Termină alergarea

Octombrie 3, 2015

Compilaţie

Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu.

Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Evrei 12:1-3

Un atlet care se antrenează cu speranţa că va ajunge la olimpiadă trebuie să-şi menţină acea viziune, acel ţel, mereu în faţa ochilor. El are ”viziunea olimpică”, iar aceasta îl ajută să treacă de orice antrenamente grele şi interminabile. Aceasta face ca să nu mai existe pauze, să nu mai simtă oboseala din timpul zilei, iar nopţile în care apucă să doarmă doar câteva ore să nu însemne nimic. Deoarece acel ţel, acea viziune devine mai importantă decât orice greutăţi ale prezentului. Pentru a putea trece de anii grei de antrenament, acel ţel trebuie să merite efortul – trebuie să merite orice pentru el. Iar odată ce a decis că merită, va lupta pentru a-şi menţine atenţia neabătută de la acel ţel şi să menţină acea viziune în faţa lui tot timpul.

Decide dacă Cuvântul Meu şi promisiunile Mele de viitor merită efortul de a lăsa deoparte alte lucruri pentru a obţine acel premiu. Odată ce ai decis, luptă pentru a menţine acel ţel, acea viziune mereu în faţa ta.

Mulţi dintre voi aţi făcut deja acea decizie, dar acum vine perioada de tenacitate de determinare când luptaţi pentru a nu pierde concentrarea. – Isus

Eu sunt cu tine; te voi ajuta să câştigi victorii din ce în ce mai mari astfel încât atunci când termini o cursă să fii în stare să continui şi să începi o altă cursă şi după aceea o alta! – Până la acea cursă finală, acea ultimă oră când vei trece de ultima linie de sosire şi vei intra în marea olimpiadă cerească!

Aşa că bucură-te şi fii fericit pentru toate cursele ce te aşteaptă şi lasă ca acest lucru să îţi încurajeze inima. Deoarece vă dau multe curse. Fiecare dintre ele are o linie de pornire şi o linie de sosire, pentru ca de fiecare dată când termini o cursă să fie un prilej de încurajare, văzând progresul pe care l-ai făcut.

Pe măsură ce înaintezi să-ţi aminteşti că odată ce termini o cursă va începe o altă cursă. Cu fiecare victorie câştigată vei progresa şi vei continua să alergi alte curse, câştigând alte victorii şi câştigând teren de fiecare dată. Vei deveni mai puternic şi mai priceput, pregătindu-te pentru cursa finală şi pentru ultima linie de sosire!

În acea zi te vei uita retrospectiv cu mare satisfacţie mulţumire de sine, ştiind că a meritat tot efortul! Ai luptat şi ai câştigat, ai terminat alergarea, ţi-ai atins ţelul şi ai câştigat coroana! Nu există bucurie mai mare, satisfacţie mai mare decât de a trece de acea linie de sosire finală! Iar de acolo, împreună ne vom muta la următoare cursă – la înălţimile şi bucuria pe care ţi le-am pregătit în acea zi nouă când vei conduce şi vei împărăţi cu Mine pentru totdeauna!

Continuă să lupţi, să urci şi să câştigi – şi nu renunţa! Continuă să te uiţi la Mine, continuă să Mă asculţi şi să primeşti strategia Mea, planul Meu, semnalele Mele, scenariile Mele. Nu te voi lăsa niciodată. Eşti în echipa câştigătoare! – Isus

Era olimpiada de vară a anului 1992. Erau sferturile de finală ale cursei de 400 de metri plat. Atletul britanic Derek Redmond era unul dintre favoriţii la câştigarea aurului olimpic. O viaţă de antrenamente l-au adus până în acest moment. S-a auzit semnalul de pornire, iar atleţii au început cursa. La jumătatea cursei, Derek Redmond conducea. Şi atunci a început dezastrul. Unul dintre tendoanele genunchiului a cedat, iar el s-a prăbuşit pe pistă. Agonia ce se vedea pe faţa sa brăzdată de lacrimi era dublă, mentală şi fizică. Era o lovitură devastatoare.

Echipa medicală a sosit de-ndată la el pentru a-l ajuta. Derek le-a făcut cu mâna să nu se apropie. El a venit să alerge şi v-a termina cursa. S-a ridicat şi a început să şchiopăteze pe pistă. Mulţimea era înmărmurită. Oficialii nu ştiau ce să facă. Şi atunci un bătrânel a mers pe pistă, i-a dat la o parte pe oficialii ce încercau să-l oprească şi a alergat până la Derek punându-şi braţele în jurul lui.

Bătrânelul era tatăl lui Derek Redmond, Jim.

„Nu trebuie să faci asta, fiule” a spus Jim

„Ba da, trebuie! I-a răspuns Derek.

„Atunci vom termina această cursă împreună” veni răspunsul de la tatăl lui.

Braţ în braţ, cu agonia citindu-se pe faţa lui Derek, iar lacrimi pe faţa tatălui său, Derek şi Jim şi-au continuat parcursul pe pistă. Derek şi-a rezemat faţa pe umărul tatălui său. Umerii puternici ai tatălui său l-au cărat şi fizic şi emoţional. Jim le-a făcut cu mâna oficialilor ce încercau să-i oprească pentru a-i lăsa să continue. Într-un final, însoţiţi de strigătele entuziaste ale unui întreg stadion ce se ridicase în picioare şi aplauda, Derek Redmond a trecut linia de sosire. Devenise momentul definitoriu al olimpiadei de la Barcelona. – storiesforpreaching.com