să te îngrijorezi de viitor. De ce să te îngrijorezi? Tu eşti în mâinile Jucătorului Maestru şi dacă îl vei lăsa, El te va aşeza acolo unde va vrea El să fii, iar tu poţi avea încredere în Tatăl tău ceresc că El vrea pentru tine tot ce este mai bun. Dumnezeu trebuie doar să te mute sau să mute circumstanţele din viaţa ta pentru a te poziţiona acolo unde te vrea El cel mai mult la un anumit timp.

De-a lungul vieţii mele i-am slujit în tot felul de moduri. Nici n-ai putea să-ţi imaginezi în câte. Am mers acolo unde m-a mânat mâna Sa, pe orice poziţie m-a vrut şi am încercat să fiu piesa pe care dorea El să fiu.

De câte ori am luat vreo decizie de a face ceva şi Domnul m-a oprit? Este de-a dreptul jenant! Am vrut să fac foarte multe lucruri pe care n-am mai apucat să le fac. Am vrut să merg în foarte multe locuri în care n-am mai apucat să merg. Ne plănuisem să călătorim şi mai mult decât am făcut-o deja. Într-una dintre aceste ultime dăţi, Dumnezeu m-a oprit şi mi-a dat ceva mult mai bun şi mai important de făcut, care a sfârşit prin faptul că mult mai mulţi oameni au fost evanghelizaţi. Căile Lui sunt mai înalte decât căile noastre, iar gândurile Lui sunt mai înalte decât gândurile noastre.

Noi ar trebui să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate greşelile pe care nu le facem! De ce nu-i mulţumeşti tu lui Dumnezeu pentru toate greşelile pe care nu le faci în loc de a te plânge de greşelile pe care le faci, spunând, „Doamne, de ce m-ai lăsat să fac asta? De ce nu m-ai oprit?” Poate că El a vrut ca tu să înveţi lecţia că cea mai importantă decizie pe care o ai de luat este de a fi ascultător Maestrului tablei de şah. Tu poţi alege să nu fii ascultător. Tu eşti un agent moral liber. Este o ţară liberă. Este alegerea ta de a-ţi plasa viaţa în mâinile Marelui Maestru de şah, dar dacă alegi să nu o faci, eşti liber să nu o faci.

De ce să nu alegi să-ţi pui viaţa în mâinile Sale? Tu ai ales să îl urmezi şi să îi slujeşti Domnului, să îi cauţi voia pentru planurile tale şi pentru viitorul tău. El este Jucătorul Maestru de şah, iar tu poţi avea încredere că orice mutări va face în viaţa ta, El va face în aşa fel încât toate lucrurile să lucreze împreună spre binele tău.

 

Copyright © 2024 The Family International