Decembrie 19, 2014
De David Brandt Berg
Tommy era un băietel care nu putea să meargă. Cu trupul subțiat și firav, zăcea aproape nemișcat pe o canapea ponosită într-o locuință sărăcăcioasă de la etajul trei al unei clădiri vechi ce dădea într-o stradă aglomerată. Era grav bolnav și nu putea să facă nimic altceva decât să stea în pat.
Într-o zi, Tommy i-a cerut unui prieten de-al său care distribuia ziare, să-i aducă cartea despre ”Omul care mergea peste tot și făcea numai bine.” Băiatul a căutat o vreme îndelungată această carete fără titlu, până când a dat peste un negustor de cărți binevoitor care și-a dat seama că probabil Tommy se referea la povestea lui Isus din Biblie. Băiatul s-a scotocit prin toate buzunarele să-și adune destui bănuți și a cumpărat un exemplar din Noul Testament pe care i l-a dus lui Tommy.
Cei doi băiați au început să citească împreună cartea și după câtva timp, Tommy a înțeles ce înseamnă mântuirea. L-a primit pe Isus în inima lui și s-a hotărât să facă și el bine oamenilor, urmând exemplul Omului din carte. Însă Tommy nu putea să meargă și nu avea cum să iasă afară. Atunci s-a rugat și I-a cerut lui Isus să-i arate ce ar putea face, iar Isus i-a dat o idee.
Tommy s-a pus pe copiat versete cheie din Biblie pe foițe de hârtie cărora le dădea apoi drumul pe fereastră, deasupra străzii aglomerate. Trecătorii le vedeau plutind și așternându-se pe trotuar. Din curiozitate, le ridicau de pe jos și citeau spusele Omului care mergea peste tot și făcea numai bine – Isus Hristos.
Versetele copiate de el le-au mers multora la inimă, încurajându-i și aducându-le mângâiere, iar unii dintre cei care le-au citit s-au rugat să fie mântuiți.
Într-o zi, un bogat om de afaceri a citit un verset scris pe una din foițele de hârtie și a început să creadă în Dumnezeu. După o vreme s-a întors la locul respectiv în speranța că va afla mai multe despre cum a ajuns acea foiță de hârtie acolo.
La un moment dat a observat o altă foiță plutind spre trotuar. O bărtrânică sărmană care trecea pe acolo s-a aplecat anevoios s-o ia de jos și, în timp ce o citea, fața i se însenina. Iar când și-a continuat drumul, parcă prinsese puteri noi.
Omul de afaceri s-a îndreptat spre locul unde căzuse foița și și-a ațintit privirile drept în sus, hotărât să afle de unde veneau. Numai că a avut de așteptat mult și bine, pentru că lui Tommy îi lua mult timp să aștearnă pe hârtie chia și un singur verset.
La un moment dat, ceva i-a atras atenția. La una dintre ferestrele de la etaj se întrezărea o mânuță firavă care dădu drumul unei foițe de hârtie asemănătoare cu cea pe care o citise el și care îi făcuse mult bine. Își fixă în minte poziția ferestrei și, repezindu-se pe scări, ajunse la locuința sărăcăcioasă a lui Tommy.
Nu după mult timp, cei doi au devenit prieteni buni. Omul de afaceri a vrut să îl ajute pe Tommy și i-a oferit cea mai bună îngrijire medicală. Apoi, într-o bună zi, l-a întrebat pe băiețel dacă i-ar face plăcere să locuiască împreună cu el în conacul său din afara orașului.
Spre surprinderea lui, însă, Tommy i-a spus că trebuie să Îl întrebe mai întâi pe Prietenul său, referindu-se la Isus.
A doua zi, omul de afaceri a venit din nou în vizită la Tommy, nerăbdător să primească răspuns la propunerea pe care i-o făcuse. În schimb, Tommy i-a pus niște întrebări la care chiar nu se aștepta.
-Unde spuneați că este conacul?
- Este la țară, pe o moșie foarte mare și frumoasă. Acolo vei avea camera ta cu un pat moale și comod, servitori care să se ocupe special de tine și care îți vor pregăti cele mai delicioase mâncăruri. Îți voi asigura tot confortul de care ai nevoie și-ți voi da tot ce-ți dorește inima, iar eu și soția mea te vom iubi și te vom crește ca pe propriul nostru copil.
Șovăind, Tommy i-a mai pus o întrebare:
-Va trece cineva pe sub fereastra mea?
Surprins și oarecum încurcat, omul de afaceri răspunse:
-Păi, nu prea are cine...poate doar câte un servitor răzleț sau grădinarul din când în când. Tommy, nici nu-ți dai seama cât de frumos e la mine la conac, departe de nebunia orașului! Acolo vei avea liniște și vei putea să te odihnești sau să citești sau să faci orice altceva dorești, fără să te deranjeze mizeria, aerul îmbâcsit și zgomotul inferanl al orașului.
Urmă o lungă tăcere lungă și apăsătoare. Tommy era tare amărât, căci nu voia să își dezamăgească prietenul. Într-un final și-a luat inima-n dinți și, cu lacrimi în ochi, a spus încet, dar ferm:
-Îmi pare rău să vă refuz, însă nu aș putea locui undeva pe unde să nu treacă nimeni pe sub fereastra mea.
Cred că această poveste simplă dar adevărată a fost un moment de cotitură în viața mea de copil, deoarece, atunci când am auzit-o spusă de mama mea, despre acel om pe care în cunoștea personal, am decis ca prin harul lui Dumnezeu, să încerc să nu locuiesc niciodată într-un loc pe unde oamenii să nu poată trece pe sub fereastra dragostei lui Dumnezeu din viața mea! ”Nu aș putea locui undeva pe unde să nu treacă nimeni pe sub fereastra mea!” Tu ai putea?
Odată ce l-ai întâlnit pe Omul care mergea peste tot făcând bine celor ce treceau pe sub fereastra vieții Sale, inclusiv eu, cum aș putea să trăiesc din nou într-un mod egoist, astfel încât oamenii să nu poate trece pe sub fereastra vieții mele pentru a primi același lucru?
”Fără plată ați primit, fără plată să dați,”1 iar ”cui i s-a dat mult, i se va cere mult.” 2 Trăiești într-un loc în care oamenii pot trece pe sub fereastra ta? Le propovăduiești celor ce trec?
Iată povestea cuiva care nu avea studii, neajutorat și atât de izolat, te-ai fi gândit că n-ar fi putut face nimic pentru Isus, și ar fi avut multe scuze pentru a nu le sluji altora, dimpotrivă ar fi trebuit ca el să fie ajutat; totuși dragostea a găsit o cale!
Cineva trece pe sub fereastra ta chiar acum! A găsit dragostea ta un mod de a-i ajuta? Ți-a arătat Dragostea Sa un mod prin care ai putea să-i ajuți? El îți va arăta, dacă-ți dorești asta, indiferent de circumstanțele sau limitările tale – căci și Dumnezeu are o fereastră și a primis că, dacă-i dăm ascultare și ne deschidem ferestrele vieților noastre și altora, El ”ne va deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.”3
1 Matei 10:8.
2 Luca 12:48.
3 Maleahi 3:10.
Copyright © 2024 The Family International