Februarie 25, 2016
Hristos va veni la tine oferindu-ţi consolarea Sa, dacă pregăteşti un loc potrivit pentru El în inima ta, a cărui frumuseţe şi glorie, în care El îşi găseşte plăcerea, sunt toate din interior. Vizitele sale făcute omului interior sunt dese, părtăşia Sa fiind dulce şi plină de consolare, pacea Sa este măreaţă, iar intimitatea Sa este într-adevăr extraordinară.
Aşadar, suflete credincios, pregăteşte-ţi inima pentru acest Mire, pentru ca El să vină şi să locuiască în tine; El însuşi spune: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.”
Fă loc aşadar lui Hristos, deoarece atunci când îl ai pe Hristos eşti bogat, iar El îţi este suficient. El îţi va suplini nevoile. El îţi va suplini toate dorinţele, pentru ca tu să nu trebuiască să-ţi pui încrederea în fragilii şi schimbătorii oameni. Hristos rămâne pentru totdeauna, stând ferm cu noi până la sfârşit.
Nu pune multă încredere în oameni, care sunt slabi şi muritori, chiar de-ar fi ajutători şi prietenoşi; şi nu te supăra prea mult dacă uneori te contrazice şi ţi se împotriveşte. Cei ce sunt cu noi astăzi, s-ar putea să fie împotriva noastră mâine şi vice versa, pentru că oamenii se schimbă cu vântul. Puneţi toată încrederea în Dumnezeu; îngăduie ca El să-ţi fie teama şi dragostea. El va răspunde de tine; El va face tot ce este mai bine pentru tine. – Thomas a Kempis2
„Iată, Eu stau la uşă şi bat...”3 Stau la uşa inimii tale, ziua şi noaptea. Da, chiar şi atunci când te îndoieşti că aş fi Eu, chiar şi atunci când nu Mă asculţi, sunt tot acolo. Aştept până şi cel mai mic semn de răspuns, cea mai şoptită rugăciune, care să Mă lase să intru.
Vreau să ştii că ori de câte ori mă inviţi, Eu voi intra. Eu intru, tăcut şi nevăzut, dar cu tărie şi dragoste infinite, aducând cu Mine multe daruri ale Spiritului Meu. Eu vin cu mila Mea, cu dorinţa de a ierta, cu dragoste ce depăşeşte înţelegerea ta. Aşa cum M-a iubit Tatăl pe Mine, aşa te-am iubit şi Eu pe tine. Vin cu dorinţa de a te calma, da a-ţi da tărie, de a te ridica şi de a-ţi vindeca toate rănile. Îţi aduc lumina Mea pentru a înlătura întunericul tău şi toate îndoielile tale. Vin cu tăria Mea pentru a-ţi putea căra toate poverile tale; cu mila Mea, pentru a-ţi atinge inima şi a-ţi reface viaţa; cu pacea Mea, pentru a aduce linişte în sufletul tău. Te cunosc pe dinăuntru şi pe dinafară. Ştiu totul despre tine. Fiecare fir de păr din caput tău este numărat. Nu este nimic lipsit de importanţă din viaţa ta. Toţi aceşti ani te-am urmărit şi chiar şi în momentele de rătăcire te-am iubit. Cunosc fiecare problemă pe care o ai, îţi ştiu toate nevoile şi toate dorinţele, şi da, îţi cunosc toate păcatele. Cu toate acestea, voi repeta din nou că te iubesc, nu pentru ce ai făcut sau pentru ce n-ai făcut, ci doar pentru tine însuţi, de dragul frumuseţii şi a valorii pe care Tatăl Meu ţi-a dat-o, creîndu-te după propria Sa asemănare. Acea valoare de care deseori uiţi, acea frumuseţe pe care ai acoperit-o cu păcat. Te iubesc aşa cum eşti, iar Eu mi-am vărsat sângele pentru a te recâştiga.
Ştiu ce ai în inimă. Îţi cunosc singurătatea, durerea şi sentimentul de pierdere, condamnarea la care te supui şi umilirea. Eu am trecut prin toate acestea înaintea ta şi de dragul tău, pentru ca cu să te poţi bucura în tăria Mea şi în victorie. Îţi ştiu dorinţa de dragoste, setea de a fi iubit. De câte ori nu ai însetat degeaba, căutând dragostea în mod egoist, zbătându-te să umpli golul interior cu plăceri temporare sau cu un întuneric şi mai mare adus de păcat. Însetezi după dragoste? Îţi voi stinge setea şi te voi umple. Însetezi după grijă şi atenţie? Eu am grijă de tine, mai mult decât ţi-ai putea imagina – chiar până la moarte pe cruce de dragul tău. Eu însetez după tine. Da, acesta este singurul mod în care-Mi pot exprima dragostea faţă de tine. Însetez după tine, însetez să te iubesc şi însetez după dragostea ta. Îmi eşti foarte scump. Însetez după tine. Vino la Mine şi îţi voi umple inima şi-ţi voi vindeca rănile. Te voi recrea într-o creaţie nouă, şi chiar şi în încercările tale îţi voi da pace. Însetez după tine. Să nu te îndoieşti niciodată de mila Mea, de dorinţa Mea de a ierta, de dorinţa de a te binecuvânta şi de a trăi în tine. Însetez după tine. Dacă în ochii lumii pari de o importanţă minoră, asta nu înseamnă nimic. În această lume n-am pe nimeni mai important decât tine. Însetez după tine. Deschide-te faţă de Mine, vino la Mine, însetează după Mine. Dă-Mi viaţa ta şi-ţi voi arăta cât de mult însemni pentru inima Mea.
Văd locul pe care Tatăl Meu l-a pregătit pentru tine în împărăţia Mea. Aminteşte-ţi că pe acest pămând eşti doar un călător, în drumul spre casă.
Nu contează cât de mult te-ai rătăcit, nu contează de câte ori M-ai uitat, nu contează câte cruci poţi căra, este un singur lucru pe care trebuie să ţi-l aminteşti şi care este adevărat, şi care nu se va schimba niciodată: însetez după tine, exact aşa cum eşti. – Isus, vorbind în profeţie, scrisă de Maica Tereza4
„Dragostea Ta este mai bună decât vinul.”5
Nimic nu oferă credinciosului mai multă bucurie decât părtăşia cu Hristos. El are bucurie ca alţii în clipele cele mai fericite ale vieţii, el poate fi fericit, atât în darurile lui Dumnezeu cât şi în munca lui Dumnezeu; dar în toate acestea separat, cât şi în toate acestea împreună, el nu găseşte atâta bucurie nicăieri decât în persoana fără de pereche a Domnului Isus. El are vin pe care nici un viticultor din lume nu l-a făcut; El are pâine pe care nici câmpurile egiptului n-au dat-o vreodată. Unde mai poate fi găsită atâta dragoste ca în părtăşia cu Iubitul nostru? Plăcerile pământene sunt cu puţin mai bune ca lăturile atunci când le comparăm cu Isus, mana cerească. Am vrea mai degrabă să avem o gură a dragostei lui Hristos şi o sorbitură a părtăşiei Lui, decât o lume întreagă plină de plăceri ale firii pământeşti. Cum se compară pleava cu seminţele? Cum se compară cărbunele cu diamantul? Cum se compară un vis cu realitatea glorioasă? Dacă ştii ceva de viaţa interioară, vei mărturisi că cea mai înaltă şi mai pură bucurie este rodul pomului vieţii din mijlocul Paradisului lui Dumnezeu.
Toate bucuriile pământului, pământeşti. Dar mângâierea prezenţei lui Hristos este ca El însuşi, cerească. Putem să ne uităm la părtăşia noastră cu Isus şi nu gărim regrete ale goliciunii acolo; vinul acesta nu are impurităţi, nu sunt muşte moarte în acest mir.
Bucuria Domnului este solidă şi atemporală. Vanitatea nu are parte în ea, dar discreţia şi prudenţa mărturisesc că rezistă testului timpului, iar în timp şi în eternitatea merită să fie numită „singura bucurie adevărată”. Ca gust, consolare, bucurie şi revitalizare, nici un alt vin nu se poate compara cu dragostea lui Isus. Haideţi să bem din plin. – Charles Spurgeon6
1 Ioan 14:23
2 The Imitation of Christ, Cartea a doua, primul capitol: Meditaţia
3 Apocalipsa 3:20.
4 Scrierile private a Maicii Tereza (1910-1947).
5 Cântarea Cântărilor 1:2.
6 Din „Morning and Evening: Daily Readings” (ianuarie 8)
Copyright © 2024 The Family International