Nu trebuie să fii perfect

Septembrie 28, 2014

Cuvinte de la Isus

Să nu-ți fie frică de slăbiciunile naturii umane, sau de trăsăturile personalității tale care nu-ți plac, deoarece folosesc aceste lucruri pentru a te ajuta să vii la Mine, să depinzi de Mine. Aceste lipsuri te ajută să stai aproape de Mine. Văd smerenia spiritului, dependența de Mine, iar acestea Mă încântă.

Înainte de toate, Mă uit la inima ta și știu că inima ta este îndreptată spre Mine și că dorește să-Mi facă pe plac. Știu că dorința ta este de a Mă sluji, cu tot ce ai mai bun în tine și de a Mă iubi cu toată inima, mintea și spiritul. Și totuși uneori dai greș, sau crezi că ai greșit. Uneori greșești, nu Mă urmezi îndeajuns de aproape, sau nu-ți aduci aminte să te rogi. Ești prea lent sau prea rapid, prea ocupat sau nu ești pe-atât de înțelegător sau darnic pe cât de mult știi că ar trebui să fii. Aceste greșeli sunt parte a naturii umane.

Când uiți să faci ceva sau nu o faci cum trebuie, când faci o greșeală, nu înseamnă că per ansamblu nu faci bine, sau că nu încerci să dai totul pentru a-Mi face pe plac și a Mă sluji. Atâta timp cât faci tot ce poți pentru Mine și te străduiești să fii ghidat de Cuvântul Meu, poți avea încredere că nu voi îngădui să faci greșeli majore.

Este bine să încerci să faci tot ce poți cât mai bine, să depui efortul și să încerci cât poți tu de bine să fii ghidat de Cuvântul și Spiritul Meu. Dar să știi că atunci când aluneci și simți că nu ești la nivelul la care ai vrea să fii, din perspectiva Mea nu reprezintă o greșeală, cu condiția de a Mă lăsa să te învăț și să te întăresc prin acea experiență.

Așa că, atunci când faci greșeli, sau nu te ridici la nivelul dorit într-un anumit domeniu, sau nu ești pe-atât de ajutător pe cât ar trebui să fii, nu-l lăsa pe cel rău să vină și să te condamne. Mai degrabă folosește acele experiențe ca pe niște trepte, smerindu-te în fața Mea, pe măsură ce Mă cauți și continui să depinzi de Mine. Atunci experiența va deveni una profundă – o experiență pe care o pot folosi pentru a te aduce mai aproape de Mine.

 

Procesul de transformare

”Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. ”- 2 Corinteni 3:18 – 4:11

Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar. Singura neprihănire pe care o are un om este aceea pe care I-o dau Eu – neprihănirea dragostei, a Duhului Meu, a adevărului Meu.

Deseori, a urma calea pe care am pus-o în fața ta este dificil, deoarece ești încă în corpul uman, iar firea umană luptă împotriva Duhului. Aceasta este lupta pe care trebuie să o porți atâta vreme cât ești pe pământ – să lași, în mod constant, Duhul Meu să domnească în inima ta. Pe măsură ce încerci să trăiești în acord cu Cuvântul Meu – pe măsură ce încerci să te lași condus de Duhul Meu, vei aduce roadele Duhului, roadele vieții spirituale.

Totuși, este imposibil să obții plinătatea vieții în Duh, în totalitatea ei, până ce te vei dezbrăca de viața pământească și vei intra pe tărâmul spiritual.2 Dar nu te simți rău și nu te condamna atunci când dai greș într-o anumită zonă a vieții tale spirituale. Scopul nu este acela de a atinge perfecțiunea. Nu Mă aștept de la tine să atingi perfecțiunea, dar Îmi doresc ca tu să ai parte de cât mai multă viață a Duhului, pentru a fi conectat cu Mine și cu Duhul Meu.

Continuă să alergi spre acea chemare înaltă pe care ți-am pus-o în față, în ciuda faptului că uneori te vei împiedica și vei cădea. Atâta timp cât vei continua să mergi, atâta timp cât vei continua să te ridici, atâta timp cât vei continua să încerci, ești un succes. Vei da greș doar atunci când nu te vei sprijini pe Mine pentru a primi ajutor, sau atunci când nu Mă vei lăsa să te ridic și să te ajut atunci când ești la pământ. Când îți vei da seama ce consider eu de fapt a fi succes, nu poate exista condamnare în Mine, deoarece Eu nu te condamn.

 

Accentuând pozitivul

”Nu că am și câștigat premiul, sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întru-cât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. ”- Filipeni 3:12-143

Vă mai amintiți ce a spus Pavel imediat după faimosul său strigăt: ”O, nenorocitul de mine! ”? După aceea el a spus, ”Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! ” În ciuda problemelor, încercărilor și a greșelilor sale, i-a mulțumit lui Dumnezeu, și asta l-a ajutat să fie victorios. Și imediat după aceea a putut să spună, ”Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus. ”

Trebuie să fii recunoscător pentru tot binele. Trebuie să accentuezi pozitivul și să uiți negativul. Uită-te la tot progresul realizat. Înveți și te maturizezi. Dar cel rău încearcă să-ți îndrepte privirile spre ce nu ai realizat, pentru a-ți fura bucuria pe care o ai. El te face să nu te mai uiți la victorii ci la înfrângeri. Dar victoriile sunt mult mai mari decât înfrângerile.

Ai nevoie de credință pentru a nu te simți vinovat. Ai nevoie de credință pentru a nu te osândi și a nu te simți ca un eșec. Ai nevoie de credință în Cuvântul Meu, în a ști că dacă Mă vei urma cum poți tu cel mai bine, voi fi încântat. Ca o ultimă analiză, singurele lucruri de care ai nevoie sunt: încrederea și credința în Mine.

Dacă ai o perspectivă prea negativă asupra propriei persoane, nu vei putea crede că aș putea să fac lucruri extraordinare prin tine. Nu vei putea să ai încredere că Eu te schimb, și ai putea să-ți pierzi curajul și încrederea, ceea ce te va face să nu mai încerci deloc. Oamenii sunt mânați de încurajări, de cuvinte ce denotă grija, de inspirație și de motivația că Eu o voi face și că îi iubesc.

Caută binele în ceilalți, uitându-te la ei și la posibilitățile și potențialul lor prin ochi plini de iubire și înțelegere. Fără încurajare, o persoană poate să-și piardă încrederea și curajul. Fără apreciere și cuvinte de laudă, oamenii se descurajează și simt că ar trebui să renunțe. Dar dacă vine cineva care să le spună, ”Faci o treabă bună! Sunt mulțumit de tine, ” atunci persoana respectivă va avea curajul să continue. Oamenii au deseori nevoie de încurajare și apreciere, iar acestea îi vor ajuta să creadă că pot să reușeacă. Oamenii au nevoie de o imagine personalizată a Evangheliei. 

 

Depinzând de Mine

Te-am chemat din întuneric la lumina Mea minunată.4 Nu doar că te-am chemat din întuneric dar te-am chemat în familia Mea împărătească. Te-am îmbrăcat cu propria Mea mantie a izbăvirii – făcându-te astfel potrivit împărăției Mele.5 Tu ești unul dintre oamenii Mei speciali: Îmi aparții, iar Eu mă bucur de tine.

Am ales să folosesc oameni imperfecți, ca tine, pentru a-Mi proclama lauda. Știu că nu poți să faci acest lucru pe-atât de bine pe cât ți-ai dori. Adevărul este că, fără ajutorul Meu, n-ai putea să-l faci deloc. Acest decalaj între chemarea Mea în viața ta și abilitatea ta de a-i răspunde, face parte din planul Meu. El sporește conștientizarea de către tine a completei tale insuficiențe. Pentru că ești al Meu, îți îngădui să-ți conectezi profunda inadecvare suficienței Mele complete.

În loc de a te concentra pe imperfecțiunile tale, canalizează-ți tot efortul pentru a rămâne conectat cu Mine. Cu cât mai mult depinzi de resursele Mele, cu atât mai mult poți sărbători măreția Mea. În orice faci, sprijină-te constant pe ajutorul Meu – trăind în tărâmul vesel al uitării de sine. Pe măsură ce te uiți la Mine în mod constant, fața ta va reflecta lumina extraordinară a gloriei Mele.6

1 Biblia

2 Galateni 5:16.

3 Biblia.

4 1 Petru 2:9.

5 Isaha 61:10.

6 Sarah Young, Jesus Lives (Nashville: Thomas Nelson, 2009).

 

Copyright © 2024 The Family International