Băiatul de lângă mine

Iunie 9, 2014

De Edmond Sichrovsky

Asta ar trebui să fie uşor, m-am gândit pregătindu-mă să intru la liceu. Nu măaşteptam să am vreo problemă la făcut prieteni sau să interacţionez cu colegii. Din nefericire, încrederea mea s-a spulberat din prima zi de şcoală când l-am întâlnit pe băiatul care stătea cu mine în bancă.

Sean era cam de înălţimea mea dar de două ori mai greu. Era neglijent la învăţătură, nu învăţa pentru examene şi ţipa şi îi înjura atât pe elevi cât şi pe profesori. Se lăuda fără încetare cu jocurile violente pe calculator pe care le juca ori de câte ori avea ocazia iar influenţa lor era evidentă în comportamentul lui mânios şi distructiv. Mi-am dorit imediat să nu fi trebuit să stau lângă el.

După câteva săptămâni Sean era tot mai rău. Şi-a picat aproape toate examenele, se bătea în fiecare zi cu alţi colegi de clasă şi nu şi-a făcut nici un prieten. Eu încercam pe cât puteam să fiu politicos dar mă ţineam la distanţă.

Într-o zi, de prânz, locul de lângă Sean era singurul liber în sala de mese. Fără tragere de inimă m-am aşezat şi am vorbit mărunţişuri. În această scurtă conversaţie am aflat că tatăl lui Sean murise când el a fost foarte mic iar mama lui a lucrat mult în tura de noapte. În consecinţă el fusese singur acasă în majoritatea serilor şi nu petrecea timp cu ea decât în weekend.

Mi-a fost ruşine de atitudinea mea dură şi critică şi am fost hotărât să mă port cu Sean cu dragoste, bunătate şi acceptare, chiar dacă asta era contrar preferinţelor mele fireşti. La început încercările mele au fost primite cu refuzuri zeflemitoare şi înjurături în bătaie de joc. Sean fusese copilul nemilos care îi teroriza pe ceilalţi chiar din clasa I deci, ca să se protejeze, şi-a construit un exterior foarte dur şi insensibil. Îmi era greu să-l includ ori de câte ori făceam echipe şi tot la fel de greu era să mă înţeleg cu el atunci când eforturile mele erau primite cu comentarii jignitoare. Am fost de multe ori tentat să mă supăr şi mă întrebam dacă el merită tot efortul. Dar cu trecerea lunilor Sean a început să devină mai prietenos. Apoi, într-o zi, după patru luni de la conversaţia noastră iniţială în sala de mese, Sean a insistat să facă echipă cu mine într-o activitate la clasă. Am fost şocat. „Tu totdeauna spui că nu vrei să mă mai vezi niciodată”, i-am spus.

„Nu e adevărat!” mi-a răspuns el, zâmbind larg. „Tu eşti singurul meu prieten – singurul căruia îi pasă de mine. Vreau să fim prieteni tot timpul”. În acea zi am câştigat o prietenie ce se continuă şi acum, dar am şi descoperit un adevăr de preţ: indiferent de cum acţionează cineva, de cum arată sau cum se poartă, orice om doreşte şi are nevoie să se simtă iubit şi apreciat. Sub exteriorul dur există adesea o floare frumoasă care aşteaptă să crească. Cuvintele prietenoase şi faptele iubitoare sunt pentru inima umană precum soarele pentru flori. Poate să dureze zile, săptămâni sau uneori chiar luni sau ani pentru ca rezultatele eforturilor noastre să fie răsplătite, însă într-o zi acea persoană va înflori.

Când Iisus a spus să ne iubim aproapele(vecinul)[Matei 22:39] nu a vorbit doar despre cel ce locuieşte lângă noi. El doreşte ca noi să iubim pe oricine are nevoie de atenţia şi de grija noastră, fie că este poştaşul, femeia de serviciu, vânzătoarea sau elevul violent de la şcoală.