Sincronizarea lui Dumnezeu

Septembrie 21, 2015

Compilație 

Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem despre sincronizarea lui Dumnezeu este că aceasta este perfectă, așa cum toate căile lui Dumnezeu sunt perfecte (Psalmi 18:30; Galateni 4:4). Sincronizarea lui Dumnezeu nu este niciodată prea devreme și nu este niciodată prea târzie. De fapt, din momentul nașterii noastre până la acela în care ne luăm ultima suflare pe acest pământ, Dumnezeul nostru suveran își împlinește scopurile sale divine în viețile noastre. El este în totalitate în control asupra a tot și a toți, din veșnicie în veșnicie. Nici un eveniment istoric n-a reușit să schimbe nici măcar o cută din sincronizarea planului etern al lui Dumnezeu, pe care El l-a proiectat înainte de începuturile lumii.

            Cineva ar crede atunci că înțelegând suveranitatea Creatorului nostru, ne-am însuși mai ușor răbdarea și așteptatul. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Natura noastră umană poate face ca așteptatul nostru pentru sincronizarea perfectă a lui Dumnezeu să fie un lucru foarte greu de atins. De fapt, în agitația vieților noastre frenetice, deseori ne este imposibil să așteptăm ceva sau pe cineva. Ceea ce vrem, vrem acum. Și considerând dezvoltarea tehnologică modernă, deseori putem avea ceea ce vrem chiar acum. Ca și consecință a acestei stări de fapt, nu doar că ne pierdem răbdarea, dar ne vine foarte greu să discernem sincronizarea lui Dumnezeu.

            Răbdarea este o roadă spirituală (Galateni 5:22), iar Scriptura ne face să înțelegem că lui Dumnezeu îi place atunci când arătăm această roadă: ”Stai în tăcere înaintea Domnului și așteaptă-L” (Psalmi 37:7), pentru că Dumnezeu este bun cu cei ”care îl caută” (Plângeri 3:25). Deseori răbdarea noastră arată gradul de încredere pe care-l avem în sincronizarea lui Dumnezeu. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu operează potrivit orarului Său perfect și prestabilit, și nu după al nostru. Ar trebui să ne încurajeze știind că atunci când îl așteptăm pe Domnul, primim energie divină și tărie. ” Dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga, si nu obosesc; umbla, si nu ostenesc.” (Isaia 40:31) Psalmistul reiterează: ” Nadajduieste in Domnul! Fii tare, imbarbateaza-ti inima si nadajduieste in Domnul! (Psalmi 27:14).

            Un alt lucru important pentru a înțelege sincronizarea lui Dumnezeu este încrederea. De fapt, abilitatea noastră de a-L aștepta pe Domnul depinde în mare măsură de cât de multă încredere avem în El. Atunci când ne încredem în El din toată inima noastră, renunțând la a ne încrede în noi înșine, El ne va netezi cărările (Proverbe 3:5-6). ” Dar cel ce se increde in Domnul este inconjurat cu indurarea Lui.” (Psalmi 32:10) Pentru a ne încrede complet în Dumnezeu trebuie să-L cunoaștem pe Dumnezeu, iar cel mai bun mod de a-L cunoaște este prin Cuvântul Său. Energia divină a lui Dumnezeu este eliberată în viețile noastre prin Cuvântul Său ( 1 Tesaloniceni 2:13). Munca Cuvântului lui Dumnezeu o include și pe cea de mântuire (Romani 10:17, 1 Petru 1:23), învățare și educare (2 Timotei 3:16-17), călăuzire (Psalmi 119:105), protecție (Psalmi 119:11),  întărire (Psalmi 119:28) și în a ne face înțelepți (Psalmi 119:97-100). Dacă studiem și medităm zilnic la Cuvântul Său, sincronizarea Sa ne va deveni evidentă.

            Atunci când ne îndoim de sincronizarea lui Dumnezeu o facem de obicei când căutăm să ieșim dintr-o situație dificilă. Putem avea încă încredere că Tatăl nostru ceresc știe exact unde suntem în fiecare moment al vieții noastre. El ori ne-a pus acolo sau a îngăduit să ajungem acolo, în ambele cazuri împlinind scopul său perfect. De fapt, deseori Dumnezeu folosește încercările pentru a ne întări răbdarea, iar astfel credința noastră Creștină se maturizează și devine desăvârșită (Iacov 1:3-4). Iar noi știm că toate lucrurile – inclusiv aceste încercări dificile – lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Romani 8:28). Dumnezeu aude strigătele copiilor Săi și le va răspunde la timpul Său și potrivit voinței Sale. ”De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” (Psalmi 34:19) Căci Domnul știe gândurile pe care le are pentru copiii Lui – de a ne ajuta nu de a ne răni. (Ieremia 29:11)  - ww.gotquestions.org1                                                              

 *** 

Era odată un afiș la o biserică și care suna așa: ”Cine a întârziat patru zile, dar a ajuns chiar la timp?”

            Întrebarea se referă bine-nțeles la momentul în care Domnul l-a înviat pe Lazăr după ce acesta murise de patru zile. Nelonii obișnuiau să cânte un cântec pe această temă, iar cântecul avea titlul ”Chiar la timp.”

            Tot ce face Dumnezeu le face chiar la timp. Sincrozinarea Sa este perfectă. Uneori trebuie să așteptăm puțin până să primim răspunsul la o rugăciune, dar când acesta vine, este exact la momentul în care este cel mai așteptat.

            În timpul misiunii lui Hristos pe pământ, El a avut o anumită fereastră de timp pentru a face tot ceea ce-și propusese să facă aici pe pământ. Iar El a făcut totul, exact cum își plănuise, precum și la exact momentul la care își propusese.

            Acesta este un lucru pe care creștinii au tendința de a-l uita. Doar pentru că El nu a răspuns la timpul și în modul în care ne așteptam, nu înseamnă că nu ne va răspunde deloc. El va răspunde...la timpul potrivit.

            ” Totusi Domnul asteapta sa Se milostiveasca de voi si Se va scula sa va dea indurare, caci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toti cei ce nadajduiesc in El!”2 – Tammy3

*** 

            Dacă Dumnezeu lucrează în viața ta pentru a scoate la lumină o anumită calitate a ta, acest proces s-ar putea să dureze. Bucățile de cărbune nu se transformă în diamante peste noapte; este la fel și în viețile noastre.

            Chiar când crezi că ai ajuns la capătul puterilor, mai rezistă puțin. Răbdarea este deseori cheia ce deschide ușa binecuvântărilor lui Dumnezeu, iar uneori trebuie să ne mulțumim să așteptăm răspunsurile Sale.  Cu toate că noi ne-am aștepta ca Dumnezeu să pună capăt problemelor noastre chiar acum, El s-ar putea să știe că mai târziu este mai bine. Sincronizarea lui Dumnezeu este impecabilă. ”Toate le face de minune”4 Încrede-te în El!

            Credința înseamnă a crede. Credința înseamnă a avea încredere. Credința nu renunță. Credința refuză să numească ceva imposibil. Credința refuză să-i fie luată bucuria și pacea de circumstanțe sau bătălii.

            Dacă noi refuzăm să cedăm și să ne considerăm învinși, dar mai degrabă ne ținem de Dumnezeu, în ciuda tuturor obstacolelor, dacă ne-am decis să credem în promisiunile Sale chiar dacă nu vedem împlinirea lor imediată, într-un final, victoria va fi a noastră. O asemenea credință nu poate fi înfrântă. El ne va veni mereu în ajutor. – Shannon Shayler

 

1 http://www.gotquestions.org/Gods-timing.html

2 Isaia 30:18

3 http://www.keptbygrace.com/archive/the-lord-has-perfect-timing-just-ask-lazarus/

4 Marcu 7:37.

 

Copyright © 2024 The Family International