Observă binele în copilul tău

Noiembrie 12, 2012

De Iisus, vorbind în profeţie

Să te compari cu alţii – să-ţi compari lucrurile, munca, personalitatea, înfăţişarea, prietenii, îndemânările, talentele, punctele forte sau slăbiciunile, chiar şi copilul cu un alt copil – nu este ceva neobişnuit. Oricine compară într-o oarecare măsură, dar dacă nu poţi să vezi binele şi să rezişti negativităţii atunci poate duce la descurajare. Comparându-te pe tine sau pe copilul tău în mod analitic sau critic şi dorind pentru copilul tău să fie într-un anumit fel îţi răpeşte bucuria, inspiraţia, bunăvoinţa, liniştea sufletească şi mulţumirea de sine, fără să mai adăugăm efectul pe care îl va avea asupra copilului tău.

Copiii îşi amintesc foarte clar lucruri şi sunt influenţaţi de atitudinea părinţilor şi de ce simt şi ce gândesc părinţii despre ei. Deci, dacă vorbeşti întotdeauna pozitiv şi încurajator despre copilul tău, fie către el sau altora, şi dacă gândeşti lucruri pozitive despre copilul tău, aceasta va avea un efect bun, încurajator şi pozitiv asupra copilului tău, iar el va fi mai mult aşa cum îţi doreşti şi te aştepţi de la el. Dar dacă gândeşti sau vorbeşti negativ despre copilul tău, fie direct lui, fie indirect, va avea efectul de a-l face să gândească negativ despre el şi îi răpeşte bucuria şi respectul de sine, îi va stânjeni performanţele şi felul cum se vede pe sine. Credinţa aduce credinţă; atitudinea pozitivă cultivă mai multă atitudine pozitivă atât în tine cât şi în cei din jurul tău. Ai nevoie de credinţă ca să scoţi la iveală ce este cel mai bun în ei.

Oamenii sunt în mod firesc atraşi de oamenii optimişti, de cei care gândesc pozitiv şi de cei care pot vedea binele şi partea bună. De ce? Fiindcă toţi compară şi toţi au nevoie să audă şi să vadă binele şi ce este cel mai bine şi partea bună ca să se încurajeze şi să le inspire credinţă pentru ei şi pentru situaţia lor. Dacă eşti optimist şi dacă gândeşti de bine despre tine sau despre copilul tău, chiar dacă este o gândire forţată şi firesc nu simţi aşa, acest spirit pozitiv îţi va face mult bine creând un canal pozitiv prin care Duhul Meu să curgă spre tine şi, de asemenea, îi va atrage pe alţii spre tine şi toţi vor beneficia sufleteşte.

Copilul tău este diferit de orice alt copil din lume, tot aşa cum şi tu eşti diferit de oricine altcineva din lume. Tu eşti un părinte unic, un individ unic şi copilul tău este unic.

Nu-ţi compara copilul. Nu orice copil este performer, sau elev eminent, sau artistic, sau talentat din fire. Şi nu orice copil are darul iubirii, înţelepciunii, înţelegerii sau milei, însă fiecare copil are ceva în care poate excela.

Dacă copilul tău nu are un anumit talent pe care ţi l-ai dori să-l aibă asta nu înseamnă că este inferior, sau că-i lipsesc calităţi sau îi lipseşte ceva din caracterul său sau din funcţiile mentale sau din talente încât să aibă o viaţă frumoasă şi să fie un om frumos – şi, cel mai important, să îşi pună amprenta şi să atingă vieţile altora. Nu înseamnă că ai eşuat ca părinte şi că nu îţi ajuţi copilul să devină ceea ce gândeşti că ar trebui să devină. Tu nu dai greş şi copilul tău nu dă greş.

Când Eu mă uit la copilul tău îl văd altfel de cum îl vezi tu. În ochii Mei el este un star, o comoară şi o piatră preţioasă cu care nu se poate compara nimeni altul. În ochii Mei el este incomparabil. Eu îl iubesc aşa cum este, tot aşa cum te iubesc şi pe tine. Rezistă tentaţiei de a compara negativ, accentuează pozitivul şi lasă Duhul Meu să lucreze în viaţa ta şi să aducă roadele bune de mai multă credinţă, mai multă bucurie şi mai multă pace.

A compara este dăunător fiindcă poţi ajunge foarte uşor pe lungimea de undă greşită şi să te simţi descurajat şi la pământ. Este ca şi cum pui „lucrurile care îmi plac” şi „lucrurile care nu îmi plac” pe cele două talere opuse ale balanţei. Tendinţa firească a fiinţei umane este de a vedea mai repede negativul şi de aceea de a aduna mai multe lucruri negative şi de a dezechilibra balanţa. În scurt timp ajung să fie atât de multe lucruri negative adunate că, de ele, nu mai vezi binele şi pozitivul.

Există o mulţime de lucruri bune şi pozitive, dar dacă ai tendinţa de a gândi negativ ai nevoie de ajutorul Meu ca să vezi adevărul. Trebuie să te conectezi la Duhul Meu şi să-Mi ceri să te ajut să vezi corect lucrurile şi să scapi de lucrurile negative.

Când ai încredere, când crezi şi accepţi lucruri de la Duhul Meu şi priveşti lucrurile din punctul Meu de vedere (deşi înţeleg că este mai uşor de zis decât de făcut) sufletul tău va fi elevat pentru că vei vedea adevărul. Odată ce vezi adevărul şi te ţii de el cu încredere, chiar dacă trebuie să alegi din nou şi din nou şi din nou să ignori negativul până ce pozitivul devine obicei, atunci nu mai contează pentru tine ce încearcă Duşmanul să-ţi spună. Când alegi să crezi adevărul pe care ţi-l spun Eu şi te ţii de el, aceasta este victoria.

 

 

 

Copyright © 2024 The Family International