Am avut dreptate dar am greşit

Noiembrie 2, 2012

de Tommy Jacek Paluchowski

"Boom!" Sunetul a fost atât de puternic şi de aproape încât am sărit din scaunul şoferului. S-a-ntâmplat atât de repede că nici n-am avut timp să mă uit în spate să văd ce s-a întâmplat. Spatele dubiţei mele s-a rotit spre stânga ceea ce a făcut ca toată maşina să se ducă spre dreapta. Am depăşit linia de pe mijlocul şoselei ce desparte cele două benzi şi mă apropiam de şanţul de beton de pe partea dreaptă a şoselei. Am apăsat cu putere pedala de frână, în zadar însă deoarece continuam să alunec rapid spre şanţul cimentat. Sunetul asurzitor al cauciucurilor a fost urmat de un alt tunet puternic. Maşina s-a clătinat de câteva ori după care s-a oprit brusc. A urmat o linişte totală.

Eram încă în scaunul şoferului, imobilizat de centura de siguranţă, încercând să-mi explic ce mi se întâmplase. Orice s-a-ntâmplat, a fost rapid, asurzitor şi înfricoşător. Mulţumită lui Dumnezeu păream teafăr.

Gândurile mi-au fost întrerupte de voci care veneau din exteriorul maşinii. Am deschis uşa şi am văzut maşina suspendată peste şanţul uscat. În spatele meu traficul se blocase şi şoseaua începuse să se umple de lume. Cineva m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. În acelaşi timp o altă persoană comenta faptul că accidentele rutiere par să se înmulţească de la o zi la alta. O altă persoană a sunat poliţia.

Am fost surprins să văd cât de repede s-a adunat lumea şi cât de multe aveau de spus. Toată lumea însă părea să fie de acord cu un lucru şi anume că vina era a celuilalt şofer. Nu cedase trecerea cu toate că semnul de dinaintea intersecţiei arăta clar că trebuia să-mi acorde prioritate. L-am privit şi era clar că ştia că este vinovat. Privirea lui şi limbajul corpului spuneau totul.

Poliţista ajunsă la locul accidentului părea foarte eficientă. Era clar că nu era prima dată când se confrunta cu o situaţie ca aceasta. În câteva minute a făcut măsurătorile, a pus câteva întrebări, a stabilit faptele şi şi-a văzut de drum.

Raportul clar al poliţiei din care reieşea faptul că am fost lovit dintr-o parte în timp ce conduceam pe drumul cu prioritate cât şi recunoaşterea vinovăţiei de către cel care m-a lovit mi-au oferit un dosar beton în faţa companiei de asigurări. Cu toate acestea, a trebuit să trec prin procesul birocratic care a durat o lună şi jumătate şi de-abia după aceea maşina mi-a fost acceptată în service.

Se spune că totul e bine când se termină cu bine dar povestea nu se termină aici. A mai fost ceva acolo, ceva despre care, în afară de mine nu mai ştia nimeni. O voce. O voce blândă, ca un susur. O voce pe care o cunoşteam atât din propria experienţă cât şi din descripţia ei din Biblie.1

În inima mea ştiam şi propria-mi conştiinţă îşi amintea că în acea zi, în timp ce mă apropiam de acea intersecţie fatidică, o voce autoritară dar tăcută mi-a spus, "Ai grijă la cel care vine din dreapta deoarece nu se va opri." Cu toate astea eram prea încrezător în mine şi cu o voce mai tare m-am convins, "Pot s-o fac." Oricum, trecusem prin intersecţia aceea în fiecare zi în ultimii trei ani, uneori chiar de câteva ori pe zi. Şi mai aveam doar 500 de metri şi eram acasă.

Aşa că am continuat să conduc pentru că aveam prioritate.Am crezut că aveam dreptate dar am greşit şi am devenit o victimă deoarece n-am dat ascultare vocii Domnului.

1 1 Regi 19:12-13