Aprilie 24, 2013
Cuvintele interzise
De Anna K. Lindfield
Tatăl meu avea ceva cu expresia „Sunt plictisit”, pe care copiii obişnuiesc să o repete de nenumărate ori zilnic. Ori de câte ori spuneam că sunt plictisită el mă copleşea cu întrebări de genul. „De ce eşti plictisită? Ai încercat să cauţi să faci ceva? Aştepţi să facă cineva ceva pentru tine? Cum soluţionezi să ieşi din această stare de plictiseală?”
Erau de ajuns câteva sesiuni de întrebări ca să gândesc de două ori înainte să rostesc cuvintele „Sunt plictisită”. Atunci preferam să găsesc eu modalităţi în care să-mi umplu timpul şi de obicei le găseam. Nu eram un copil extrem de creativ dar mereu mă surprindea cât de multe lucruri puteam găsi de făcut – proiecte personale, activităţi, gătit, cusut, citit, etc – pe care chiar le îndrăgeam. Pe măsură ce am crescut am înţeles ceea ce tata ştia tot timpul: plictiseala era de cele mai multe ori lenevie din partea mea. Nu aveam chef să depun efortul de a găsi ceva de făcut. Vroiam ca altcineva să vină cu toate ideile şi să le pună în practică şi să inspire energia necesară de a depăşi inerţia plictiselii. Şi nu după mult timp am început să mă enervez şi eu, la fel ca tatăl meu, atunci când auzeam cuvintele „Sunt plictisit”.
Mulţi părinţi interpretează greşit agitaţia copilului ca fiind plictiseală. Copilul îşi pierde interesul pentru un lucru şi are nevoie de altceva care să-l stimuleze mental. Părinţii pot contribui foarte mult la dezvoltarea copilului încurajându-l să-şi umple timpul cu diverse lucruri noi până ce le descoperă pe cele care le captează atenţia un timp mai îndelungat şi pe care le-ar place să le aprofundeze. Dacă problema este plictiseala, atunci puţină imaginaţie şi iniţiativă este cea mai bună soluţie.
Copyright © 2024 The Family International