Cruce sau Coroană?

Ianuarie 7, 2014

de Steve Hearts

Cine nu este familiar cu chemarea lui Isus de a ne lua crucea și de a-L urma?1 Întotdeauna am crezut că crucea reprezintă simbolul a ceea ce facem pentru El. În ultima vreme însă am început să văd acest pasaj dintr-o altă perspectivă, care, trebuie să recunosc, "mi-a deschis ochii" de-a binelea.

Sunt multe feluri de cruci. Ceea ce faci pentru Dumnezeu este cu siguranță una dintre ele. Dar sunt oameni, ca mine, care s-au născut cu un handicap sau cu o incapacitate. Sunt alți oameni care suferă de o boală sau de o afecțiune cronică și care nu văd vreun semn de ameliorare în ciuda rugăciunilor lor sau a celorlalți. Cei care ne găsim în astfel de situații, putem ori să ne întrebăm de ce, și să ne simțim năpăstuiți atunci când nici un miracol de vindecare nu se întrezărește la orizont, ori putem alege să-L slăvim pe Dumnezeu pentru că suntem așa cum suntem și să-I acceptăm voia, iar între timp să facem ce putem pentru a-I aduce împărăția pe Pământ.

Ultima opțiune necesită cu siguranță predare și supunere - două calități de preț dar provocatoare, pe care, cu ajutorul Domnului, mi le-am ales. N-am regretat niciodată alegerea. Încetul cu încetul am început să-mi văd deficiența de vedere ca pe o binecuvântare deghizată, ca pe un cadou de mare preț împachetat într-un ambalaj deloc atrăgător ochiului uman. Odată ce m-am hotărât să privesc dincolo de aparentele dificultăți și neplăceri, și să mă uit la roadele bune pe care mi le-a adus în viața mea și în viețile celor pe care îi ajut să se apropie de Dumnezeu, m-am trezit că mă uitam doar la comoara neprețuită pe care Dumnezeu o folosea. Dispăruse deghizarea? Sau perspectiva mea a suferit o schimbare majoră? Oricare ar fi explicația, nu mă mai văd ca un "suferind".

Continui să cred în puterea și abilitatea lui Dumnezeu de a-mi reda vederea? Bine-nțeles! El nu doar că a vindecat orbi în timpurile biblice dar o face și astăzi. Totuși, El ne-a destăinuit, confirmând prin afirmațiile câtorva martori că deficiența mea de vedere făcea parte din misiunea cu care am venit în lume. Cu câtva timp în urmă, în timp ce reflectam la chemarea lui Isus de a ne lua crucea și de a-l urma, El mi-a vorbit inimii: "Fiecare poartă pentru mine o cruce diferită. A ta este darul de a fi orb."

Faptul că sunt orb s-a transformat de nenumărate ori în binecuvântări. În primul rând prin modul în care îi motivează, le dă convingere, sau îi încurajează pe alții. Nici nu mai știu de câte ori mi s-a spus, "Mă plâng de multe necazuri și inconveniențe din viața mea, dar când mă uit la tine îmi este rușine de mine." Cu toate că mi s-a spus asta de multe ori, nu înseamnă că nu mă plâng și eu câteodată, dar când o fac, Duhul Sfânt îmi amintește de câte ori i-am încurajat pe alții să-L slăvească pe Dumnezeu pentru toate lucrurile tocmai prin atitudinea mea pozitivă.

Ocaziile în care Dumnezeu, prin mine, și-a manifestat dragostea și încurajarea altora au fost nenumărate. De aceea nu văd de ce m-ar preocupa atât de mult faptul că voi putea să văd într-o bună zi, în această viață? Oricum, ce este mai important: împlinirea dorințelor mele sau împlinirea planului lui Dumnezeu în viața mea?

Când eram mai mic mă rugam foarte des să primesc vederea. De atunci, mulți s-au rugat pentru mine. Oamenii s-au rugat peste mine, am primit rugăciuni în felurite limbi, chiar s-au rugat pentru mine pentru a fi curățat de demoni. Nu minimalizez deloc efortul celor care s-au rugat pentru mine pentru a putea vedea. Totuși, sunt întru totul de acord cu afirmația făcută de Joni Eareckson Tada în cartea ei A Place of Healing: " Dumnezeu își rezervă dreptul de a vindeca sau de a nu vindeca după cum consideră El." (Ca o continuare a acestui articol vă recomand această carte.)

În 1 Petru 4:19, citim: "Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, și să facă ce este bine." 2

Atitudinea mea față de "darul" orbirii care mi-a fost dat este susținut de cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 12:7-10: "Și ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Și El mi-a zis: "Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare."3

Odată am avut o prezentare pe această temă la o tabără de tineri, spunându-le despre credincioșia lui Dumnezeu de a mă ține în viață când m-am născut și despre viața mea de misionar în diferite țări. La acea întâlnire era și un pastor tânăr care și-a făcut prezentarea rugându-se pentru mine să pot vedea. După ce am terminat prezentarea, el a venit de-ndată la mine și mi-a spus că l-a mișcat profund, până la lacrimi, mărturia mea. "N-am mai văzut pe nimeni cu o atitudine atât de pozitivă față de o dizabilitate." Alți tineri mi-au spus că s-au simțit motivați să facă mai mult pentru Domnul. Nu puteam decât să-L slăvesc pe Domnul ca răspuns la toate aceste reacții.

Un alt motiv pentru care consider că nu merită să mă îngrijorez dacă voi vedea sau nu în această viață este faptul că voi vedea cu siguranță în viața ce va urma. Pavel spune în 2 Corinteni 4:17, "Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă." Această viață pământească este temporară. Dacă Dumnezeu consideră că este mai bine să rămân așa pentru a-I fi mai de folos pe Pământ, garantându-mi că voi putea vedea în viața următoare, de ce m-aș întrista?

Este o poveste despre un soldat care suferea de o boală incurabilă. Știind că nu mai are mult de trăit, dădea totul pe câmpul de luptă. Într-un târziu, boala de care suferea se vindecase, mulțumită doctorilor pricepuți, dar de atunci încolo nu se mai aventura în mijlocul bătăliei, protejându-și viața în loc să și-o riște. După ce-am auzit povestea aceasta de prima dată, am spus Domnului, "Dacă tu consideri că ținându-mă orb îmi vei păstra eficacitatea ca soldat în armata ta, atunci așa să fie."

Ajungând să văd acest handicap ca pe un dar, nu-l mai consider o cruce. Când văd roadele pe care le aduce spre slava lui Dumnezeu pe măsură ce împărtășesc mesajul Său, îmi schimbă perspectiva în a-mi vedea handicapul ca pe o coroană glorioasă pe care mă simt privilegiat să o port. Deși știu că va fi o coroană de purtat în viața ce va veni, mă voi bucura de această coroană a orbirii atâta timp cât o mai port. Cum se zice, "Cei ce poartă crucea vor purta coroana."

1 Matei 16:24

2 Biblia

3 Biblia