Mai 12, 2015
Compilație
Fără nici o urmă de îndoială că cele mai noi descoperiri tehnologice ne ajută să înțelegem puțin mai multe despre Dumnezeu și despre modul cum își conduce treburile din sferele cerești. O ilustrație a rugăciunii este telefonul mobil, folosit pentru a comunica cu cineva din cealaltă parte a lumii. Calculatorul poate stoca toate informațiile necesare unei firme, până la cele mai mici detalii. Asta ne ajută să înțelegem modul în care Dumnezeu ne cunoaște atât de bine, încât Biblia ne spune că până și perii din cap ne sunt numărați.1
Unul dintre miracolele Bibliei, care mi-a atras mereu atenția este cel din Matei 17:27, în care Isus îi spune lui Petru să prindă un pește și să-i scoată din gură moneda de care aveau nevoie pentru a plăti dările către Roma. Cum de a știut Isus care era peștele cu moneda în gură?
Un alt miracol asemănător s-a întâmplat când le-a spus ucenicilor să meargă într-un sat vecin să găsească măgărușul pe care urma să călărească în Ierusalim.2 Mă întreb, a avut Isus un GPS super sofisticat și precis care să știe unde și când vor găsi măgărușul?
Am văzut de multe ori GPS-ul lui Dumnezeu la lucru în viața mea. De câte ori m-a ghidat ca să găsesc ceva ce pierdusem, sau să întâlnesc o anumită persoană, ori să găsesc o anumită locație? Și de cele mai multe ori, nu era doar locația exactă, ci și timpul perfect.
Recent am avut o adevărată surpriză. Soția mea și cu mine ne-am rugat să găsim un mecanic specializat în autorulote, care să poată să repare motorul autorulotei noastre pe care o folosim în călătoriile misionare. Negăsind nici un mecanic, ne-am început călătoria plini de încredere că totul va decurge bine.
După câteva zile de condus prin orășelele de pe coastă, am simțit un impuls de a conduce pe o anumită stradă, fără a înțelege exact de ce. Nu era nici un semn care să ne fi atras atenția, așa că am condus până la capătul străzii, când deodată, a ieșit un om care ne-a salutat și ne-a spus, ”Ați venit aici cu ajutorul GPS-ului, așa-i? GPS-ul v-a adus aici.” Complet surprinși, l-am întrebat ce vrea să spună cu asta.
Așa că ne-a explicat că are un mecanic specializat în autorulote. Recent, un om care călătorește prin toată lumea a făcut niște reparații la service-ul său și a fost atât de mulțumit încât le-a dedicat o pagină a blog-ului său. Pe acest site web a pus și coordonatele GPS ale service-ului, pentru ca oricine călătorește cu o autorulotă să poată să-l găsească.
Partea hilară este că autorulota noastră nu are GPS. Noi am fost conduși la această locație de GPS-ul lui Dumnezeu și la momentul potrivit, deoarece motorul nostru n-ar fi mers mai departe fără reparațiile de care avea nevoie.
După câteva zile, cu motorul reparat, eram din nou la drum, dar nu fără ca mai întâi să ne rugăm – rugându-L pe Domnul să ne binecuvânteze și să ne ghideze. ”Urechile tale vor auzi după tine glasul care v-a zice: Iată drumul, mergeți pe el!, când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga.”3 – Carlos Campos
*
Pot să te ajut să economisești foarte mult timp atunci când primești zilnic călăuzirea mea. Pot să-ți șoptesc instrucțiuni la ureche, pe măsură ce te deplasezi, astfel încât să faci treaba așa cum trebuie. Pot să te ghidez să faci lucruri trainice, fără a fi nevoit să te întorci și să refaci sau să repari greșeli anterioare. Pot să te călăuzesc cu Duhul Meu pentru a-ți face treaba temenic și nu de mântuială. Atunci când lucrezi în Duh, în comunicare cu Mine, vei culege roade ce rămân. – Isus vorbind în profeție
*
Dumnezeu a umplut viața de puzzle-uri, probleme, mistere și suspans pentru a ne provoca intelectul, credința și încrederea noastră în El, pe măsură ce încercăm să-i găsim răspunsurile.
În încercarea de a ne arăta voia Sa, Dumnezeu ne pune în față un puzzle criptic. El ne vorbește câteodată în ghicitori sau mistere ce sunt greu de înțeles, pentru a ne face să ne gândim și să ne rugăm, dar mai tot timpul ne dă un indiciu de pornire. După aceea ne conduce pas cu pas. Noi nu știm niciodată ce se va întâmpla decât după ce am făcut pasul următor.
Lui îi place atunci când îi căutăm răspunsurile, deoarece aceasta ne determină să ne folosim credința în El, în Cuvântul Său și în îndrumarea Lui divină, cât și în dragostea Sa părinteacă față de noi. Atunci când îl ascultăm, îi arată că avem încredere în El, în ciuda faptului că nu știm ce vom găsi la capătul drumului. S-ar putea să nu găsim răspunsul, s-ar putea să nu vedem soluția sau locul spre care ne îndrumă, nici măcar să nu găsim ceea ce căutăm, dar ne încredem în Dumnezeu că-și va onora promisiunile, tot așa cum a făcut Avraam atunci când l-a ascultat pe Dumnezeu și a pornit la drum, fără a ști încotro.4 – David Brandt Berg
*
Uneori, în călătoria noastră creștină, ajungem la o răscruce de drumuri în care trebuie să știm în ce direcție vrea Dumnezeu să continuăm. Alteori, drumul s-ar putea să fie plin de obstacole, plin de gropi sau ”în construcție”. Exact ca David, trebuie să auzim sfatul și povața lui Dumnezeu. Acum urmează partea fascinantă; tot ce trebuie să facem este să ne pornim propriul GPS ( Sistemul de Poziționare a lui Dumnezeu). El este creatorul nostru, Tatăl nostru și prietenul nostru. Dumnezeu spune în Psalmi 32:8: ”Eu – zice Dumnezeu- te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
El nu ne va conduce niciodată pe calea greșită și nu ne va lăsa atunci când drumul devine greu. Cu toate că nu vom înțelege întotdeauna motivele pentru care ne conduce pe un anumit drum, putem avea deplină încredere că El știe cum să ne aducă în siguranță la destinația finală. – Michele McLean5
*
În multe feluri, viața este ca un drum lung, iar pentru a călători în siguranță de-a lungul anilor, fiecare dintre noi are nevoie de o călăuză de încredere. Sau exprimându-mă diferit: viața este plină de decizii care fac ca zilele noastre să fie niște continue răscruci, iar noi avem nevoie de ajutor în a decide pe ce cale să o luăm. De exemplu: atunci când suntem mai tineri, vrem să știm unde să mergem la facultate și ce profil să alegem. Vrem să știm ce fel de carieră se potrivește mai bine cu faptele bune pe care Dumnezeu ni le-a pregătit de dinainte ca să le facem. Mai târziu vrem îndrumare spre a ști cu cine să ne căsătorim și direcția pe care să o luăm în educația copiilor. Vrem înțelepciune pentru a ne ajuta să știm cum să înfruntăm greutățile și încercările vieții. Adevărul este că noi toți avem nevoie de călăuzire în viață – tot timpul. În plus, în această lume decăzută în care valorile morale sunt neclare, avem nevoie de ajutor pentru a ști ce este bine și ce este rău. Ce vreau să spun este că având atâtea căi largi, este greu să o găsești pe cea îngustă.
S-a spus că deciziile pe care le luăm, ne formează, și în mare parte este adevărat. O viață bine trăită este o viață plină de decizii bune. O viață tragică este deseori plină de judecăți greșite...
Toate acestea ne arată că în viață avem nevoie de un ”GPS”pe care să ne putem baza, care să fie complet sigur – iar vestea minunată este că Dumnezeu are toate pregătirea necesară pentru a ocupa acest post. Așa cum a spus Isaia, ”Domnul oștirilor; minunat este planul Lui, și mare este înțelepciunea Lui.”6
Probabil că știți faptul că Scriptura îl definește pe Dumnezeu în termeni de trei ”omni”...Dumnezeu este omniprezent, omnipotent și omniscient. Omni înseamnă ”tot”, așa că omniprezent înseamnă că Dumnezeu este peste tot. Cu alte cuvinte, nu este un loc în care tu și cu mine să mergem și în care să nu fie Dumnezeu. El este mereu cu noi. Omnipotent înseamnă atotputernic, așa că Dumnezeu poate face orice. A spune că El este omniscient înseamnă că Dumnezeu este atotcunoscător, sau cunoaște pe deplin...are o cunoștință deplină. Așa cum spune în 1 Samuel 2:3, ”Domnul este un Dumnezeu care știe totul.”
Înțelegeți, asta nu spune că Dumnezeu este deștept, inteligent. Nu spune nici măcar că El este un geniu. A folosi aceste cuvinte pentru a-L descrie pe Dumnezeu ar însemna să-L subapreciem. Ceea ce ne învață Biblia cu acești trei ”omni” este că Dumnezeu știe totul! Nu există întrebare la care să n-aibă răspunsul. Nici o dilemă care să-L încurce. Nici o întâmplare care să-L surprindă. El are o cunoștință eternă, intrinsecă, cuprinzătoare și absolut perfectă. Spre deosebire de GPS-ul vostru de la mașină, Dumnezeu nu are nevoie de actualizări pentru a fi la zi cu toate informațiile. El practic știe tot – tot timpul.
Biblia spune chiar că cu toate că El monitorizează luna și stelele, nici măcar o singură pasăre nu cade la pământ fără ca Dumnezeu să știe ce se întâmplă. Cunoștința Sa acoperă până și banalul, cum ar fi câte fire de păr ți-au mai rămas în cap. Evrei 4:13 o spune în felul următor, ”Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” Asta înseamnă că cunoștința lui Dumnezeu include toate informațiile ce țin de tine, încercările și deciziile cu care te confrunți în viață. Nu-i așa că e încurajator? – Mark Adams7
1 Matei 10:30.
2 Marcu 11:1-10.
3 Isaia 30:21.
4 Evrei 11:8.
5 http://www.cbn.com/spirituallife/devotions/mclean_gps.aspx.
6 Isaha 28:29.
7 http://www.redlandbaptist.org/sermon/gods-gps.
Copyright © 2024 The Family International