Aprilie 22, 2014
Compilație
Eternitatea contează deoarece suntem ființe eterne (care doar temporar operează după ceas). Deloc surprinzător, eternitatea a sugerat aproape tot ce a avut de spus Isus despre viața pe pământ. Exact ca și noi, acei țărani, pescari, gospodine care-L ascultau pe marginea lacului erau obsedați de timpul prezent - cu dreptatea, vindecarea și libertatea din prezent. Pentru a-i ajuta să înțeleagă prezentul, Isus continua să le îndrepte atenția spre viitor.
Fericiți sunteți voi acum, spunea Isus, când îndurați și încercați să schimbați răul te tot felul, pentru că atunci, în Împărăția Mea, viața voastră va fi frumoasă și eternă. Puteți sălta de bucurie acum, spunea El, "pentru că răsplata voastră este mare în ceruri."
Vă mai amintiți cum era când încercați să răzbiți prin liceu sau facultate, așteptând cu nerăbdare absolvirea? Ați parcurs orele de curs, ați lucrat din greu la temele de casă, stăteați noaptea târziu pentru a vă pregăti pentru examene. Dar uneori mintea își imagina ceva care vă umplea de speranță. În acea imagine închipuită, erați îmbrăcați frumos, pășind cu un zâmbet stingher, în fața colegilor și părinților, sala plină de blițuri declanșate instantaneu, pentru a vă lua diploma de absolvire. Tot efortul a rămas undeva în spate; toată răsplata vă așteaptă.
Dacă ești unul dintre cei care-L urmează pe Hristos, raiul este imaginea răsplății tale viitoare. Este locul pentru care a meritat orice efort. Este real - pe atât de real pe cât sunt de reale acum greutățile de zi cu zi. Raiul este locul pe care-l poți anticipa cu toată ființa ta, deoarece atunci tot greul va fi trecut iar răsplățile te vor aștepta. - Rick McKinley 1
***
Chiar și în situațiile limită, ce par să ne depășească, Dumnezeu știe cât putem îndura. Cred în faptul că viețile noastre de aici sunt temporare, fiind pregătiți pentru veșnicie. De-or fi viețile noastre bune sau rele, promisiunea raiului ne așteaptă. Totdeauna când trec prin momente dificile, am speranța că Dumnezeu îmi va da tăria să îndur provocările și greutățile și că zile mai bune mă așteaptă, dacă nu pe acest pământ atunci cu siguranță în ceruri. - Nick Vujicic 2
***
David Livingstone, cunoscut și ca Apostolul Africii, s-a născut sărac și de mic a trebuit să se lupte pentru a putea studia, trebuind în același timp să-și întrețină familia. Când a decis, tânăr fiind, să devină misionar, lumea l-a ridiculizat și l-a batjocorit. Chiar și cei pe care-i iubea au încercat să-l facă să se râzgândească. Când, în cele din urmă, a ajuns în Africa, greutățile au apărut una după alta - nu doar dificultățile traiului de zi cu zi și a pericolelor naturale, dar și foarte multe teste spirituale. Cu toate acestea, el a privit peste starea lui de moment, privire pe care a rezumat-o în cuvintele rostite studenților de la Cambridge: "Singurătatea, bolile, suferința sau pericolele la tot pasul, însoțite de lipsa celor mai elementare condiții de trai, s-ar putea să ne facă să ne oprim, să ne facă spiritul să se îndoiască iar sufletul să ni-l doboare, dar numai pentru puțin timp. Toate acestea sunt nimic, comparate cu slava care ni se va arăta, în noi și pentru noi (în ceruri). N-am făcut niciodată un sacrificiu." - David Brandt Berg 3
***
"M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința." Pavel asemuiește această viață...cu o alergare: "Am terminat cursa." Linia de sosire este dincolo, judecătorul așteptând să-ncoroneze câștigătorii. De-o parte și de alta a pistei de alergare sunt martorii, urmărind concursul și făcând galerie favoriților. Pavel se apropia acum de sfârșitul cursei. Linia de sosire era aproape în fața lui și văzuse cununa sclipitoare, gata să-i fie așezată pe frunte. Alergătorul solicită fiecare mușchi și-și pune toată energia în cursă. Așa a trăit și Pavel. Trebuie să ne implicăm total dacă vrem să câștigăm cursa vieții.
Viața este de asemenea o încredere, ceva ce ni s-a dat pentru a păzi și a folosi, și a aduce acasă intactă. "Am păzit credința." Viața fiecăruia este o încredere - ceva pentru care va trebui să răspundă. Orice ne dă Dumnezeu este o încredere. Parabola talanților ilustrează asta. Tinerii ar trebui să se gândească la viață și la privilegiile ei ca pe ceva ce nu le aparține - tot ce au primit și dețin sunt de la Dumnezeu, nu pentru a fi folosite pentru propria plăcere, dar pentru a fi o binecuvântare celorlalți și pentru care vor trebui să răspundă - nu pentru primii talanți primiți ci pentru talanții obținuți din folosirea primilor. Povestea omului cu un singur talant rămâne pentru totdeauna ca o avertizare celor care nu-și folosesc din plin darurile și oportunitățile.
"De-acum mă așteaptă cununa neprihănirii." Era doar o cunună de lauri, cea primită de alergătorul antic care ajungea primul la linia de sosire, dar cununa pe care fiecare alergător creștin o va primi este una de slavă veșnică. Așa că există ceva pentru care merită să trăiești în afară de plăcerile și succesele acestei lumi. Cei care trăiesc viața credinței vor primi o cunună. Unii s-ar putea să răzbată prin greutățile acestei lumi, fără a-și face viața un succes, după standardele lumii, și totuși să fie o persoană de succes în adevăratul sens, câștigând răsplăți veșnice. Dacă trăim bine în acest timp prezent, vom strânge comori pentru noi în ceruri. - J. R. Miller 5
***
Moise a socotit ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, care ar fi putut să fie ale lui, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire. 6 El a privit dincolo de prezentul său, cu toate problemele și ispitele lui, și L-a văzut pe Isus. El se uita la eternitate și marile ei răsplăți și considera bogățiile lui Hristos mai mari decât toate bogățiile Egiptului, cea mai bogată și mai puternică națiune a timpului său, națiune al cărei faraon ar fi putut să devină. 7 - David Brandt Berg 8
***
Isus a spus că acolo unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. 9 Unii oameni citează în acest fel: "Unde-ți este inima, acolo-ți va fi și comoara." Dar nu este adevărat. Domnul a spus că unde-ți este comoara acolo-ți va fi și inima.
Următorul paragraf îl știm atât de bine dar haideți să-l citim din nou: "Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc." Aceasta este în Ioan 14:2. Matei 6:19-21 spune, "Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci stângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră."
Mă întreb, ce prețuiți cel mai mult? Unde este comoara voastră? V-ați strâns comori în ceruri? S-ar putea să fii sărac și să n-ai comori în ceruri. Nu este o chestiune de sărăcie sau bogăție, este doar o chestiune dacă ți-ai strâns comori în ceruri sau nu? - Virginia Brandt Berg 10
1 This Beautiful Mess (Multnomah Books, 2006).
2 Life Without Limits (Doubleday, 2010).
3 Obstacles Are for Overcoming (Aurora Production, 2010)
4 2 Timotei 4:7 Biblia
5 Paul's Message for Today (Hodder and Stoughton, 1904), adaptat.
6 Evrei 11:26.
7 Evrei 11:24-27.
8 Daily Might (Aurora Production, 2004)
9 Matei 6:21.
10 http://virginiabrandtberg.org/meditation-moments/mm132_the-mansion-just-over-the-hill.html
Copyright © 2024 The Family International