Aprilie 19, 2016
Am citit zilele trecute un citat ce m-a făcut să mă gândesc profund, care spunea: ”Sunt două lucruri pe care le-am învățat: Există un Dumnezeu. Iar Acela nu sunt Eu.”
Când începi să te gândești sau să diseci unele schimbări pe care Domnul le aduce în viața ta, sau direcția nouă în care te conduce, poți începe să te întrebi de ce face aceste lucruri, de ce te conduce înspre a renunța la anumite lucruri la care poate că țineai de ani de zile, sau de ce îți cere să schimbi modul în care făceai anumite lucruri.
Uneori simți că ai vrea ca schimbările să se întâmple mai rapid, iar alteori simți că ar trebui să se întâmple mai gradual. Uneori ești fericit că anumite lucruri sau probleme sunt abordate sau schimbate, iar alteori ai prefera ca lucrurile să rămână așa cum erau și ți-e teamă și de gândul că ceva ar putea să se schimbe într-o anumită zonă. Inițial s-ar putea să te simți în necunoștință de cauză, sau să te simți că nu înțelegi pe deplin modul în care Domnul te conduce și te îngrijorezi despre cum se vor termina toate aceste schimbări.
Mă gândeam la aceste lucruri și mi-am dat seama că la baza lor este simplul principiu de a ne încrede că Domnul este în control. Adevărul exprimat în acest citat este următorul: Dumnezeu este Dumnezeu, iar noi nu suntem. Având maturitatea spirituală de a ne încrede în Domnul și de a ”curge” cu El, chiar și atunci când nu înțelegem totul este fundamental Creștinismului, uceniciei și credinței. Așa cum înțelept a spus Elisabeth Elliot, soția misionarului și martirului Jim Elliot, ”Adevărata credință intră în acțiune atunci când nu există răspunsuri.”
Având credință nu înseamnă să renunți la intelectualitatea sau logica ta. A avea credință nu înseamnă că nu-L poți întreba pe Domnul întrebările pe care le ai și să-I cauți răspunsurile. A avea credință nu înseamnă că nu poți face pace cu Domnul referitor la lucrurile ce te îngrijorează – fie o schimbare ce te lovește din flancul stâng, sau ceva ce sperai să se schimbe într-un anumit fel, dar nu s-a întâmplat. În orice caz, atunci când totul s-a terminat, este înțelept să ai încredere și să accepți faptul că sunt anumite răspunsuri pe care Dumnezeu le știe, iar noi nu le știm. Atunci când te încrezi în Domnul, aduce roadă bună în viața ta, iar tu găsești pace și serenitate mult mai ușor. Este de asemenea bine să ne reamintim faptul că de regulă, cu timpul lucrurile se limpezesc.
Căile lui Dumnezeu sunt cu atât mai sus decât ale noastre, iar urmându-L se rezumă la a avea credință, ceea ce nu-i dependentă de înțelegerea noastră. Bine-nțeles că dacă Domnul ne poate explica de ce ne cere să facem anumite schimbări sau o mutare într-o direcție nouă, este foarte drăguț din partea Lui, dar El nu ne datorează acest lucru.
Este bine să ne reamintim, că la urma urmei, Dumnezeu este Dumnezeu. El are un plan, iar El este în control. Este frumos atunci când ne poate explica lucrurile pentru propria noastră satisfacție, atunci când mințile noastre pot înțelege marile lucrări ale lui Dumnezeu, dar aceasta nu este o premisă pentru a ne încrede sau pentru a-L asculta.
Mereu vor fi lucruri pe care nu le vom înțelege. Nu vom putea mereu să înțelegem totul așa cum am vrea. Mereu va exista acel element care v-a trebui luat prin credință, deoarece aceste este un fundament de bază al vieții noastre Creștine.
Noi suntem umani; Dumnezeu este divin. Și-I mulțumim lui Dumnezeu că El este Dumnezeu și nu noi. – Peter Amsterdam
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am învățat la seminar a fost acela când unul dintre profesori a scris pe tablă, ”Există un Dumnezeu. Tu nu ești Acela.” Și cât de adevărată s-a dovedit a fi acea afirmație! De-a lungul anilor am descoperit cât de nechibzuit, fără experiență și neștiutor eram cu adevărat. De asemenea am observat că Dumnezeu nu se consulta cu mine atunci când lua anumite decizii despre mersul universului. Și dacă acest lucru nu era îndeajuns de umilitor, El nu mi-a acceptat nici una dintre sugestiile mele despre cum ar trebui să decurgă lucrurile în propria-mi viață. Nu înțeleg de ce Dumnezeu nu mi-a acceptat sugestiile. Dar, totul se rezumă la un singur lucru: Există un Dumnezeu. Eu nu sunt Acela!...
Uitându-mă retrospectiv la viața mea și amintindu-mi unele rugăciuni și dorințe ale inimii pe care le-am avut, sunt foarte fericit că El nu mi-a răspuns la cele mai multe dintre ele. De multe ori mă copleșesc amintirile când mă gândesc la unele dintre cererile imature și egoiste pe care I le-am adresat. Cu cât îmbătrânesc, cu atât mai mult rugăciunile mele includ mulțumiri Domnului pentru că nu mi-a răspuns rugăciunilor. Acum, mă trezesc rugându-mă ca Dumnezeu să facă cu mine ce crea și să mă învețe să fac ce vrea El.
Eu nu sunt Dumnezeu. Cu cât îmi dau seama mai mult de aceasta, cu atât accept mai mult faptul că Dumnezeu știe mai multe decât mine, iar El poate să vadă și în viitor. El poate cu ușurință să includă în viața mea ( și a ta) răspunsuri sau refuzuri la rugăciuni. De fapt, El este destul de bun în a ne suplini în moduri în care nici nu ne-am fi gândit. El este atâd de înțelept și atât de perfect și atât de incredibil de bun încât ne putem încrede cu totul în El pentru a ne asculta rugăciunile știind ce este cel mai bine pentru noi, chiar dacă nu i le ridicăm.
De aceea, uneori trebuie să ne mărturisim ignoranța în fața lui Dumnezeu, din moment ce nu înțelegem motivul pentru care El nu ne răspunde anumitor rugăciuni, cum ar fi vindecându-i pe alții sau mântuindu-i pe alții în modul în care ni-l dorim. Dar, nu suntem noi cei care trebuie să decidem care a primit răspunsul și care nu l-a primit. Nu este lumea noastră. Este lumea lui Dumnezeu. Noi suntem oamenii Lui, iar noi trebuie doar să-L urmăm și să-L căutăm în viețile noastre, indiferent ce ar fi. El trebuie să primească slava și nu noi...
Este reconfortant să știu că Dumnezeu este în control și nu eu. Este reconfortant să știu că Dumnezeu mă iubește mai mult decât mi-aș putea imagina. Este reconfortant să știu că Dumnezeu poate vedea viitorul și că El îl are pregătit pentru mine. Este reconfortant să știu că mă încred într-un Dumnezeu infinit de bun, un Dumnezeu sfânt, iar El va avea grijă de mine în orice condiții. – Matt Slick
Copyright © 2024 The Family International