Dragostea nu dă greș niciodată

Februarie 9, 2015

De David Brandt Berg

Amintiți-vă, dragostea nu dă greș niciodată. Toate sesiunile de confesiuni din lume nu vor rezolva nimic! Toate introspecțiile, analizele, suferințele sunt doar eforturi ale firii omenești ce vor trebui repetate săptămâna ce vine. Bătăliile nu încetează! ”De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.”1

Numai Dumnezeu poate s-o facă! Mântuirea noastră este prin har, niciodată prin fapte, sau sesiuni de confesiuni, ori luptând în firea noastră pământească cu păcatele noastre. Dacă Dumnezeu n-o poate face, atunci nimeni nu poate. Iar dacă tu încerci să ajungi la o stare de perfecțiune fără de păcate prin vreo doctrină falsă a eradicării, ești îndreptat spre dezamăgire. Nu vei reuși niciodată!

Dacă crezi că va veni vremea când nu vei mai avea de luptat împotriva ta, și a păcatului, împotriva ”vechiului om”, te înșeli. Eu încă mă lupt. Dar tu? De aceea avem atât de multe victorii: avem atâtea bătălii și atâtea împotriva cărora trebuie să luptăm – dar mai ales împotriva a noi înșine!

Dumnezeu știe că ar trebui să creștem, să progresăm, să trecem de câteva teste și să supraviețuim câteva încercări, să avem câteva triumfuri și mărturii. Dar dacă te aștepți de la alții să devină sfinți fără de păcate peste noapte, mă tem că vei fi foarte dezamăgit.

Îmi este destul de greu să-i corectez pe oameni pentru aceleași greșeli de care mă fac și eu vinovat, de care suntem cei mai mulți dintre noi vinovați. Așa că ce pot face este să le explic cum au greșit, să le mărturisesc ce greșeli asemănătoare am făcut și eu, să plâng puțin, să simpatizez puțin, să ne îmbrățișăm, să ne iertăm și s-o luăm de la capăt.

”Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greșelile voastre.”2 Și sincer, avem multe greșeli! Vei vedea, mai curând sau mai târziu, că acel ”țepuș în carne” pe care Dumnezeu îl va folosi pentru a te ține umil, așa cum a făcut și cu apostolul Pavel, va fi probabil vreun păcat împotriva căruia vei avea de luptat pentru tot restul vieții, și pentru care vei avea nevoie de mult har de la Dumnezeu pentru a-l învinge și a lupta împotriva lui pentru tot restul vieții tale.3 Aceasta ne ține pe noi într-o formă bună, așa cum am spus-o de multe ori: ”Nu există triumf fără încercare; nici mărturie fără test; nici victorie fără bătălie; continuă să lupți!”

Vei câștiga uneori, iar când pierzi, te va ajuta să rămâi umil și să-i ajuți pe alții să vadă că ești uman și să-l slăvească pe Dumnezeu. Eu cred în vechea doctrină biblică și anume aceea a lui  ”Hristos în voi, nădejdea slavei.”4

Isus a spus că ”despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”5 Chiar și Isus a spus despre El însuși  ”că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.”6 Iar mai târziu s-a spus despre El că ”măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.”7 Așa zisa sfințenie este de obicei mândria ipocriziei!

Ar trebui să recunoști: nu poți obține victoria! Este imposibil ca tu să obții victoria! Numai Hristos poate! Renunță la a mai încerca și lasă-L pe Dumnezeu! Tu nu poți s-o faci. ”Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni!” ”Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezu.”8 Numai Dumnezeu poate s-o dea! Nu poți s-o meriți, nici să lucrezi pentru ea, nici să te rogi pentru ea, devenind atât de sanctificat încât să fii un fel de sfânt fără de păcate!

Nu ai neprihănirea nimănui în afară de cea a lui Hristos, iar El este singurul ce ți-o poate da. Propria ta neprihănire pute! Așa că nu mai încerca! Lasă-L pe Dumnezeu s-o facă! Lasă lumina înâuntru, iar întunericul va dispărea!

Umple-te atât de mult de Duh și de Cuvânt încât să nu mai ai vreme să te îngrijorezi de cât de rău ești! Bine-nțeles că ești rău! Așa suntem și noi toți ceilalți. Numai Isus este bun. Așa că hai să vorbim despre Isus. Am renunțat la mine cu mult timp în urmă, așa cum a făcut și Pavel în Romani 7:17-25, ”O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte...? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Aleluia! El este singurl care poate s-o facă! Toate sesiunile de confesiuni din lume nu vor putea să o facă.

Nu le poți spune oamenilor ce răi sunt. Așa că nu mai încerca. Hai să vorbim despre Isus! Și să nu-i mai corectăm atât de mult pe alții pentru niște greșeli minore ale minții și nu ale inimii! Să ne iertăm unii pe alții, ca și Dumnezeu, care de dragul lui Hristos, ne-a iertat pe noi! 9

Trebuie să învățați ceea ce a spus Isus ipocriților; ”Duceți-vă de învățați ce înseamnă: milă voiesc, iar nu jertfă.”10 Trebuie să învățați ce înseamnă asta. Multora dintre voi vi s-a iertat cu mult mai mult decât îi blamați voi pe alții. Așa că, de dragul lui Dumnezeu, să ne amintim că numai Isus poate s-o facă și nu mai încercați să legiferați neprihănirea. Este un dar de la Dumnezu! Lăsați-L pe Dumnezeu s-o facă! Dragostea nu dă greș niciodată! Isus nu dă greș niciodată!

Toată lumea are nevoie de dragoste! Dacă nu vor găsi dragostea lui Isus în voi, unde să o găsească?

 

1 Psalmi 34:19.

2 Matei 6:15.

3 2 Corinteni 12.7.

4 Coloseni 1:27.

5 Ioan 15:5.

6 Ioan 5:19.

7 Evrei 5:8.

8 Efeseni 2:8,9.

9 Efeseni 4:32.

10 Matei 9:13.

Copyright © 2024 The Family International